Pe creatoarea populară Maria Robescu am întâlnit-o la Târgul Meșterilor Populari organizat în preajma sărbătorii Adormirea Maicii Domnului de Muzeul Astra din Sibiu. La un astfel de târg, e ușor să te pierzi printre zecile de tarabe pe care meșterii populari își etalează creațiile lucrate cu migală și cu multă dragoste de tradiții. Și este
“Nu vreau să fac copii”, “Nu-mi doresc să devin mamă”, “Nu mă văd îngrijind de copii” sunt afirmații pe care le auzim din ce în ce mai frecvent în ziua de azi. Maternitatea a devenit o condiție pe care multe dintre femeile din zilele noastre nu și-o mai doresc. Prioritățile femeii contemporane s-au schimbat. Unele
Acum câțiva ani, fostul mare fotbalist Iosif Rotariu a adoptat o fetiţă pe nume Kassandra, care a avut o viață greu de imaginat pentru mulți. Ea a fost otrăvită cu acid și arsă cu țigara, iar acum a rămas cu sechele în urma acestor incidente nefericite. Kasadra Rotariu a trecut prin o mulțime de intervenții chirurgicale,
Acum trei ani, aflam pentru prima dată povestea lui Lorelai Moșneguțu și a mamei sale adoptive, Viorica Pârvan. Toată redacția a fost impresionată de câte știa să facă atunci un copil care se născuse fără mâini și fără femur, o gravă malformație congenitală. Lorelei are acum aproape 15 ani, știe să scrie cu o caligrafie
Lorelai Moșneguțu este mare câștigătoare a concursului „Românii au talent” de anul acesta a premiului de 120.000 de euro. Fetița fără mâini, în vârstă de numai de 14 ani ani, a reușit să impresioneze o țară întreagă cu povestea ei de viață emoționantă. Chiar dacă este un copil cu dizabilități și nu a dus o
Unii îi spun lui Daniel Leş, „olarul dac” din inima Maramureşului, să-şi scrie viața într-o carte. Ar putea, fiindcă îi este plină de momente speciale, pornite către lume din talent şi gustul pentru frumos şi din pasiunea de a frământa lutul în formele uimitoare ale ceramicii sale figurative. La cei 45 de ani ai lui
Greg Smith, un om de afaceri din Orlando este un un adevărat magnet pentru cerșetorii din orașul său. Are imaginea unui om de succes, e îmbrăcat mereu la costum și are atitudine de învingător. Într-o zi a întâlnit o femeie care nu i-a cerut nimic. Doar i-a zâmbit și i-a spus: – Buna dimineața, domnule!
O poveste care ne fascinează și pe care copiii noștri trebuie s-o știe: povestea Tezaurului României care a stat ascuns timp de 3 ani într-o peșteră dintr-o mănăstire. La sfârșitul lunii mai 1944 escadrilele forțelor armate americane intensifică atacurile asupra României. Sunt vizate rafinăriile din Ploiești și puncte strategice din București. În curând, avioanele de
Este inginer, pasionat de fotografie, îşi iubeşte enorm familia şi este dăruit total unei arte unice a mişcării, provenită din Extremul Orient, cu şase secole în urmă. Sub duritatea lui se ascunde un suflet tandru şi generos, dar şi nervii de oţel care l-au adus şi îl menţin în lumea extrem de mică a marilor
Doris Gabriela Moldovan are 37 de ani și e inițiatoarea Galei Femeia Europeana, care de 10 ani încurajeaza femeile sa își recunoasca meritele. Doris Gabriela Moldovan crede în puterea lucrurilor facute „împreuna”, în solidaritatea feminina, pentru a deveni repere pentru noua generație. Prima data, la Doris Moldovan am remarcat iile. Le poarta cu mândrie și vorbește din suflet despre tradițiile și priceperea oamenilor din județul Bistrița-Nasaud. „De când ma
După 12 ani de succes în mai multe domenii ale dreptului, o avocată din Capitală a decis să se implice în lupta împotriva violenţei domestice, acest flagel național care distruge vieţi şi familii şi ale cărui victime sigure sunt mai ales femeile şi copiii. Mihaela Olaru este preşedinta Asociaţiei „Viaţa fără Violenţă”, are puţin peste 44 de
Florentina Doagă este o tânără de doar 16 ani, pentru care lupta cu boala a devenit un lucru obișnuit. După ce a învins cancerul osos, Florentina se luptă cu erorile sistemului medical. Povestea Florentinei Doagă este o lecție de curaj și de tărie. Chiar dacă are doar 16 ani, tânăra este o luptătoare și încearcă
Multe persoane se tem de necunoscut și caută să rămână mereu în zona lor de confort. Nu este și cazul Roxanei Medan, tânăra a cărei poveste ar impresiona pe oricine. Sunt Roxana-Ioana Medan și sunt artist stradal în Roma, Italia. Fac oamenii să zâmbească prin caricaturile mele. A fost greu să îmi câștig locul aici, dar
De foarte multe ori, viața ne oferă lecții care ne pun pe gânduri și ne ajută să înțelegem că există persoane care au avut mai puțin noroc și care trebuie să muncească din răsputeri pentru a ajunge undeva departe. Aceasta este și povestea băiețelului de 10 ani, care în loc să se bucure de copilărie
Nu sunt poze din Vestul sălbatic, ci făcute la câțiva kilomteri de Bistrița, unde o familie de tineri curajoși și cu suflet mare a adoptat 14 cai abandonați, le-a ridicat un adăpost, i-a îngrijit și i-a îmblânzit, apoi a transformat refugiul într-o herghelie unde se face echitație și se trăiește pe viu viața de „cowboy”.
Lorelai Moșneguțu a uimit o țară întreagă cu apariția sa de la emisiunea „Românii au talent”, de la Pro TV. Nu doar că faptul că a reușit să cânte superb la pian, deși nu are mâini, ci și pozitivismul cu care privește ea viața, a emoționat până la lacrimi milioane de români. Lorelai Moșneguțu a
În numeroase rânduri, Avantaje a scris reportaje emoționanate despre femei care, deși imobilizate în scaunul cu rotile, sunt poate mult mai cu picioarele pe pământ decât majoritatea celorlalți, privilegiații care stăm la propriu pe picioarele noastre și ne văicărim din orice. Sunt printre cele mai verticale persoane pe care le știu, deși verticalitatea lor fizică e pusă la grea încercare. Aceste
Povestea micuţei din Târgovişte, născută fără mâini şi abandonată în spital, care acum, scrie, pictează şi cântă la pian doar cu piciorul, spusă de cea care a învăţat-o toate acestea şi care, de 11 ani, i-a devenit a doua mamă. Alberta Lorelai s-a născut fără membrele superioare şi fără femur la ambele picioare, iar pentru
Anca Iubu are 36 de ani, e mama unei fetițe și de aproape 10 ani lucrează în industria frumuseții. Am provocat-o să treacă de cealaltă parte a baricadei, pentru o transformare de stil. Și tu poți fi pe copertă – e valabil și pentru tine! Cum e să fii aleasă? Alegerea ca protagonistă pentru copertă a fost
Despre cazul doctoriței Mihaela Camelia Smicală Jalaskoski, românca emigrată în Finlanda, căreia i-au fost răpiți copiii de către instituția Protecției copilului (corespondentul Barnevernet-ului norvegian), s-a scris cu revoltă la finalul anului trecut, la puțin timp după scandalul familiei Bodnariu. Faptul că a făcut publică drama familiei sale i-a făcut probleme și mai mari. Am rugat-o
Adela Chirică e una dintre multele eroine anonime pe care Revista Avantaje le susține în demersul lor de a schimba legi nedrepte. De dragul copilului ei și pentru alți copii speciali, Adela a protestat zile întregi, împreună cu alți părinți revoltați pentru drepturile copiilor cu nevoi speciale. Adela Chirică și-a dedicat întreaga viață băiatului său,
În exclusivitate pentru Avantaje, povestea celei mai frumoase fete din Austria, cu sufletul în România. Trăieşte în Austria, dar are sânge românesc şi nu şi-a uitat niciodată originile. La 19 ani, în timp ce îşi dădea bacalaureatul, a concurat şi pentru titlul de Miss, a fost aleasă „Regina Frumuseţii” în Austria, şi asta i-a schimbat pentru
Adela Chirică este mama lui Davis, un băiețel care suferă de o formă rară de epilepsie. Pentru a-i ajuta pe toți copiii cu această boală, dar și pe aparținătorii lor, Adela a înființat Asociația Dravet, care militează pentru drepturile pacienților care au această afecțiune. De câteva zile, Adela este vocea copiilor în pericol de a-și pierde sprijinul financiar
Doi specialişti români au reuşit să conceapă şi să lanseze, în premieră absolută, o aplicaţie spectaculoasă şi accesibilă care este, oficial, prima de acest fel ce depistează cancerul de piele, folosind un algoritm unic. Mircea Popa şi Victor Anastasiu nu sunt nişte profesionişti ai medicinei. Nu au specializări în dermatologie, studiile lor fiind mai tehnice.
Rosemary Kennedy, sora președintelui SUA John F. Kennedy, s-a născut în 1918, fiind al treilea din cei nouă copii ai lui Rose și Joseph Kennedy și, totodată, prima fiică a acestora. Un destin care pare să fi fost scris încă de la naștere Încă înainte de a vedea lumina zilei, Rosemary pare să fi avut
Natalia Berezovskaia Roman este câștigătoarea castingului de copertă pe care Avantaje și Plaza România l-au organizat în noiembrie 2016. A fost greu să decidem care sunt finalistele dintre cele 50 de participante la transformarea de stil pe care Avantaje și Plaza România au organizat-o în incinta mallului din București. Dar și mai greu a fost
Drama lor şi a „orfanilor migraţiei” impresionează Europa. Dar de ce nu şi pe noi?! Despre femeile care muncesc în străinătate nu se vorbeşte decât ca fiind „cash cow”-ul României, cele care sporesc semnificativ PIB-ul, şi când vreun alt copil îşi pune capăt zilelor de dor şi disperare. Între cele două extreme, sunt poveşti de viaţă zguduitoare, care rămân nespuse. Mame care îşi lasă casele, copiii şi pleacă, aşa cum plecau pe vremuri bărbaţii
Pentru că nu reușea să găsească pe piață cosmetice pentru tenul ei cu probleme, o tânără farmacistă a decis să le conceapă și să le producă după propriile rețete și a reușit, astfel, să creeze prima gamă de creme botanice românești. Mă întrebam cum reuşeşte o femeie să învingă, de una singură, într-o lume atât de
Are doar 10 ani și mulți o consideră o pictoriță genială. A avut prima expoziție la trei ani şi ceva, a câștigat mari concursuri de pictură europene, iar de curând, a lansat un volum de versuri uimitor de profunde, reușind să uimească lumea. Irina Maria Aldea, „micuţa Picasso doi”, cum o alintă prietenii, așază pe
Micuţa Natalia trăieşte o poveste ca un film. Orfană din prima ei zi de viaţă, a găsit puterea de a-şi urma pasiunea pentru balet, a devenit imaginea operei „Parsifal” a lui Wagner şi şi-a împlinit visul de a găsi iubirea unei familii adevărate. Când sunt mici, toate fetiţele cred că visează să fie balerine. Magie,
Protagonista copertei este Ilinca Vasile, 31 de ani, psihoterapeut și instructor de fitness. O combinație inedita pentru un look fabulos și o minte echilibrata. Psiholog, psihoterapeut, instructor de fitness, consilier de nutriție – un parcurs profesional pe cât de bogat, pe atât de neobișnuit. Cum ai ajuns la o astfel de performanța? Totul a început de la o decizie. Aceea de
Povestea Luciei Ciubotaru pare răspunsul la o provocare. Un articol decupat dintr-un ziar i-a schimbat viaţa, iar pasiunea a dus-o în topul unei profesii în care numărul experţilor se numără pe degete, iar azi este unul dintre cei mai buni „antrenori de voce” din Europa. Am plecat să o descopăr pe Lucia, intrigat de ceea ce auzisem
O poveste de dragoste Scoţia – România şi o pasiune comună devenită o afacere unicat în ţară. Istoria Rucsandrei şi a lui Alan şi a stilatului lor „vin de mere”, singurul cidru autentic, 100% românesc. O cidrărie este un loc fascinant. La început pare un drum simplu, undeva într-o zonă cu livezi de mere, unde
Dacă nu aș fi știut cine este, cu siguranță aș fi zis că e un fotomodel experimentat. Dezinvoltă, spontană, plină de atitudine, Loredana Dinu, medaliată cu aur la JO, ne-a cucerit și pe noi la ședința foto de copertă. Ședința foto cu Loredana Dinu a fost una dintre cele mai spumoase și mai reușite de