Am primit pe adresa redacției un mail copleșitor de la o cititoare Avantaje: „Şi eu sunt o femeie ca tine, dar sunt mamă singură a unui băiețel atipic. Sper ca povestea mea să ajungă la sufletul vostru…”

12.05.2019, 19:01 .

'Şi eu sunt o femeie ca tine', își începe povestea Elena Stoica, cititoare a revistei Avantaje. 'Însă, ca mamă singură, a unui băieţel atipic, sunt privită altfel. Sper ca povestea mea să ajungă la sufletul vostru'.

EXCLUSIV AVANTAJE: 'Copiii cu dizabilități au doar un alt stil de a se adapta la tot și toate'

Sunt Elena Stoica, dintr-un frumos oraş de provincie, Râmnicu Vâlcea. Am 36 de ani și sunt mama lui Ştefan, de 5 ani şi 6 luni. Ultimii 5 ani și jumătate din viaţa mea au fost ca nişte ,,palme dure ce mi-au şfichiuit obrajii, m-au făcut să plâng amarnic, să am regrete, să mă îndoiesc de mine, de cei din jur şi uneori chiar şi de Dumnezeu. Am trecut prin neînţelegere, disperare, nesiguranţă, teamă, neputinţă, durere sufletească, nopţi întregi cu insomnii, frustrări fireşti, tipice oricăruia dintre noi în astfel de situaţii, greşeli şi alegeri neinspirate, depresie postnatală. Am negat, m-am înfuriat, m-am minţit că e ceva trecător, m-am amărât, dar, într-un final… am acceptat!

Fiecare zi este o provocare
Am trecut şi trec zilnic prin multe. Fiecare zi a mea este o provocare, alături de copilul meu cu dizabilităţi. Am învăţat şi încă învăţ să-l cunosc, să-l înţeleg şi să-l accept aşa cum este el, cu felul său de a fi şi de a se raporta la lume, la cei din jur, la situaţii fel de fel; cu modul său propriu de a face faţă la stimulii din jur, prin comportamentul său diferit. Din cauza problemelor de sănătate, el face zilnic multe crize de țipete, loveşte în el şi-n noi, distruge… Copilul cu dizabilităţi nu trebuie privit ciudat, el are doar un alt stil de a se adapta la tot şi toate. El înţelege, procesează, aplică şi reacţionează diferit, doar pentru că aceasta este maniera sa de a comunica, de a socializa,
de a se face înţeles.

Mereu alături de băiatul meu
Sunt casnică, fără voia mea. Împrejurările necesită prezenţa mea permanentă lângă Ştefan, căci el este cel mai important. Sunt judecată greşit, de parcă cineva-şi doreşte şi poate creşte şi recupera un copil cu doar 375 lei lunar. Noroc cu părinţii mei! În rest, avem parte de discriminare, umilinţe, priviri ciudate, bătai de joc, încălcarea drepturilor celor speciali. Am învăţat să nu-mi mai pese, căci a da explicaţii e-n zadar. De luni până vineri sunt pe fugă, cu ochii la ceas. Grădiniţă, terapie, afară la joacă, treburi casnice, mers la spital în diverse oraşe, analize medicale lunare. Nu-mi e deloc uşor, dar merg înainte, bazându-mă pe forțele proprii. Lupt! Pentru că dac-am ajuns până aici, înseamnă că sunt puternică! Iar o mamă pentru puiul ei devine leoaică.

Singurătatea vieții în doi
'Palmele dure primite n-au fost niciodată casnice, căci fostul partener de viaţă nu m-a bătut. Doar că vorbele, faptele, jignirile, acuzaţiile dor mai rău decât un gest violent făcut într-o criză de nervi şi furie. Cazi când auzi cuvântul divorț. Nu dormi, te macini, te-ntrebi ce-ai făcut de s-a ajuns aşa departe, ce s-a-ntâmplat pe parcurs şi când? Sau de ce v-aţi schimbat? A cui e vina sau mai bine zis, pe cine s-arunci vina?! Mereu sunt doi vinovaţi, dar cum ne mai place să ne victimizăm! Suferim în singurătatea vieţii în doi! Sau poate că, de fapt, am refuzat să vedem incompatibilitatea dintre noi, diferenţele uriaşe de opinie, de educaţie, de studii, dintre modul de a ,,jongla cu provocările vieţii de familie, cu bunele şi relele traiului de familişti, cu sosirea unui nou membru, cu tot ce implică traiul în trei. În mai 2017 am divorţat de comun acord. Am fost curajoasă, hotărâtă, sigură pe mine… n-am ezitat deloc! A fost şi este cea mai înţeleaptă decizie a vieţii mele! Mi-am recăpătat independenţa şi libertatea sufletului meu. Căci niciun suflet nu merită înjosit şi încorsetat în ipocrizia de a poza în familia fericită, când acasă realitatea e exact opusă.

M-am redescoperit ca femeie
Am învăţat, de la an la an, să mă cunosc tot mai mult, să mă maturizez, să cresc odată cu copilul meu, să ştiu ce vreau şi ce pot, să ştiu de ce am nevoie, să-mi cunosc limitele şi poate să mi le şi depăşesc! Am învăţat să mă accept aşa cum sunt, cu firele de păr ninse, cu ,,şunculiţa atât de blamată, cu… M-am redescoperit ca femeie şi ca om! Iar de descoperit, sunt doar de ochi atenţi, vigilenţi, care ştiu să privească până-n adâncul sufletului, de persoane ce ştiu să mă accepte aşa cum sunt şi să mă aprecieze cu adevărat. Am făcut linişte cu mine, cu trecutul meu, cât de mult am putut. Iar lui, i-am urat fericire cu toată sinceritatea… alături de ea. A fost uşurătatea inimii mele care şi-a învăţat lecţia usturătoare, dar atât de necesară. Mai mult de-atât ce-aş mai putea face?! Am iertat cât am putut. Doar că oricât aş vrea, nu pot să uit. Poate-n timp se va-ntâmpla şi asta. Acum, sunt bine cu mine, atât cât se poate. N-am cum (încă) în totalitate! Uşor, toate se vor aranja cumva în timp.

Bucuriile sufletești
Am învăţat să-mi fac bucurii sufleteşti: citind, fotografiind şi plimbându-mă (cât pot de mult, pe jos) şi scriind de doi ani pe pagina mea de Facebook: R.Î.N.D.U.R.I., în care descriu momentele din viaţă prin care trec, mă prezint pentru cei ce vor să mă cunoască (măcar virtual), cât pot de sincer şi aşa cum sunt, cu multele mele defecte. Am învăţat că încă pot visa, îmi pot face planuri… realiste, că am dorinţe şi nevoi, că merit să-mi fac bucurii de suflet (apariţia pe coperta revistei AVANTAJE fiind una dintre marile dorinţe ale acestui an). Şi cred că şi noi femeile casnice, simple şi nesofisticate, avem poveşti de viaţă interesante din care se poate învăţa, poveşti ce merită spuse şi ascultate doar de urechi atente. Şi noi suntem femei, doar că din diverse motive nu putem să fim mereu aranjate, dichisite… deşi ne dorim şi merităm. Deci, şi noi avem dreptul de a apărea pe coperta unei reviste. De ce nu?!

Poate că într-un fel sau altul povestea mea poate semăna cu a ta, la un moment dat.
Pentru că intervine hazardul! E de-ajuns o clipă ce poate face diferenţa dintre normalitate şi anormalitate.”

=========

PS – Aceasta a fost scrisoarea care a impresionat toată redacția. Dacă ai și tu o poveste, nu ezita să o împărtășești cu noi…

Foto: Arhiva personală a Elenei Stoica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro