EXCLUSIV AVANTAJE Mari magicieni ai lumii: Houdini, vânzătorul de iluzii

Mari magicieni ai lumii Houdini

Elegant şi zâmbitor, surprinzător până la extraordinar, pasional şi pasionat, legendarul iluzionist Harry Houdini a rămas în istorie drept cel mai misterios magician al lumii. Supranumit „regele magiei', sute și sute de oameni i-au urmărit gesturile pentru a i le copia, pentru a-i „fura' arta sau a-i înţelege trucurile care au rămas în istorie. Însă nimeni n-a reuşit încă, la aproape un secol de la moartea sa.

Cariera lui Houdini este încă un mister complicat şi greu de înţeles. El nu reprezintă doar o legendă, ci și un simbol al faptului că nu toate iluziile pot fi explicate, căci niciunul dintre marile sale trucuri nu a fost descifrat sau copiat. Nimeni nu știe cum își făcea numerele incredibile de evadare. De la lanțuri și cătușe până la cabluri, sicrie scufundate în apă și funii atârnate de zgârie-nori, Houdini a șocat lumea cu actele sale de magie care sfidau moartea.

În iluzionism se spune că mâna este mai rapidă decât ochiul, iar notorietatea lui Houdini se datora faptului că mereu se reinventa și își schimba numerele, surprinzând și captând mereu atenția publicului. Pe adevăratul său nume Erik Weisz, magicianul s-a născut la Budapesta, la 24 martie 1874, într-o familie evreiască ce a emigrat apoi în America.

Încă din copilărie i-a plăcut să facă parte din diverse circuri, ca artist la trapez, dar la 17 ani, după ce a citit autobiografia celebrului magician Robert
Houdin, a devenit fascinat de lumea magiei și a decis să devină iluzionist, luând numele de scenă Harry Houdini. Împreună cu prietenul său, Jacob Hyman, creează un întreg spectacol magic, punctul culminant al acestuia fiind numărul „Metamorphosis', pe care Houdini l-a repetat toată cariera sa.

Tot acum o cunoaște pe viitoarea sa soție, care îi va fi și asistentă pe scenă, Wilhelminia Beatrice Rahner, sau Bess.

Mari magicieni ai lumii: Houdini, „regele cătușelor'

La 26 de ani, are deja un nume pe scenă datorită numerelor de magie al căror „condiment' principal era faptul că, în toate, se afla la un pas de moarte, își punea viața în pericol. Se năștea legenda care avea să-l urmeze toată viața cu întrebări rămase fără răspuns: de la modul în care se spune că și-a modificat neurochimic organismul pentru a putea tolera niveluri incredibile ale durerii, la motivele pentru care și-a schimbat numele ori de la declararea unei alte date de naștere, la controversata sa moarte.

A pornit cu iluziile clasice: de la dispariţiile din tot felul de cutii, la omul tăiat în două-trei bucăţi, de la iepuri scoşi din joben, săbii şi ouă înghițite, la
trucurile orientale, cele cu inele chinezeşti, cu cărţi de joc şi cu farfurii  sparte cu ciocanul şi făcute înapoi, cuincinte speciale, sfori fără capăt, inele, săbii, bile sau cărţi de joc ce par absolut autentice.

Trebuia să ajungă la un grad foarte înalt de fineţe, la o flexibilitate a încheieturilor şi la o viteză a mişcării extremă, şi asta a însemnat zeci şi zeci de ore de exerciţii de palmare în oglindă cu monede, bile, baticuri, inele, lumânări, cărţi de joc şi câte şi mai câte, și repetări fără sfârşit, cu lumină din diverse unghiuri sau fără lumină, până ce mişcarea ieșea perfectă şi nici chiar el nu o mai observa, ci o făcea reflex, automat.

Dar a descoperit repede că marea provocare era să inventeze trucuri, să le gândească total, de la recuzită, la mişcări şi la haine. Căci grele cu adevărat în iluzionism sunt trucurile manuale,  mişcările, fiindcă ele creează iluzia, agilitatea, prestidigitaţia, cu ore și ore de lucru în oglindă ca să poată să își dea seama cum se vede din sală, ce şi cât văd ceilalţi şi să poată corecta, să ascundă ce era de ascuns.

Să ştii exact unde să începi mişcarea şi unde s-o termini, la câte grade să ridici cotul ori să te întorci cu trupul, şi ce gesturi să faci pentru ca să distragi atenţia celui care se uită. Și totul, cu săli întregi de spectatori la un metru în spatele său, gata să-i caute orice greşeală. Iluzionismul urcat pe scenă ca
spectacol este o lume întreagă, complicată şi complexă, unde Houdini era şi actor, şi tehnician, iluzionist cu o uriașă prezenţă de spirit şi spontaneitate dar şi cu o memorie excelentă şi o mişcare scenică studiată în amănunt.

Și a trecut, astfel, la numere sofisticate, aparent imposibile, care implică enorm de multă muncă, o minuţiozitate extremă cu zeci de detalii ce nu trebuie uitate, un arsenal tehnologic şi cunoştinţe aprofundate de fizică şi chimie, şi, peste toate, o regie perfectă care transformă totul într-un show misterios menit să ascundă provocarea unei iluzii.

Într-un turneu în Anglia, Houdini, supranumit „Regele cătușelor', a făcut senzație cu numerele sale inexplicabile, toate spectacolele jucându-se cu sala plină. Magicianul a fost provocat de ziarul Daily Mirror la un număr de evadare dintr-o pereche de cătușe speciale, confecționate la comandă de un lăcătuș din Birmingham, căruia i-a luat mai mulți ani pentru a le realiza. A reușit să se elibereze, dar modul în care a făcut-o este și astăzi nedescoperit.

Evadările imposibile, marcă înregistrată

Au urmat numere de senzație care au intrat în legendă, cum ar fi evadarea sa dintr-un vagon de transportat condamnați în Siberia sau sfidarea poliției germane chiar în tribunal. În 1912, creează numărul „Celula de tortură chinezească cu apă'. Houdini era scufundat cu capul în jos, într-un vas cu apă, în timp ce picioarele îi erau blocate.

O faţă a vasului era din sticlă, astfel că publicul putea să-l vadă pe Houdini. Au urmat numere incredibile, ca acela în care a făcut să dispară un elefant cu tot cu dresorul lui de pe scena Hipodromului din New York sau cele în care se elibera dintr-o cămaşă de forţă, în timp ce era suspendat de glezne de la înălţimea unor macarale sau a unor zgârie-nori.

O moarte în plină glorie

Tot în rândul trucurilor imposibile intră și marile sale numere în care a fost îngropat de viu sub pământ fără sicriu sau scufundat cu un sicriu într-o piscină, sau memorabila iluzie în care a fost legat într-o cămaşă de forţă, închis într-un sicriu sigilat şi apoi îngropat într-un rezervor cu nisip. Din 1907 până la moarte a fost preşedinte al Societăţii Magicienilor Americani, fiind singurul iluzionist din istorie ales în această funcţie de nouă ori la rând.

Viața a fost fascinantă pentru Harry Houdini, dar și pentru cei care îi urmăreau numerele. Așa cum a trăit, așa a și dispărut, ca un maestru al scenei, lăsând în urmă un ultim mister de nedezlegat. Houdini a murit chiar în ziua de Halloween, pe 31 octombrie 1926, la doar 52 de ani.

În filmul dedicat lui în 1953, unde Tony Curtis îl interpreta pe Houdini, magicianul moare spectaculos în timpul unui număr de evadare dintr-o celulă
acvatică. De fapt, el a murit în mijlocul unui turneu, în urma unei peritonite, dar se pare că a vrut să adauge un sfârşit fantastic la o viaţă fantastică, căci a cerut să fie înmormântat în sicriul metalic în care, în timpul unui număr de magie, rămăsese închis timp de o oră sub apă, pentru a repeta performanţa unui alt magician, Rahman Bey.

Înmormântarea a avut loc într-un cimitir din Brooklyn pe care chiar Houdini îl alesese, la funeralii participând mai mult de 2.000 de persoane. Slujba a fost efectuată de rabini, apoi a avut loc o ceremonie de rupere a baghetei, organizată de Societatea Magicienilor Americani.

Magie între două lumi

Houdini a afirmat mereu că toate numerele sale erau realizate prin simple şiretlicuri lipsite de originalitate, dar există multe incidente – unele legate
chiar de viaţa sa personală – ce nu pot fi explicate decât, așa cum susțin mulți, prin intervenția paranormalului. Așa este și misterul care învăluie mesajul trimis soției sale, de dincolo de mormânt, poate un semn că legendarul magician deținea cheia uşii care desparte viaţa de moarte.

Cu ceva timp înaintea morţii sale, Houdini şi soţia lui au stabilit un mesaj scurt pe care primul dintre ei care avea  să moară urma să i-l transmită celuilalt.

Mesajul trebuia transmis codificat, un cod pe care nu-l cunoșteau decât cei doi, deci era imposibil să fie trimis de altcineva. Curând după moartea lui
Houdini, soţia sa, Bess, oferea 10.000 de dolari oricui ar fi fost capabil să-i aducă mesajul fixat. Un an mai târziu, ea şi-a retractat oferta, dar în 1929, un doctor, Arthur Ford, i-a adus un mesaj pe care ea l-a recunoscut imediat. Cu acest gest rămas încă inexplicabil, Harry Houdini a intrat încă o dată în legendă, un maestru care își păstrează mereu misterul, care învârte pe deget iluzii şi senzaţii, împarte miracole şi uimiri şi apoi se retrage.

Aceasta e frumuseţea magiei: dă impresia că şi ceea ce e imposibil se poate.

Citește și

DOSAR SPECIAL: Iubiri celebre de altădată. ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU

EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la cutremurul din 1977: Filofteia Lăcătușu, demna urmașă a Mariei Lătărețu

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate