EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Eliza Petrăchescu, o actriță complexă
Pentru tineri, acestea sunt cuvinte străine. Pentru ei, nu există nicio istorie dincolo de fațadele blocurilor de pe Magheru ori de vitrinele din centru. Nu există Wilson, Dunărea, Colonadelor, Nestor, Scala, Casata ori Simu. Nu există memoria durerii.
Memoria mea însă – precum a tuturor celor care au scăpat din dezastrul celor 55 de secunde de mișcări nebunești – mai ascunde și acum povești despre drame, groază, neșansă ori despre un dram de noroc.
4 martie 1977, ora 21.22: un tablou desprins din filmele de groază
Urgia a început brusc, la 21.22 (nimeni nu s-a uitat atunci la ceas, am aflat ora mult mai târziu). Câinii din jur au urlat, poate, puțin înainte de cutremur, dar nu i-am auzit. Am auzit doar vuietul imens care nu semăna cu nimic din ce știam.
Cumplit și neomenesc. Ca o sirenă tânguindu-se din inima pământului. Undeva, în adâncul urletului, au izbucnit
clătinările. Întâi, sus-jos, ca la trecerea pe un uriaș derdeluș denivelat, apoi, din lateral, cu trepidații cumplite și scrâșnete de fier și de ziduri rupte, care te înfiorau.
Pereții s-au încovoiat, apoi au început să se despice în crăpături lungi și să se surpe, curgând în valuri de cărămizi și blocuri rupte de beton, geamurile s-au spart ca împinse de o explozie – unele, în afară, altele, înăuntru. Aproape imediat s-a oprit curentul și s-au stins toate luminile.
Abia putând merge din cauza clătinăturilor cumplite și orbecăind prin bezna care te îngrozea încă mai tare, am sărit către ușă cu singurul gând să fugim afară, să ieșim din capcana zidurilor care te îngropau sub tone de piatră.
Unii au rămas în casă, în pat, paralizați de frică, alții au sărit de groază, prin geamuri sau de pe balcoane, cu același gând să iasă mai repede, să caute scăparea afară. Când s-a oprit, abia vedeai în jur. Totul durase 55 de secunde –
aveam, la fel, să aflu mai târziu –, dar parcă trecuseră minute întregi, parcă trăisem un coșmar fără sfârșit.
Era praf, un nor gros ca o ceață ce întuneca lumina Lunii pline, singura care oferea ceva vizibilitate. Au fost patru-cinci clipe de liniște absolută, o tăcere profundă ca undeva într-un vârf de munte, cum nu mai auzisem niciodată în
Bucureștiul veșnic agitat și zgomotos. Apoi au început țipetele. Vaiete, strigăte de groază, plânsete, venite de peste tot ca un cor nebun.
Străzile erau pline de oameni umblând pe mijlocul drumului ca niște fantome prin norul gros de praf atârnat până la nivelul trotuarelor, ce mirosea groaznic și înecăcios a ciment ud, a moloz și a moarte. În zilele următoare s-a pornit
numărătoarea pierderilor.
Cifre seci ce închid în spatele lor răni groaznice și disperarea pentru cei dispăruți. Una dintre pierderile suferite de cultura românească la cutremur a fost, alături de alte nume mari, și actrița Eliza Petrăchescu, o figură a scenei și a marelui ecran ce a trăit o viață singuratică și complexată, răvășită de semnul unui destin uman și artistic singular.
Cine a fost Eliza Petrăchescu
O actriță complexă, de o introvertire greu de descifrat, pe de o parte cauzată de angoasa că nu era o femeie spectaculoasă, pe de alta, de superioritatea dată de un talent ce ieșea din granițe. Eliza Petrăchescu a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică la Iași în 1929, dar descoperirea sa se datorează regizorului Ion Sava și marii actrițe Agatha Bârsescu, a cărei elevă favorită era.
Pe scena Naționalului ieșean a jucat în peste 40 de roluri, iar în 1941, tot Ion Sava o recomandă lui Liviu Rebreanu, directorul TNB, ca pe o mare tragediană, și Eliza se mută aici, confirmând cu un rol epocal în „Copiii pământului'. A jucat alături de Vraca, Valeria Seciu, Botta, Carmen Stănescu, Dinică, Rebengiuc.
Citeste si EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Veronica Porumbacu
După rolurile strălucite de pe scenă, a venit și invitaţia de a juca în film, unde a lăsat câteva marcante amprente ale trecerii ei: „Felix şi Otilia', „Tănase Scatiu', „Nunta de piatră', „Ilustrate cu flori de câmp', apoi în televiziune. Puțin
înainte de sfârșitul ei tragic, acceptase, la invitația lui Dinu Cernescu, să joace iar în teatru și urca pe scena Teatrului Mic.
Avea să sfârșească la cutremurul din 1977, în aceeași discreție distinsă și în aceeași singurătate în care a trăit, chiar în propria casă, în blocul prăbușit de pe Brezoianu, la câțiva pași de scena pe care a iubit-o cu toată ființa ei, întreaga viață.
Autor: ADRIAN CÎLȚAN
Foto: CINEMARATON