EXCLUSIV AVANTAJE Toma Caragiu și Alexandru Bocăneț au băut ultimul pahar împreună. Ce-au discutat… n-o să aflăm niciodată

Toma Caragiu si Alexandru Bocanet

Toma Caragiu și Alexandru Bocăneț: actorul și regizorul sărbătoreau în doi filmul care însemna o confirmare, pentru unul, un debut, pentru celălalt. Ce și-au spus, ce și-au povestit? De ce au râs, ce au cântat la unison, în surdină? N-o să afle nimeni niciodată.

Omul cu șopârla

Toma Caragiu s-a născut pe 21 august 1925, în satul Aetomilitsa, într-o familie de aromâni din Grecia. Micul sat de munte s-a transformat în fieful rebelilor de stânga în timpul războiului civil din 1946-1949. Și cum războaiele civile se termină întotdeauna prost pentru minorități, familia Caragiu a trebuit să ia calea pribegiei către locuri mai liniștite și mai primitoare și s-a oprit tocmai în România, la Ploiești. Cu verva și cu farmecul lui, cu marea lui poftă de viață, Toma s-a integrat repede în societatea adoptivă, rămânând în același timp legat de cultura greacă în care crescuse.
Mai întâi, Toma Caragiu s-a înscris la Facultatea de Drept din București. Dar Dreptul era ceva prea solemn pentru spiritul său ludic. A renunțat la Drept în favoarea actoriei. A fost student în clasa dramaturgului Victor Ioan Popa, autorul lui „Take, Ianke și Cadâr'. A jucat mai întâi la Teatrul Național din București, apoi la Teatrul de Stat din Constanța. În 1953, la 28 de ani, este numit director la Teatrul de Stat din Ploiești. După 12 ani la Ploiești și 90 de premiere puse în scenă sub directoratul său, pleacă
la București. Joacă la „Bulandra'până în 1977. De aceea, sala de la Grădina Icoanei îi poartă numele.
În film, a făcut carieră mai ales în comedie. Cele cinci filme cu BD/ Brigada Diverse (1970-1971), precum și „Operațiunea Monstrul' (1976) au rămas în memoria națională. Puțini sunt cei care nu recunosc replicile intrate, deja, în folclor. De asemenea, „Actorul și sălbaticii' (1975) este o capodoperă cinematografică în care comedia se împletește cu drama. Iar finalul filmului „Serenadă pentru etajul XII' (1976), pune în valoare superba voce de tenor a lui Caragiu. Dar, pentru publicul larg, Toma Caragiu – căruia i se spunea, pur și simplu, Toma sau Tomiță – era „omul cu șopârla'. Era sarea și piperul „Albumului Duminical' și, mai ales, al revelioanelor de la singurul post TV.

Alb-negrul genial

Născut pe 15 februarie 1944, Alexandru Bocăneț a absolvit în 1968 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Secția actorie, la clasa lui Ion Finteșteanu. Dar chiar în timpul studiilor, s-a îndreptat către regia de televiziune. În 1966, la numai 22 de ani, a intrat în Televiziunea Română – singura, până în 1989 –, unde a revoluționat programele de divertisment. Când sursele de ispirație erau rare, pentru că nu exista internet și nu se transmiteau programe prin satelit, când tehnica vremii nu permitea cine știe ce artificii, fantezia creatoare, imaginația debordantă și munca extenuantă erau totul.
Alexandu Bocăneț a făcut echipă cu marii coregrafi Oleg Danovski, Cornel Patrichi, cu compozitorul Radu Șerban și cu creatoarea celor două componente ale scenografiei, decoruri și costume, Doina Levința. Andu, cum îi spuneau prietenii și colaboratorii, era un excelent muzician – cânta minunat la
pian –, dar și un monteur priceput. Celebrul Trio format din Dan Tufaru, Anda Calugăreanu și Florian Pittiș, duetele dintre Toma Caragiu și Anda Călugăreanu, schimbarea rolurilor între interpreții de
muzică ușoară și cei de muzică populară adunau toate vedetele și valorile momentului, iar pe atunci, cele două noțiuni se suprapuneau: nu ajungea la televiziune oricine, selecția era extrem de riguroasă. Dansul, muzica, ritmul, originalitatea costumelor și decorurile inventive punctau substratul textului și totul era alb-negru! Prima dată s-a jucat cu culori în filmul „Gloria nu cântă' – debutul său în cinematografie. Filmul era o comedie muzicală în care mobilizase o echipă în formulă extinsă și un consistent capital de idei coregrafice și cinematografice. Apărea în cel de-al doilea său rol, Horațiu Mălăele, deschizând galeria personajelor sale naive, aeriene, veșnic perdante. Muzica îi aparținea lui Radu Șerban, iar coregrafia, lui Cornel Patrichi. Costumele și decorurile erau create de Doina Levința, cea care îi era și soție. Se născuse un nou regizor român de comedie!

Party de apartament, în doi

În seara zilei de 4 martie 1977, Caragiu și Bocăneț sărbătoreau împreună. Era o întâlnire neplanificată, decisă spontan, ca între doi prieteni cărora le e drag să petreacă timpul împreună. A doua zi urma, oricum, să plece împreună la munte. Prilejul: finalizarea filmului „Gloria nu cântă', care urma să aibă premiera la sfârșitul lunii. Pe atunci nu existau la noi premiere fastuoase, covor roșu, și tot mirajul numit astăzi showbiz. Nu le organiza nimeni marilor artiști petreceri televizate, cu presă, blițuri, interviuri și focuri de artificii. Dacă era ceva de sărbătorit, sărbătoreau tovărășește, în bucătăria unuia sau a altuia, între prieteni. Erau 19 ani diferență între cei doi. Și, în aparență, o mare diferență de temperament. Poate tocmai diferența aceasta făcea interesantă prietenia. Au rămas puține mărturii pentru că atunci viața personală se trăia cu mult mai multă discreție decât astăzi. În seara aceea de joi nu știm ce-și spuneau și ce mai plănuiau actorul matur, consacrat și tânărul regizor aflat în plină ascensiune în televiziune și abia la debut pe marele ecran. Erau doar ei doi acolo, în apartamentul lui Toma Caragiu din blocul Miraj, numit, de asemenea, Continental, aflat vizavi de Biserica Sfântul Nicolae sau Biserica Rusă. Strada care purta numele Colonade se cheamă astăzi Toma Caragiu. La ora 21.22, a început cutremurul. Dacă ei ar fi știut ceea ce știm noi acum și dacă ar fi rămas pe loc, poate ar mai fi trăit și astăzi. Dar noi ne-am învățat lecția exact din tragedia lor. Au plecat pe scări ca să iasă în stradă. Scările
s-au prăbușit și amândoi au murit sub dărâmături. Apartamentul, aflat la etajul II, a rămas întreg.
Blocul acela nu este cel de astăzi. Acela a fost demolat complet și în locul lui a fost construit altul, după norme de rezistență recalculate. Experiența cutremurului din noiembrie 1940 nu fusese de niciun folos. Între timp, se construiseră aceste blocuri fără să se anticipeze un seism de o magnitudine comparabilă. Sub ruinele aceluiași bloc a pierit în noaptea aceea un grup întreg de scriitori care se aflau în vizită la soții Veronica Porumbacu și Mihail Petroveanu, unde sărbătoreau ultima zi a Paștelui evreiesc.
Alături de gazde, Anatol E. Baconsky și soția acestuia precum și Mihai Gafița și soția lui. În zilele care au urmat, trupurile lor au fost găsite rând pe rând, cu oexcepție: cel al soției lui Mihai Gafița.
Acesta s-a mistuit, probabil, printre dărâmături și, cum nu era disponibil pe atunci testul ADN, n-a mai putut fi recuperat. După această tragedie, Doina Levința nu s-a mai putut întoarce în televiziune. S-a refugiat în creația vestimentară, și-a construit încet-încet, aproape de la zero, o altă viață, una care a devenit plină de împliniri, de succes și de culoare. Dar a rămas cumva devotată primei iubiri: a rămas eterna doamnă care poartă alb și negru.

Mihaela Serea

Foto: Libertatea

Citește și:

EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Eliza Petrăchescu, o actriță complexă

EXCLUSIV AVANTAJE Femei celebre care au murit la CUTREMURUL DIN 1977: Daniela Caurea, scriitoarea cu ochi visători

Asasinul Mihaelei Runceanu trăiește bine-mersi în Anglia

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate