EXCLUSIV AVANTAJE O fetiță de clasa a IV-a a creat un manual pentru copiii cu cerințe speciale

09.05.2019, 20:30 .

O fetiță de clasa a IV-a a creat un manual pentru copiii cu cerințe speciale. Alexandra, o fetiță din Bistrița, a creat un caiet cu fișe de lucru pentru Vlad, colegul ei cu autism, iar cu ajutorul facilitatorului școlar, caietul a devenit un manual pentru copiii cu cerințe educative speciale.

Povestea lor am aflat-o de la psihoterapeutul lui Vlăduț, femeia care, sufletistă şi cu o putere greu de bănuit, şi-a strâns toată energia într-un drum pe care puţini l-ar fi ales și scrie o istorie adevărată despre ajutor, încredere şi transformarea unor vieţi.

Maria Câmpan este acum absolventă de Psihopedagogie Specială la Universitatea Babeș-Bolyai, are un masterat și o specializare în terapia ABA pentru recuperarea copiilor cu autism și conduce Centrul de Referință în Autism „Micul Prinț' din Bistrița, dar drumul ei a pornit de jos de tot. De la un zero guvernat de sărăcie care trebuia să îi plafoneze viața la limita școlii generale, dacă dorința ei de a învăța, de a ști, de a deveni nu ar fi fost mai puternică decât vrerea celor din jur.

A întrebat, a căutat soluţii, a cerut, s-a zbătut, a avut idei, a inventat… și mai mult ca toate, a muncit. Singură, gonită de sărăcie într-o țară complet străină, fără să aibă habar de limbă ori de scriere, lucrând ziua și învățând noaptea, a reușit să termine cu note maxime un liceu acolo și s-a întors apoi în România, unde a absolvit o facultate, un master și a devenit unul dintre cei mai buni psihopedagogi din țară, terapeut cognitiv-comportamental pentru copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA).

Școala cât o viață de om

Povestea ei, așa cum spune ea însăși, este de fapt o călătorie frumoasă, care a făcut-o să fie ceea ce este: un om împlinit, cu o mare dragoste față de copii și educație: „Toți oamenii au o poveste de spus «la gura sobei», depinde doar dacă vrei să o povestești și ai harul de a face acest lucru. Eu am crescut într-o familie cu șase copii, cu părinții agricultori, în condiții, vă închipuiți, grele, iar cele mai frumoase amintiri din copilărie le am de la școală.

Îmi amintesc și acum sentimentul din clipa în care am primit pentru prima dată Abecedarul: cum îl răsfoiam cu emoție, cum mă minunam de imaginile cu tramvaie, teatre, cinema, săli de spectacole și cum mă gândeam la ce viață frumoasă mă așteaptă după ce învăț toate acestea. Eram ca un burete care absoarbe tot. La terminarea clasei a VIII-a, am avut prima dezamăgire să aflu că nu voi fi trimisă mai departe la un liceu din cauza condițiilor financiare, dar și a dezinteresului părinților pentru educație.

Din punctul lor de vedere, era suficient ceea ce absolvisem, iar viitorul meu la țară nu ar fi depins de studiu, ci de hărnicie și vrednicie. Am trăit o adolescență plină de tristețe și rușine pentru incapacitatea de a-mi dezvolta potențialul și stagnarea într-un mediu din care am încercat constant să evadez. La 18 ani am plecat, fără permisiunea tatălui, în Serbia, la mătușa mea, pentru a găsi acolo o cale să pot termina o școală. Devenise deja un vis'.

A fost cea mai grea perioadă din viața Mariei, lucrând de dimineața până seara, pentru un salariu de 100 de euro pe lună și învățând cu o putere și prin mijloace greu de imaginat: „Neavând dicționar, scriam fiecare substantiv într-un dicționar propriu, iar când venea mătușa mea mi le traducea. Conjugam și în somn verbe, îmi traduceam în minte filme din latino-americană în română, iar dedesubt asociam cuvintele din sârbă cu traducerea din cap.

De asemenea, alfabetul chirilic era o dificultate majoră pe care am fost nevoită să o depășesc. Cu o uriașă bucurie, dar și cu o teamă pe măsură în ceea ce privește învățatul, am reușit să mă înscriu la liceu. Majoritatea manualelor erau scrise cu litere chirilice, pe care eu le citeam foarte bine, dar nu reușeam să memorez sau să extrag esențialul, deoarece stilul meu de învățare era vizual, așa că trebuia să recuperez imens, și asta lucrând în toată această vreme.

Duminica, în timpul meu liber, făceam singură și câte 10 ore de matematică. Dar am reușit: am terminat liceul cu note eminente, bacalaureatul cu nota 5 (nota maximă în sistemul sârbesc). După scurgerea celor patru ani, mi-am dat seama că acum pot să îmi găsesc drumul și am fost pusă din nou în fața unei mari decizii: de a mă întoarce în România să urmez o facultate'.

O carte pentru Vlăduț

Venită în țară, Maria a descoperit Asociația Autism Europa și a intrat în lumea copiilor cu nevoi speciale, începând să lucreze ca voluntar la Centrul de autism „Micul prinț' Bistrița. Apoi, cu sprijnul Anei Dragu – jurnalista devenită psiholog ABA pentru a-și ajuta fiul ce suferea de tulburare autistă –, a reușit să își echivaleze studiile din Serbia dând încă o dată bacalaureatul (România, între timp, intrase în UE, iar Serbia nu e stat membru) și s-a înscris la Facultatea de Psihopedagogie Specială din cadrul Universității „Babeș-Bolyai' din Cluj Napoca.

A urmat masterul și conducerea Centrului „Micul Prinț' unde, printre alte zeci de copii de care se ocupă zilnic, l-a întâlnit și pe Vlăduț, un copil cu o sensibilitate aparte, căruia i-a devenit facilitator pentru a-l ajuta să urmeze școala normală. „Vlad este un copil deosebit, care în mod special adoră să stea între copii și îi imită foarte bine. Prin urmare, acceptarea lui într-o clasă în învățământul de masă i-a adus foarte multe beneficii, iar colegii din clasa IV-a B îl iubesc și îl sprijină ori de câte ori are nevoie.

Integrarea școlară este un proces foarte complex, în care trebuie să ții cont de mulți factori și să dedici numeroase resurse pentru a putea înregistra rezultate. Din fericire, Școala Gimnazială nr. 4, Bistrița, la care învață Vlad, este una foarte primitoare, de la elevi până la cadrele didactice, iar învățătoarea lui, Bombonica Barteș, a fost o altă sursă de inspirație pentru mine și am făcut împreună o echipă excelentă. «Caietul Alexandrei» este un produs al acestui colectiv de copii minunați, care a început prin puterea exemplului.

Alexandra, colega lui Vlăduț, este o fetiță foarte isteață și drăguță, care, în pauze, prefera să se uite la mine cum îi pregăteam lui Vlad fișele de lucru pentru ore. A fost de asemenea atentă și la discuțiile cu învățătoarea despre adaptarea lecțiilor pentru Vlad (nivelul lui fiind de grupă pregătitoare). Surprinzător, Alexandra, din proprie inițiativă, a luat aceste notițe și le-a transformat în fișe pentru «colegul special», cum le place lor să îl numească.

Prima ei fișă ne-a uimit de-a dreptul și a fost însoțită de o scrisoare pentru Vlad, care ne-a adus lacrimi în ochi: «Dragă Vlăduț, vreau să-ți spun ceva. Când te-am văzut prima dată nu te-am plăcut deloc. Dar, cu timpul, am început să te plac foarte mult. Acum, nu vreau să pleci din clasă!

Stai cu noi până la sfârșitul școlii! Te iubesc, te iubim! Suntem prieteni buni și sunt bucuroasă că îmi ești prieten. Sper că-ți place! Și pentru a-ți demonstra ce mult prețuiesc prietenia ta, o să îți dăruiesc un cadou… o carte pentru tine. Cu mult drag, colega ta, Alexandra!». Evident că am felicitat-o din inimă, iar acest gest s-a repetat aproape săptămânal.

Manual pentru profesori

Fetița proiecta aceste fișe duminica, în timpul ei liber și fără să îi ceară cineva acest lucru. Am colectat toate fișele, iar în cadrul unui proiect susținut de Primăria Municipiului Bistrița, echipa noastră de la centru a editat și tipărit aceste fișe sub forma unui auxiliar. Am făcut acest lucru din recunoștință pentru gestul extraordinar al Alexandrei, dar și pentru că aceste fișe sunt foarte bine gândite și structurate.

Vreau să cred că printre toți colegii altor copii cu nevoi speciale există o Alexandra care nu se vede', surâde Maria Câmpan. Deși extrem de util, un astfel de instrument era inexistent și extrem de necesar oricărui dascăl care integrează copii cu cerințe educative speciale în învățământul de masă. Astfel, „Caietul Alexandrei', auxiliarul pentru elevi cu cerințe educative speciale, a fost tipărit de Editura Școala Ardeleană în 1.000 de exemplare și poate fi descărcat și de pe site-ul Centrului de autism, mai explică psihopedagogul.

Zece ani de „Micul Prinț'

Programul zilnic al Mariei începe la ora 8.00, ca însoțitor școlar, iar de la 12.00 până seara târziu lucrează la centru, unde face terapie, logopedie sau coordonează alte activități ale centrului. Timpul liber, puțin cât are, îl petrece alături de cei dragi, de iubitul ei și de cățelul lor Sasha, un beagle în vârstă de trei ani, care a crescut împreună cu copiii de la „Micul prinț' și pe care a reușit să-l integreze în procesul terapeutic prin activități asistate de animale.

„Întreaga mea activitate se învârte în jurul copiilor cu TSA, al familiilor acestora, al cadrelor didactice, al însoțitorilor școlari, al coordonării programelor din cadrul centrului. Trăind lângă acești copii, te simţi întotdeauna încurcat. Sunt necesari ani şi ani de încercări pentru a le putea înţelege gândurile și sentimentele. Apoi, cu multă muncă, începi să afli calea, te apropii de ei şi îi descifrezi.

De aceea, copiii în situaţii speciale sunt mai totdeauna respinşi, căci e mai simplu aşa decât să faci efortul de a-i ajuta. Sigur, nu spun că e ușor, dar atunci când ești condus de pasiune, scoți un produs precum progresul profesional. Nu mă văd făcând altceva și consider că această meserie mi se potrivește ca o mănușă. E minunat să te poți bucura de reușitele tale zilnice, iar mie acești copii asta îmi conferă'.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Psihologul Anca Dumitrescu îi ajută pe copiii cu autism să învingă boală

Un nou tratament pentru autism: terapia Mifne, o metodă unică în lume, descoperită de o doctoriță israeliană cu origini românești

Mesajul sfâșietor al unui băiețel bolnav de autism:'Mi-aș dori ca mama să mă omoare'

Autor: Adrian Cîlţan

Foto: Centrul de resurse şi referinţă în autism „Micul prinţ” Bistriţa

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro