Slăbește sănătos și fără riscuri. 3 diete care fac furori

Marile vacanțe sunt în general momentele ideale pentru a-ți face de cap în ceea ce privește alimentația. Grătarele, cinele copioase, înghețatele, dulciurile și gustările savuroase lasă însă urme. De aceea, dieta de după vacanță este esențială, dacă vrei să-ți recapeți silueta și să te încarci cu energie.

Pentru că oamenii tind să urmeze dietele care sunt la modă într-o anumită perioadă, am vrut să aflăm ce „se poartă' toamna aceasta în materie de slăbit și, mai ales, care sunt avantajele și riscurile fiecărui regim alimentar în parte.

Drumul înapoi către silueta ideală începe în multe cazuri cu diete nenumărate, multe dintre ele excesiv de drastice. Înfometarea pare și ea, pentru unele persoane, cea mai la îndemână metodă de a slăbi. Nutriționiștii spun însă că acestea sunt cele mai sigure căi către a ne distruge organismul. Chiar și dacă cele care apelează la astfel de metode reușesc să slăbească pe termen scurt, efectul yo-yo își va spune cuvântul și vor ajunge rapid să cântărească mai mult ca la început.

Metabolismul va încetini drastic, astfel încât organismul va absorbi ca un burete absolut tot ceea ce va primi. Celulele grase se vor umfla, vor deveni toxice și se vor depozita în țesuturi foarte repede. În plus, vor rămâne cu carențe nutriționale grave, ce atrag după sine probleme de sănătate majore.

Nutriționista Luiza Eacobescu spune că trei sunt dietele care fac acum furori: dieta proteică, dieta ketogenică și postul intermitent. Dar fiecare dintre ele are plusuri și minusuri, au și contraindicații și nu se potrivesc oricărui tip de metabolism.

Slăbește sănătos și fără riscuri cu dieta proteică

DIETA PROTEICĂ este destul de simplu de urmat și, cel mai important, este una dintre cele mai echilibrate din punct de vedere nutrițional. Nu funcționează prin înfometare, ba dimpotrivă: recomandarea este să cuprindă 3 mese și 2 gustări în timpul zilei. Nu doar că respectând aceste reguli vom slăbi din masa de grăsime, păstrând intactă masa musculară, dar vom vedea și cum tenul nostru devine mai luminos, părul mai strălucitor și unghiile mai puternice. Acest lucru se datorează faptului că proteinele sunt cele care stau la baza regenerării celulare', spune specialistul în nutriție Luiza Eacobescu.

O dietă proteică, susține ea, influențează în bine și nivelul glicemiei, împiedicând fluctuațiile zahărului în sânge și evitând apariția diabetului de tip II. În plus, pierderea kilogramelor este esențială în prevenirea osteoporozei, scade riscurile apariției bolilor cardiovasculare și ajută creierul să funcționeze la capacitate crescută. Carnea, ouăle, lactatele, ciupercile, lintea, hrișca, fasolea, quinoa și hummusul sunt principalele și cele mai sănătoase surse de proteină la care este bine să apelăm, fie că suntem la dietă sau doar ne dorim un regim de viață sănătos și echilibrat.

Citeste si Carmen Brumă îți spune dacă este bine sau nu să ții o dietă hiperproteică: „Slăbești destul de repede, dar are și dezavantaje'

Însă, ca în orice, extremele trebuie evitate. O dietă hiperproteică poate afecta în mod grav buna funcționare a rinichilor, mai ales dacă nu este însoțită de o hidratare corespunzătoare. În același timp, această dietă este contraindicată femeilor însărcinate, celor cu probleme renale, copiilor și anumitor persoane ce suferă de boli autoimune.

Slăbește sănătos și fără riscuri cu dieta ketogenică

DIETA KETOGENICĂ a fost folosită în anii 20 ca tratament pentru persoanele bolnave de epilepsie, dar a fost dată uitării odată cu apariția medicamentelor dedicate acestei afecțiuni. A revenit în forță în ultimii ani, atât în dieta celor suferinzi de diverse forme de epilepsie, cât și în rândul celor care vor să slăbească.

Principiul dietei ketogenice este că învață metabolismul să ardă toate grăsimile pe care le primește. Trebuie consumate însă doar grăsimi sănătoase, precum cele ce se regăsesc în carne, ouă, lactate, fructe uscate, semințe crude și uleiuri vegetale, și este nevoie de o împărțire foarte clară a alimentelor consumate pe parcursul unei zile, astfel încât grăsimile să reprezinte 65%, proteinele 30% și 5% să fie glucidele. Acest tip de dietă nu doar că ajută la arderea grăsimilor, dar ajută și la scăderea colesterolului și a glicemiei, precum și la reducerea incidenței bolilor neurologice. În cazul bonavilor de epilepsie a fost dovedit că reduce frecvența convulsiilor', explică Luiza Eacobescu.

Citeste si Dieta ketogenică a pus pe picioare un băiețel care suferă de o formă rară de epilepsie

Și în acest caz există însă câteva riscuri, printre care apariția constipației, cauzată de cantitatea scăzută de fibre din alimentație, precum și nivelul scăzut de energie provocat de consumul redus de glucide și carbohidrați.

Slăbește sănătos și fără riscuri cu ajutorul postului intermitent

POSTUL INTERMITENT, „intermittent fasting', nu este o dietă propriu-zisă, cât mai degrabă o reorganizare a meselor. Mai exact, nu este nevoie să reduci numărul caloriilor de peste zi, ci este de ajuns să le cumulezi în mai puține mese. Concret, fie renunți la una dintre cele 3 mese de peste zi, lucru ce se poate transforma în stil de viață, fie renunți la toate mesele pe parcursul unei zile, o dată pe săptămână.

Postul întrerupt funcționează pe același principiu al arderii grăsimilor, doar că în acest caz mecanismele de ardere pot rămâne active și în perioada de alimentație clasică. Este important să mâncăm însă corect, fără fast-food, alimente procesate, dulciuri și carbohidrați și, mai ales, să nu renunțăm la apă și la ceaiurile de plante în perioada de post. Acest tip de alimentație influențează și producția hormonului responsabil cu senzația de foame sau de sațietate: leptina. Deficitul caloric sau postul negru determină scăderea acestui hormon, creând senzația de foame. Hrănirea cu caloriile nutritive necesare în așa-zisele ferestre ale postului reechilibrează producția de leptină', adaugă Luiza Eacobescu.

Citeste 5 motive pentru care îți este mereu foame

Studiile efectuate până acum au arătat că acest tip de alimentație crește sensibilitatea la insulină, scade riscul de osteoartrită și de boli cardiovasculare și îmbunătățește funcția cognitivă. Dar, atenționează nutriționistul, există și în acest caz efecte secundare ce nu trebuie neglijate: în cazul în care organismul nu se poate adapta la această dietă, există riscul încetinirii metabolismului, pot apărea indigestii sau distensii abdominale în cazul în care te supraalimentezi ulterior. Iar dieta este clar contraindicată celor care suferă de gastrită, ulcer sau diabet.

Pe lângă avantajele, dezavantajele și contraindicațiile fiecărei diete în parte, nutriționiștii te sfătuiesc ca atunci când alegi să începi o cură de slăbire să ții cont și de stilul tău de viață, să nu o resimți ca pe o pedeapsă și, mai ales, să nu ajungi să suferi dezechilibre ale organismului.

Autor: Adrian Cîlțan

Sursa foto: shutterstock

Vezi și care este dieta de slăbit în funcție de vârstă

Vezi şi cu ce poți înlocui pâinea în dietă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Dieta