Cum alegi un vin bun? Sfaturi de la un expert somelier

Deși nu am zice, trăim timpuri foarte fericite din perspectiva infinitelor oportunități pe care le avem în alegerea de vinuri de calitate care să ne completeze mâncarea de pe masă sau discuțiile la un pahar de… ceva bun. De ce? Astăzi se produc cantități impresionante de vinuri bune și foarte bune în toată lumea, astfel încât a ne limita la cele câteva vinuri de confort de la supermarketul din colț este o nedreptate pentru miile de vinuri bune care așteaptă să fie savurate.

Cum alegi un vin bun?

Și pentru că suntem în România, prima opțiune este să descoperim vinurile românești de calitate, produse de multitudinea de crame apărute în ultimii 10 ani pe piață. Și vorbim atât de vinuri albe, roșii și roze, dar și de spumante excelente.

Un prim pas ar fi să căutați un magazin specializat de vinuri, unde, pe măsura gusturilor și nevoilor voastre să găsiți vinul perfect pentru prețul pe care vi l-ați propus. Da, exact, un buget aproximativ trebuie să aveți în minte, pentru că pentru un vin de calitate puteți cheltui de la 30 până la 2000 de lei (cel puțin). Calea cea mai simplă este să întrebați un specialist, să dezvoltați relații de calitate cu oameni pasionați de vinuri, astfel încât să descoperiți treptat această lume fabuloasă. Sau să aveți un „grup' al vostru de oameni pasionați de vinuri, astfel încât achiziția și serile de degustare să fie mai interesante. De obicei, magazinele specializate organizează degustări (online și offline) unde aveți ocazia să cunoașteți vinuri și crame variate, dar și să vă formați o idee despre ce înseamnă un vin bun și cum merită el apreciat.

Desigur, există și varianta în care vreți să mergeți într-un hipermarket la cumpărăturile săptămânale și să luați și niște vinuri cu această ocazie.

Specialiștii spun că un vin de calitate costă de la de 3-4 ori mai mult decât cel mai ieftin vin de pe raft. Dar iarăși, depinde ce căutați – un vin alb sec, aromat sau nearomat, pentru un pește mai slab sau mai gras sau pentru un pui făcut la cuptor cu ierburi aromatice, cu sos sau fară sos? Sau pur și simplu pentru șpriț și Netflix?

Soiul, crama care produce vinul, dar și așezarea geografică a cramei pot fi criterii pentru alegerea unui vin. Să luăm ca exemplu o zonă deluroasă unde vara este foarte cald și toamnele sunt lungi și calde, ploile dese, diferențele de temperatură de la zi la noapte nu sunt foarte mari – cum este Dealu Mare (desigur există multe microclimate deci sunt excepții). Aici strugurii acumulează cantități mari de zaharuri în perioada coacerii, iar zaharurile știm că sunt descompuse de drojdii în alcool prin procesul „magic' al fermentației, deci cu cât vom avea o zonă mai caldă, cu atât vom avea vinuri cu o concentrație alcoolică mai ridicată, cu arome din zona de fructe coapte, dulcețuri sau magiunuri, dar cu o aciditate mai scăzută. Și când spun aciditate mă refer la senzația de prospețime pe care ți-o poate da un vin.

Zone precum Dealu Mare, dar și toată Muntenia și Oltenia în general sunt căutate pentru vinuri roșii de calitate și vinuri albe aromate – pentru roșii mă refer la Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz (sau Syrah) – soiuri care o duc bine acolo unde este cald. Iar ca soiuri albe aromatice, Tămâioasa Românească este regină în partea aceasta de țară, vinificată atât în dulce, demidulce, demisec, cât și sec.

Pe când jumătatea de nord a țării, beneficiază de o climă temperată ceva mai rece, cu diferențe mai mari de temperatură de la zi la noapte în perioada de coacere a strugurilor, toamnele sunt mai reci deci vom avea vinuri cu aciditate plăcută, mai sprințare și care merg mai bine la un pește mai gras, brânzeturi cremoase etc. Vinurile florale, proaspete, vioaie din Podișul Târnavelor, zona Maramureșului, zona Turda, Bistrița-Năsăud sau zona Iașiului sunt tot timpul o alegere inspirată dacă vă place acest stil proaspăt pentru albe și roze-uri. Și de ce nu și roșii? Un Pinot Noir din zona Lechința, lejer, proaspăt, fructat, poate fi o asociere ideală pentru un quiche cu somon, niște paste cu hribi, un somn pe plită sau pur și simplu o pizza Margherita.
Dacă nu mă credeți pe cuvânt, luați un Sauvignon Blanc din zona Podișului Târnavelor și un Sauvignon Blanc din zona Ceptura – Dealu Mare. Și vedeți în ce situații din viață merge fiecare. Chiar dacă avem același soi, vinurile sunt diferite când strugurii provin din terroir-uri diferite.

Și aici este important să vedem ce ne spune eticheta și contraeticheta de pe o sticlă cu vin, întrucât informațiile privind proveniența strugurilor deja vă dau o idee despre ce să căutați în vinul respectiv, ce soi este, dacă este sec sau nu, ce concentrație alcoolică are etc. Nu degeaba spunem că vinul de calitate este geografie în mare parte, atunci când vorbim de climă, soluri, mări și oceane – adică multitudinea de microclimate care pot influența calitatea unui vin.

În țara noastră avem zone viticole cu DOC – denumire de origine controlată – sau IG – indicație geografică, indicate de acea hologramă plasată pe capișonul sticlei. Desigur, există și vinuri varietale, fără indicația provenienței, dar mă voi referi aici doar la cele cu DOC și IG. Holograma de pe capișonul unei sticle cu vin este însemnul de certificare a originii și autenticității unui vin, indicația că strugurii provin de pe un anumit areal și că îndeplinesc anumite norme stipulate de legislația în vigoare, nefiind neapărat și o garanție a calității vinului. Putem avea vinuri bune și excelente și în cazul unor vinuri fără DOC și chiar fără IG.

Aici intervine experiența de consumator a fiecăruia dintre noi și cât de vast este orizontul pe care ne permitem să-l explorăm în căutarea vinurilor minunate care există în această lume.

Material realizat de Roxana Nicolaescu – somelier și lector la Fundația Calea Victoriei

Foto: Shutterstock

Citeste și:

Cele mai bune chiftele de post. Care este rețeta?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Culinar