Tartă cu prune
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2015/09/tarta-cu-prune.png)
18 porții gata în 45 minute + timp de răcit, 139 calorii per porție, 7 g grăsimi, 5 g carbohidrați
Ingrediente necesare preparării tartei cu prune
– 165 g unt nesărat, înmuiat la temperatura camerei
– 85 g zahăr brun
– 1 ½ lingurițe esență de vanilie
– 450 g prune, curățate de sâmburi și tăiate în două
– 2 ouă
– 200 g făină integrală, cernută
– 1 linguriță scorțișoară
– ½ linguriță bicarbonat de sodiu
– 175 ml lapte bătut
– 3 linguri semințe de rodie
– 25 g fistic, tocat
Cum prepari tarta cu prune
1 Încinge cuptorul la semnul 3/150°C. Unge și tapetează cu hârtie de copt forma de copt de 30×24 cm.
2 Topește 25 g unt cu 25 g zahăr și ½ lingurițe esență de vanilie și 1 lingură apă, amestecă pe foc până la omogenizare. Toarnă în forma tapetată și presară prunele.
3 Combină untul rămas cu zahărul și adaugă treptat esența de vanilie și ouăle. Încorporează făina, scorțișoara și bicarbonatul. Adaugă laptele bătut și
amestecă bine. Toarnă compoziția peste prune și nivelează suprafața. Dă la cuptor 25 minute. Servește cald sau rece, presărat cu semințe de rodie și fistic. Cu puțin zahăr!
Uite 10 rețete cu prune, tocmai bune pentru tine!
Dacă și ție îți plac dulciurile, încearcă și aceste rețete vechi de prăjituri de casă