Rețeta minune pentru cupcakes cu ciocolată
Sunt vedetele candy-barurilor la evenimente (aniversări, nunți, botezuri) și „iau fața' celorlalte prăjituri. Atuul lor este aspectul, care atrage toate privirile pofticioase. Iar gustul nu e cu nimic mai prejos. Rețeta minune pentru cupcakes cu ciocolată:
Există diverse rețete, atât pentru blat cât și pentru cremă. Preferința pentru o anumită aromă este singura care face diferența. Noi credem, însă, că cea mai iubită este ciocolata. Și că cea mai „ușoară' cremă este cea de mascarpone și fructe. Și mai credem că nu trebuie să așteptăm un eveniment ca să ne bucurăm de un desert absolut delicios. E potrivit și-un week-end.
Ai nevoie de: pentru aluat – trei ouă, 100 g unt (cu 80% grăsime), 200 g ciocolată neagră (minim 55% cacao), 100 g zahăr, o linguriță de extract de vanilie, 175 g făină, 80 ml lapte și un praf de sare; pentru cremă – 300 g smântână pentru frișcă, 250 g mascarpone, 100 g dulceață de căpșuni, două linguri de zahăr (dacă frișca nu este îndulcită).
Cum procedezi
Pune la topit, la bain-marie, untul și ciocolata. După ce s-au topit, lasă castronul deoparte să se răcorească puțin. Într-un alt castron pune ouăle cu zahărul, extractul de vanilie și un vârf de linguriță de sare și mixează până când obții o cremă deschisă la culoare (asigură-te că și zahărul s-a topit complet). În această compoziție de ouă toarnă ușor ciocolata cu untul topit și mixează la viteză mică. Adaugă făina cernută și mai mixează câteva secunde. Subțiază compoziția cu laptele rece, amestecând tot la viteză mică. Pune aluatul (este fluid dar dens) într-o cană cu cioc și toarnă în forme (de silicon sau în tăvi speciale pentru brioșe, tapetate cu hârtii speciale). Dă la cuptorul încins în prealabil la 170 de grade. Timpul de coacere este de cam 15 minute, nu mai mult, pentru că se pot usca. Sunt gata atunci când au crescut și au crăpat foarte puțin la suprafață. Lasă-le să se răcească înainte de a le decora cu cremă, altfel aceasta se va topi și va curge.
Pentru crema de mascarpone și fructe, mai întâi blenduiește dulceața de căpșuni, pentru a obține o pastă fină. Apoi, cu mixerul, transformă smântâna dulce în frișcă. În frișcă se adaugă mascarpone și se bate totul bine cu mixerul. La final se adaugă și pasta de dulceață și se amesteca bine cu o spatulă. Se decorează cupcakes cu această cremă, pusă în posh sau într-o pungă căreia i se taie un colț.
Foto: 123rf
Citeste și:
REȚETA SUPREMĂ DE SLĂBIT: celebra dietă cu supă de varză
Rețeta secretă a italienilor: cacio e pepe
Deliciosul pui cu curry gătit în stil indian