Compatibilitățile Racului cu celelalte zodii

Rac și Balanță

Când aceste zodii se întâlnesc într-o relație, fiecare caută securitate, stabilitate. Vor împărtăși gustul pentru frumos, lux și, în același timp, își vor da unul celuilalt ceea ce-i lipsește fiecăruia.
Relația lor va tinde să evolueze încet, dacă la început nu par a avea multe în comun, pe măsură ce se vor cunoaște mai bine se vor apropia, descoperindu-și și apreciindu-și calitățile. Atât Balanța cât și Racul sunt firi intelectuale, emoționale, completându-se bine pe acest plan.

Racul apreciază farmecul, calmul și echilibrul Balanței, iar Balanța va aprecia instinctul de stabilitate și comfort pe care Racul îl oferă într-o casă. Tendința Racului de a analiza o situație pe toate părțile va ajuta nehotarata Balanță în deciziile sale.

Balanța caută un partener iar Racul își propune să se așeze la casa lui, deci dacă între cei doi există sincronizare, se anunță o relație serioasă. Balanța e guvernată de Venus iar Racul de Lună, acest cuplu împărtășind dragostea pentru familie și casă. Ambii își doresc o viață armonioasă în casă, fiind clar vorba despre o pereche afectuoasă.

În ciuda acestei armonii generale, Balanța fiind o zodie axată pe intelect poate da dovadă de snobism, superioritate, iar Racul care privește totul cu emotivitate se va simți rănit.

Balanța poate dori să iasă foarte des, pe când Racul este cel mai fericit în cadrul căminului său, înconjurat de câțiva prieteni apropiați. Dar Racul și Balanța nu văd o problemă în a face compromisuri care îmbunătățesc relația și astfel șansele ca relația lor să fie una de lungă durată cresc.

Racul (semn de apa) și Balanța (semn de aer) sunt două semne Cardinale, deci sunt obișnuite să obțină întotdeauna ceea ce vor, numai că o vor face pe căi complet diferite. Racul își analizează noile cunoștințe prin prisma emoțiilor în timp ce modul de operare al Balanței este observarea de la distanță a celor din jur, ceea ce Racului i se va părea prea riscant. Atunci când ideile, părerilor lor sau ceea ce își doresc vor fi complet diferite, va rezulta un conflict, fiindcă fiecare va dori să se impună. Farmecul și diplomația Balanței vor aplana conflictul, dacă aceasta nu va fi iritată de un Rac arțăgos.

Cupluri celebre: Bodhi Elfman (Rac) Jenna Elfman (Balanță); Pamela Anderson (Rac) și Tommy Lee (Balanță); Richie Sambora (Rac) și Heather Locklear (Balanță); Nelson Mandela (Rac) și Winnie Madikizela-Mandela (Balanță).

Citește și:
Zodia Racului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Racului
Zodia Balanței (descriere)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Compatibilitati Zodii