Compatibilitățile Peștilor cu celelalte zodii

Pești și Rac

Două semne de apă: Zodia Peștilor și Zodia Racului. Cât de bine își înțeleg ei reciproc pesimismul, spaimele, suspiciunile! Atât de bine încât ar putea să se scufunde împreună și să nu mai dea nimeni de urma lor.

Diferența dintre ei este că, în timp ce Racul se complace într-o ușoară dependență față de partener și nu-l deranjează să stea pe locul doi, Peștii, mai ales bărbații, sunt nărăvași și nu se lasă pe mâna nimănui. Acest raport de forțe este convenabil până la un punct.

Problemele apar atunci când bărbatul nativ în Pești își scoate la iveală toate angoasele și toată neîncrederea, refuzând să mai asculte vreun argument. Racul se va simți acuzat pe nedrept, suspectat de lipsă de loialitate, ba poate, la nervi, chiar va fi acuzat direct de incompetență și nepăsare. Asta este foarte grav pentru Rac, îi provoacă multă suferință și îi erodează încet-încet sentimentele, până la dispariția lor totală.

Peștii și Racul se pot întâlni pe aceeași lungime de undă în artă precum și în proiectele de transformare, decorare, amenajare și reparații. Peștii iubesc lucrurile care funcționează și arată frumos – nu sunt adepții cârpelilor și soluțiilor improvizate. Racul este cel care execută ireproșabil, de calitate și cu mult bun gust. Astfel își câștigă aprecierea sinceră a Peștilor.

Cupluri celebre: Frédéric Chopin (Pești) și George Sand (Rac); Justin Bieber (Pești) și Selena Gomez (Rac); Kurt Cobain (Pești) și Courtney Love (Rac); Steve Irwin (Pești) și Terri Irwin (Rac).

Citește și:
Zodia Peștilor (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Peștilor
Zodia Racului (descriere)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Compatibilitati Zodii