Budincă de pâine cu fructe și nuci
Budinca de pâine se mai numește și budinca săracului, însă contrar numelui, este absolut delicioasă. Cum am încercat-o noi acasă:
foto budincă de pâine Shutterstock
* 12-15 porții * timp de preparare 60 de minute + timp de răcire
INGREDIENTE
16 felii de pâine de o zi
250 g zahăr brun sau melasă
4 ouă
380 ml lapte
2 lingurițe scorțișoară pulbere
1 esență de vanilie
500 g mere, tăiate bucățele
250 g nuci tăiate grosier
120 g stafide
100 g unt, topit
Frișcă pentru servit (opțional)
MOD DE PREPARARE
- Rupe feliile de pâine în bucățele mici – cam de 2 centimetri fiecare. Într-un castron mare amestecă pâinea cu zahărul și lasă deoparte.
- În alt castron bate ouăle cu laptele, scorțișoara și esența de vanilie, până se face o compoziție spumoasă, apoi toarn-o peste pâinea cu zahăr. Amestecă totul bine și dă la frigider pentru două ore.
- După ce au trecut cele două ore, amestecă în compoziție și celelalte ingrediente (în afară de frișcă) și toarnă toată compoziția într-o tavă de plăcintă (sau două tăvi de cozonac), tapetată cu hârtie de copt. Dă tava la cuptorul preîncălzit la 160 de grade pentru 45-50 de minute.
Servește caldă sau rece, cu frișcă dacă îți place.
foto budincă de pâine Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Culinar