Soia – un aliment de post pentru o nutritie sanatoasa
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2010/03/intro21.jpg)
De unde vine
Daca la noi soia nu are un istoric „apetisant, din cauza prostului renume dat de salamul cu soia ceausist, perioada de tranzitie a fost cea care a „relansat-o, principalele ei atuuri fiind incontestabilele valori nutritive si versatilitatea retetelor de post, al caror ingredient principal este.
Cei care au recunoscut pentru prima oara calitatile soiei au fost chinezii, cu mii de ani in urma, in conditiile in care ei considerau acest aliment ca fiind una dintre cele cinci culturi sacre (alaturi de orez, grau, mei si orz). Abia in secolul al XX-lea, europenii au adoptat aceasta planta si au cultivat-o pe scara larga.
Ce contine
Soia este bogata in vitamine (D, E si complexul B) si minerale (calciu, magneziu, fosfor, sodiu), dar ceea ce o face unica este continutul bogat in proteine – aproximativ 40%, deci o leguma cu gust si proprietati ca ale carnii!
Ce usurare pentru cei carora le vine mai greu sa tina post! In plus, nu contine colesterol si are un procent scazut de grasimi saturate, ideal pentru persoanele care vor sa tina sub control riscul aparitiei bolilor cardiovasculare.
Celor care au deja probleme cu colesterolul li se recomanda sa consume zilnic soia (sub diverse forme), tocmai pentru a reduce nivelul colesterolului din sange, protejand astfel sistemul circulator de afectiuni, precum hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, hipercolesterolemie si alte afectiuni cauzate de diabet; s-a dovedit ca soia are certe efecte de stabilizare a insulinei in sange, prevenind dezechilibrele de nutritie.
Ce o face speciala
Substanta-minune o constituie fitoestrogenii, adica niste hormoni vegetali, asemanatori hormonilor sexuali: estrogen si progesteron. Studii efectuate de centre universitare de renume din intreaga lume au dovedit actiunea certa a fitoestrogenilor din soia in prevenirea cancerului de san, uterin, ovarian, dar si a cancerului de piele, de colon, de plamani, de ficat, de pancreas, de esofag.
Continutul de fitoestrogeni din soia o face indispensabila in dieta femeilor aflate la menopauza sau in perioada premergatoare acesteia, actionand asemanator unui tratament hormonal de substitutie. De aceea, soia contribuie la ameliorarea simptomelor menopauzei si impiedica instalarea osteoporozei, prin fixarea calciului in oase. La barbati, consumul de soia reduce evolutia adenomului de prostata.
PRECAUTII
Desi aceste calitati ar recomanda-o drept panaceu, soia nu trebuie consumata pe perioade foarte lungi de timp, tocmai pentru ca un exces de estrogen ar putea produce dezechilibre hormonale, mai ales la femeile tinere. Din acest motiv, se recomanda consumul de soia pe perioade scurte de timp, de cateva saptamani. Ideale sunt perioadele de post, cand se pot consuma zilnic circa 200 g, sub diferite forme.
O diversitate de gusturi si texturi
O alta calitate a acestei legume este versatilitatea ei: poti sa mananci din ea in fiecare zi, fara sa te plictisesti, pentru ca multitudinea de variante existente in comert te ajuta sa eviti monotonia dietelor.
Asadar, poti alege: „carne (sub forma de granule, cuburi, felii), lapte de soia (simplu sau cu arome de scortisoara sau vanilie), tofu (un produs care are consistenta si gustul branzei), ulei (recomandat in dieta diabeticilor), faina de soia (produsa din fibrele rezultate dupa extragerea uleiului) si sos de soia (soy sauce), un preparat asiatic folosit in condimentarea mancarurilor.
Bio sau modificata?
Varianta modificata genetic contine aditivi alimentari, deci e mai bine sa alegi varianta bio, nemodificata genetic, chiar daca este mai scumpa. Verifica etichetele. Evita variantele care, pe langa aditivi, contin si multe grasimi (salam, crenvursti, parizer). Cele mai sigure produse gata preparate sunt laptele si branza tofu.
Reguli de preparare
◆ Fierberea se face in multa apa, pentru ca dureaza 1-2 ore; in prealabil, se lasa la inmuiat 15-20 ore.
◆ Boabele inmuiate fierb mult mai repede in oala cu presiune (30 de minute).
◆ Boabele fierte nu sunt moi, ca boabele de fasole, ci sunt destul de tari la apasare.
◆ Atat feliile, cat si granulele de soia se pun la inmuiat timp de 30 de minute, apoi se scurg si se storc bine, dupa care se fierb 10 minute in apa, impreuna cu condimentele (cimbru, boia de ardei, piper, enibahar, nucsoara sau diverse concentrate din plicuri). Acest lucru este necesar pentru ca produsele din soia au un gust fad in stare naturala.
◆ Faina de soia se pune la inmuiat in de patru ori mai multa apa decat cantitatea de faina (de exemplu, la 100 g de faina se folosesc 400 ml de apa).
◆ Laptele din soia, in stare naturala, are un gust neutru, de aceea se recomanda varianta aromatizata cu vanilie si scortisoara si se consuma cu cereale si fructe uscate.
◆ Se recomanda ca pasta de soia sa fie impartita in pungute de plastic, care sa fie pastrate la congelator pana in momentul gatirii.
◆ Branza de tofu simpla are un gust foarte fad, asa ca se recomanda variantele imbogatite cu ardei, piper, seminte de chimen sau se serveste cu sosuri condimentate, care ii schimba gustul.
Alege soia din comert
E de preferat sa cumperi soia gata procesata in loc de boabe de soia pe care sa le gatesti acasa. Fierberea lor e un proces laborios, iar daca boabele nu sunt bine gatite, se digera greu.
Foto: Shutterstock.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/pexels-pixabay-59830-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/ciuperci.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/macrou-in-conserva.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/caisata-de-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/elwira-biscuiti-retete-scaled.jpg)