Puterea vindecatoare a alimentelor

Puterea vindecatoare a alimentelor

Te simti obosita si fara chef? Ghidul nostru alimentar te poate scoate din starea asta. Problemele tale de sanatate au solutii bune… de mancat.

Ritmul vietii de fiecare zi este din ce in ce mai rapid si mai solicitant. Daca nu poti face nimic sa-l incetinesti – si nici nu-ti doresti asta, in schimb poti face multe pentru ca organismul tau sa se adapteze mai usor la acest ritm infernal si sa faca fata cu succes tuturor responsabilitatilor.

Hrana este un sprijin la indemana si de nadejde. La fel, suplimentele de vitamine si minerale. Ai la dispozitie cateva idei pentru un meniu sanatos, energizant si detoxifiant in acelasi timp.

Ce mananci ca sa scapi de durerile de cap
Exista o mutime de tipuri de migrene, dar nutritionistii sustin ca toate se pot trata cam in acelasi fel…

  • Incearca sa faci o legatura intre orarul alimentar si aparitia durerilor de cap. Noteaza o perioada tot ceea ce mananci si ce bei si cum te simti dupa fiecare masa. Este recunoscut faptul ca alimentele care contin tiramina – branzeturi, alune, ciocolata, afumaturi (hering, salam, carnati) – pot declansa durerea de cap.

    Acelasi efect il au si produsele cu glutamat de sodiu (sosuri si maioneza din comert, budinci si jele-uri semipreparate (granule, pudra), conservele, in general, si mancarea chinezeasca.
     

  • Alte declansatoare ale durerilor de cap sunt alcoolul si cofeina, desi, uneori, o cescuta cu cafea este eficienta impotriva unei chinuitoare dureri de cap.
     
  • Daca ai frecvente dureri de cap, evita sa mananci dulciuri pe stomacul gol, pentru ca acestea vor creste riscul de aparitie a unei migrene, pe fondul modificarilor bruste ale nivelului de zahar din sange.

Alte cauze ale aparitiei durerilor de cap

  • Deshidratarea poate declansa dureri de cap si slabirea puterii de concentrare – asadar, bea 2,5 litri de apa pe zi.
     
  • Constipatia iti poate da dureri de cap – la propriu. Bea cat mai multe lichide si mananca mai multe alimente cu fibre vegetale – legume si fructe cu coaja, iar acolo unde este cazul, paine si paste din cereale integrale.
     
  • Nu lasa sa treaca mai mult de trei-patru ore intre mese, chiar daca asta inseamna sa iei doar o gustare. Un fruct, 1-2 feliute de paine integrala prajita sau un baton din cereale iti va mentine constant nivelul de glucoza din sange, respectiv, din creier. O gustarica sanatoasa poate tine durerea de cap la distanta.
     
  • Fara suc de portocale pe stomacul gol! Prea multe sucuri de citrice cresc riscul durerilor de cap aparute pe fondul cresterii bruste a fierului si cuprului. Alege pentru micul dejun fructe mai putin acide: mere, banane, mango, ananas.

Oboseala cronica
Daca te simti constant obosita fara nici un motiv aparent, iar starea aceasta se mentine indiferent de numarul prelungit al orelor de somn sau de odihna, s-ar putea sa suferi de sindromul oboselii cronice. Oboseala cronica poate insoti multe alte afectiuni si se intalneste in anemie, dezechilibru glicemic, hipotiroidie, depresie. Medicul de familie trebuie sa iti recomande cateva analize.

Oricum, cele mai multe cazuri se declanseaza pe fond viral (in prezenta unui virus care slabeste imunitatea organismului); este important sa mananci sanatos si sa ajuti organismul sa isi revina cat mai rapid. O banana cu sos de vanilie, un castronel cu supa de pui si legume, o omleta din oua proaspete sau un cartof copt cu unt sunt foarte bune si hranitoare.

Cat mai multe fructe si legume
Mananca cat mai multe salate, fructe si legume proaspete, pentru ca vitamina C ajuta sistemul imunitar. Sau poti sa iti prepari un shake delicios, cu piure din fructe de sezon amestecat cu iaurt natural sau lapte, bogat in vitamina B, un alt imunostimulator. Vitamina B se mai gaseste in cereale integrale, orez brun, branza, oua, peste, banane, fructe uscate, spanac si broccoli.

Suplimente in caz de urgenta
In cazuri mai grave si pentru o recuperare rapida, poti sa iei suplimente farmaceutice care contin complexul vitaminelor B, vitamina C (1g pe zi, dimineata) si ginseng siberian (500 mg pe zi, timp de 6 saptamani). Tot pentru intarirea sistemului imunitar poti incerca extractul de echina-ceea (500 mg de 3 ori pe zi, timp de 1 luna) si vitamina B12 injectabila.

Acizii grasi esentiali
Cercetarile au aratat ca acestia pot ajuta la regenerarea organismului – asadar, mananca cat mai mult peste oceanic (ton, somon, macrou si hering). Daca nu-ti place pestele, incearca alimentele bogate in proteine, cum sunt puiul, ouale, branza si boabele (linte, fasole etc.). Nu uita de apa! Evita alcoolul si cofeina, care te deshidrateaza si te obosesc! Se spune ca 400 ml de apa echivaleaza cu un supliment de 20% energie.

Pentru o piele perfecta
Ceea ce mananci iti iese prin piele – este cat se poate de adevarat! Orice carenta alimentara se va vedea imediat pe tenul tau…

1 Vitamina A este foarte buna pentru piele. Nu apela la preparate uleioase pentru piele decat daca ele ti-au fost recomandate de dermatolog. In schimb, poti sa mananci produse bogate in beta caroten (substanta transformata de organism in vitamina A), precum morcovi, caise, mango si pepene galben.

2 Zincul reduce procesele inflamatorii din corp – asadar, mananca alimente bogate in zinc, cum sunt fructele de mare, nucile, semintele si lintea.

3 Seleniul si vitamina E sunt hranitoare pentru piele. Le gasesti in avocado, mango, mure, rosii, seminte, spanac.

Impotriva SPM
Sindromul premenstrual e determinat de o furtuna hormonala, pe care poti sa o combati si cu o hrana adecvata. Deci, invata ce ar trebui sa mananci in zilele acelea…

  • Impotriva inflamatiei, creste-ti aportul zilnic de acizi grasi Omega-3 (peste) si Omega-6 (nuci, seminte de in, de dovleac etc.).
  • Incearca sa mananci putin si des. Ca gustare, alege fructele proaspete, iaurtul, nucile si semintele.
  • Evita mancarea sarata – care determina retentia de fluide in tesuturi – si dulciurile in exces. Ia la tine o sticluta cu esenta de vanilie si miroase-o cand simti ca vrei sa mananci dulce.
  • Evita alcoolul si cafeaua.

Tulburari digestive
Problemele digestive sunt foarte frecvente. Multi dintre cei care sufera de ele au observat ca le pot ameliora prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare.

  • Sindromul intestinului iritabil poate fi agravat uneori de alimente consistente si grase, in special daca mai contin si cartofi, porumb, carne de vita, branza sau ceapa si, mai ales, daca sunt insotite de cateva pahare cu vin alb sau de cafea tare! Pentru a usura digestia unei mese copioase, inlocuieste vinul alb cu un ceai cald de menta. Ghimbirul, lamaia, verbina pot, si ele, sa linisteasca intestinul iritat. De asemenea, o baie calda sau o sticla cu apa calda pe abdomen ajuta la ameliorarea tulburarilor digestive.
  • O cauza a afectiunilor digestive poate fi intoleranta la gluten (fainoase) sau lactate. Dar excluderea lor din meniul zilnic poate fi dificila.
    Prima recomandare este de a reduce consumul acestor alimente si apoi de a le elimina in perioade dificile si stresante. S-ar putea sa tolerezi destul de bine painea alba, pastele sau orezul – incearca-le treptat pe fiecare.
  • Nu te atinge de bauturile acidulate si de alimentele bogate in fibre, cum sunt cerealele integrale sau legumele si fructele crude, care ar putea fi prea mult pentru un intestin bolnav.
    Produsele cu tarate sunt in mod special iritante – evita-le in perioadele acute.
  • Din nou, apa ajuta la rehidratarea organismului. Ceaiurile de plante sunt in mod special bune in afectiunile digestive. Incearca ceaiul de anason, frunze de lamai, verbina sau menta – toate reduc balonarea si durerile. Incearca si combinatiile de plante existente in farmacii.

Impotriva raului de calatorie
Calatoria cu avionul, vaporul sau chiar masina poate sa ne afecteze organismul in mai multe feluri. De la bolboroseli intestinale pana la stari de voma si senzatia de cap detasat de restul corpului… Iata cum poti sa ameliorezi cele mai des intalnite simptome:

  • Ghimbirul este eficient contra starilor de voma. Inainte sa pleci in calatorie, bea un ceai cald de ghimbir, mananca o salata condimentata din belsug cu pudra de ghimbir sau, pur si simplu, mesteca o bucatica de radacina de ghimbir (se gaseste la supermarketuri).
     
  • Pentru a combate stresul de dinaintea calatoriei, ia la tine o batista imbibata cu cateva picaturi de ulei de lavanda sau de musetel, cu proprietati calmante.
     
  • Nu incerca sa lupti impotriva starii de confuzie si rau de dupa zbor. Fa o baie calda cu ulei esential de lavanda sau grepfrut si incearca sa dormi.
     
  • Dupa un zbor lung, evita mancarea grasa, prajita sau sosurile grele, care iti obosesc digestia, in special daca esti la cina cand ar trebui sa iei micul dejun.
     
  • Alimentele bogate in proteine, cum sunt ouale si carnea, pot fi stimulante si energizante cand ai schimbat fusul orar si trebuie sa te misti, iar corpul tau crede ca e vremea somnului. O cafea espresso este eficienta in mod deosebit.

Un pahar cu lapte este egal cu un somn bun
Studii recente au demonstrat ca laptele te ajuta sa dormi. Toate tipurile de lapte contin triptofan si glucide lactate. Ambele substante determina creierul sa produca serotonina, un hormon care induce somnul natural.

De asemenea, magneziul din lapte este un mineral care ajuta la instalarea somnului. Un pahar cu lapte cald la culcare face minuni. Totusi, nu-l bea cu cacao sau cafea, pentru ca acestea sunt stimulante care ii anihileaza efectul linistitor.

Text: Mihaela Doina Radulescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Dieta