EXCLUSIV AVANTAJE Mariano Castro, pianistul argentinian care și-a părăsit țara natală pentru ca s-a îndrăgostit de o româncă: “Am venit în România din dragoste”

Mariano Castro

Mariano Castro s-a născut și a studiat la Buenos Aires. Ca pianist, chitarist, compozitor, orchestrator sau membru în diferite formaţii, cariera lui avea toate coordonatele succesului internațional. Dar ceva îi lipsea. Ceva ce a găsit peste mări și țări, în România. Când întâlnești adevărata dragoste, rămâi lângă ea, oriunde ar fi.

Cum ai ajuns în România? Cum ai rămas în România?

Am venit pentru prima dată în 2009, într-un turneu prin Europa cu grupul Narcotango. A fost un succes, așa că am revenit în 2011. Am avut un concert în Teatrul de Vară Herăstrău. Era o zi frumoasă de vară și… era chiar de ziua mea!

Ăsta a fost anul în care am cunoscut-o pe Simona, era în echipa de producători ai concertului. Venisem cu o săptămână înainte, ca să facem puțină promovare, așa că am petrecut mult timp împreună și deja ne-am îndrăgostit.

Era în iulie 2011. Apoi a trebuit să plec. Dar era o perioadă în care călătoream mult între Argentina și Europa, în turnee și, de fiecare dată, veneam și în România să ne vedem. Ne-am căsătorit la începutul lui 2013, în Buenos Aires. N-am ales să rămânem în Argentina, pentru că Simona ar fi avut mult mai puține oportunități profesionale.

În jungla imensă din Buenos Aires sunt mii de oameni care fac ce face ea, având în plus avantajul limbii. Iar Simona este foarte activă, foarte pasionată de ceea ce face. Așa că am zis să încercăm aici, în România.

Tu sigur nu vorbeai româna. Simona vorbea spaniola?

În momentul acela, nu. Vorbeam în engleză. Eu spuneam multe în spaniolă și ea înțelegea. Pe măsură ce eu învățam româna, ea învăța spaniola. M-au ajutat mult colegii muzicieni. Am început să ascult ce spuneau ei, apoi m-au luat ușor, cu răbdare: „Mariano, hai de la-nceput…'

Am prins curaj să vorbesc românește certându-mă cu taximetriștii. Partea cea mai dificilă pentru mine din limba română este partea ne-latină, cuvintele care nu au origini comune cu cele din spaniolă: cele de origine turcă sau slavă… Și pronunția, mi-e greu să pronunț sunetele care nu există în spaniolă. Mă ajută mult faptul că lucrez cu orchestrele de aici, cu dirijorii – oameni care se exprimă foarte bine.

Mi-e mai greu cu limbajul străzii, cu limbajul tinerilor. Dar important este că înțeleg, ăsta era obiectivul meu principal: să înțeleg oamenii și, prin intermediul limbii, să am o percepție culturală.

Mariano Castro

Ai cunoscut aproape toată țara. Unde-ți place mai mult?

În ultimii trei ani am călătorit foarte mult prin toată țara. Merg des în Brașov, Sibiu… Îmi place mult Transilvania, îmi place muntele, atât vara cât și iarna. Sunt peisaje spectaculoase, despre care nu știam nimic înainte de a veni aici.

România nu prea este promovată în afară. Pentru mine, un avantaj este că aici, în toată țara, există orchestre foarte bune.

Ce se știe în Argentina despre România?

Nu lucrurile rele despre care se vorbește în Europa – nejustificate, sau, cel puțin, exagerate, din punctul meu de vedere. În anii ‘80, Nadia Comăneci a fost în Argentina și a făcut demonstrații prin toată țara. Iarăși, se știe tot ce ține de fotbal, pentru că, în Argentina, fotbalul e o religie.

Dar, din punct de vedere cultural, se știe prea puțin. În general, partea aceasta a Europei este puțin cunoscută. Când zic în Argentina că trăiesc în România, sună exotic. De exemplu, este interesant că am Crăciunul iarna, ca în filme. La noi, Crăciunul se sărbătorește la 40 de grade, în pantaloni scurți, mâncând în aer liber, pe plajă…

Cum te-ai acomodat cu bucătăria românească?

Am avut probleme – nu din cauza mâncării, ci din cauza schimbării, mi-a spus-o și medicul. În Argentina, bucătăria
are puternice influențe italiene, mediteraneene. În mod tradițional, mâncăm multă carne de vită, de o calitate excelentă și la un preț accesibil.

Aici e foarte greu de găsit carne de vită argentiniană. Din mâncarea tradițională de aici îmi plac foarte mult zacusca, salata de vinete. În Argentina, de asemenea, se mănâncă mămăligă. Dar nu avem tradiția supelor, a ciorbelor, care aici îmi plac foarte mult.

Însă a durat ceva până mi-am găsit stilul de alimentație potrivit – cu mai puțină carne.

Dar de palincă, ce zici?

Asta e pentru viteji! Prima dată când mi-a adus un prieten palincă de nu-știu-unde, cea mai bună… eu nu știam cum e. Așa ceva la noi s-ar numi apă de foc. Am gustat și mi-a luat gura foc. Am avut un șoc. E periculoasă, înșelătoare. Prima dată, e ca focul. Apoi începi să te obișnuiești, începi să simți aroma de fructe și nu-ți mai dai seama cât bei.

Ce-ți lipsește cel mai mult din Argentina?

Din punct de vedere profesional, sunt foarte mulțumit și aici. Poate că ceea ce-mi lipsește este partea culturală, umană, de obiceiuri. Buenos Aires este un oraș absurd de mare, o concentrație imensă de lume. Și totuși, într-un fel, oamenii sunt foarte uniți. Sunt foarte sociabili.

Când ieșim din Argentina, asta ne lipsește cel mai mult. Nu că nu ne-am face prieteni, dar e altă atmosferă pe stradă. Nu e mai bună sau mai rea, e doar diferită. Simt asta în oricare țară din Europa aș călători.

Prima dată când a fost Simona în Argentina, nu-i venea să creadă. Dacă se ducea să cumpere verdeață, vânzătoarea stătea de vorbă cu ea, căuta pentru ea informații pe internet… Cum Simona nu vorbea spaniolă, vânzătoarea aceea stătea câte jumătate de oră să-i explice totul…

Dacă ajungi într-un oraș din Argentina, mergi la oficiul de turism și ți se explică amănunțit totul despre oraș, ți se povestește din istorie… Și asta începe de cum ajungi la aeroport. Cei care îți verifică pașaportul nu sunt așa milităroși, autoritari, nu te iau la întrebări. Ce-i drept, și aici, când oamenii ajung să te cunoască, devin foarte calzi și foarte primitori.

Astor Piazzolla nu prea era cunoscut la noi. Dar, de când ați venit voi, muzicienii argentinieni, aproape că nu există concert fără Piazzolla în program.

Piazzolla este muzicianul argentinian care a fost cel mai larg receptat în lume. Cu Piazzolla poți deschide multe uși, dacă-l interpretezi bine. Dar eu sunt un muzician dinamic, nu cânt numai tango, sau numai muzică clasică. Cânt
jazz, folclor argentinian, muzică experimentală electronică și caut mereu ceva nou de făcut.

Problema cu Piazzolla este orchestrarea. Majoritatea pieselor nu le-a scris pentru orchestre ci pentru grupuri mici de instrumentiști. Iar transcrierile pentru orchestră n-au fost întotdeauna reușite.

Violonistul Liviu Prunaru m-a contactat în 2014, când avea turneul „Duelul viorilor' cu Gabriel Croitoru. Era nedumerit pentru că, de fiecare dată, când asculta Piazzolla, suna diferit. Pentru ei, am orchestrat „Anotimpurile porteños' de Piazzolla, dar în stilul lui Piazzolla, nu în stilul compozitorului X.

Tangoul, în general, sună diferit în Europa față de cel din Buenos Aires. De fapt, tangoul este ceva mai complex, nu se rezumă la imaginea aceea de dans pasional, cu trandafirul în dinți… Asta am vrut să demonstrez, împreună cu
AnalíaSelis, în concertele „Tango simfonic'. Și publicul a primit foarte bine ceea ce i-am propus.

Recent, ai avut niște colaborări interesante, în alte genuri muzicale. 

Anul trecut, am făcut cu Alexandra Fits un proiect simfonic cu muzica lui Edith Piaf, cu orchestră de cameră, pian și voce. Am făcut un turneu, am cântat cu orchestre din toată țara.

Și tot anul trecut, dirijorul Cristian Oroșanu mi-a propus să orchestrez melodii ale Mariei Tănase. A fost o imensă provocare, știind ce reprezintă Maria Tănase pentru români și cât este de autentică. Folclorul este mult mai greu de adaptat pentru orchestră, pentru că are o sonoritate foarte specifică pe care e dificil s-o redai.

Am reunit în program piese cântate de Maria Tănase și de Edith Piaf. Iar anul acesta, am făcut un concert omagial Maria Tănase, cu trei soliste vocale, în trei stiluri diferite. Alexandra Fits a cântat piesele în stilul tradițional.

Pentru că Maria Tănase a cântat câteva tangouri, le-am orchestrat în stil argentinian, dar sunt melodiile Mariei Tănase, cântate de Analía Selis. Apoi, Nadia Trohin a dus muzica Mariei Tănase puțin către jazz.

Iar pentru 1 noiembrie, anul acesta, am fost invitat să colaborez cu trupa Bere Gratis pentru concertul lor de aniversare a 20 de ani, de la Sala Palatului. Vor să facă un concert simfonic, cu orchestră și cu cor. Au chemat patru orchestratori diferiți pentru concertul ăsta. Așa că am intrat și în zona pop-rock, combinat cu simfonic.

Dar ești și compozitor. Mai ai timp și pentru propria ta muzică?

De când sunt în România, am avut mult de lucru ca orchestrator. E tot muncă de compoziție, dar, pentru anul viitor, am în plan să înregistrez un disc cu compozițiile mele originale. Voi începe să înregistrez în ianuarie iar în martie voi avea CD-ul.

Pe Analía Selis o cunoșteai din Argentina?

Nu. Pe Analía am cunoscut-o aici, în 2013. Vorbind cu ambasadorul Argentinei, acesta i-a spus că știe un pianist
argentinian care trăiește aici și cu care ar putea colabora. Ne-am cunoscut, Analía mi-a spus povestea ei. Cunoscând-o pe Analía, l-am cunoscut și pe Răzvan (soțul Analíei, violoncelistul Răzvan Suma – n.red.).

Mariano Castro

Răzvan m-a invitat să jucăm fotbal și abia mai târziu am început să cântăm împreună. Ne-am dat seama că putem face multe lucruri frumoase împreună. Eram la fotbal când Răzvan mi-a spus: „Ce-ar fi să aducem un bandoneonist, să cântăm tangoul așa cum l-am auzit eu la Buenos Aires?'.

I-am spus că am un prieten care e foarte, foarte bun. Pentru că bandoneonul este un instrument dificil, ilogic, nu se poate învăța fără un profesor. În Europa sunt puțini bandoneoniști. L-am adus pe Omar Massa și așa a luat ființă grupul nostru, ArgEnTango.

Mi-ai spus odată că ești ambidextru. Asta te-a ajutat să studiezi pianul?

Mi-am dat seama de asta când eram la școală. Scriam cu stânga și învățătoarea m-a pus să încerc și cu dreapta. Nu mi-a fost prea greu. Da, probabil că, fiind ambidextru, mi-a fost mai ușor la pian. Pare un instrument ușor: apeși o clapă și sună.

Spre deosebire de vioară sau de trompetă, unde este atât de greu la început să obții o notă. Dar la pian trebuie să disociezi două activități. Ca o bucătăreasă pricepută care gătește cu o mână și scrie cu cealaltă. Să urmărești note diferite, dar și emoții diferite. Pentru mâna asta e dramatic, pentru mâna cealaltă, e mai puțin grav.

Ai cetățenie română?

Nu încă, pentru că trebuie să am cinci ani de rezidență în România. Se vor împlini peste câteva luni. Însă cei pe care i-am întrebat m-au speriat: este un examen de istorie dificil. Nu că n-aș vrea sau că n-aș avea nevoie. Dar nu e vital…

Nu poți vota dacă nu ești cetățean român. 

Da, ăsta ar fi unicul inconvenient. Pentru cetățenii argentinieni, votul este obligatoriu. Dacă nu votezi, plătești o
amendă. Pe de altă parte, mi-ar fi peste mână să votez în chestiunile care-i privesc pe români. Ar trebui să treacă mai mult timp ca să mă simt îndreptățit s-o fac.

Încă sunt într-un proces de înțelegere a societății românești, de integrare. Încă pot fi influențat: unul zice una, altul zice alta… Soția mea și-ar dori să aibă pașaport argentinian. Și e mult mai ușor de obținut. Legile migrației sunt mult mai lejere decât în Europa. Este o țară întinsă, în care mai este mult loc pentru nou-veniți.

Dar rezidența ai obținut-o ușor?

Ultimul pas este acela în care vine poliția la tine acasă și te verifică. Au venit și m-au luat la întrebări: „De ce ai fugit din Argentina?' A trebuit să le arătăm fotografii și dovezi că suntem, într-adevăr, căsătoriți. Și polițiștii tot repetau că am fugit din Argentina.

Simona s-a enervat pentru că se răsteau la mine și pentru că cine știe ce-și închipuiau despre Argentina. „Cu ce te ocupi?' „Sunt muzician.' Le-am arătat studioul, instrumentele. „Cântă ceva!' („Spiel mal!' – vezi momentul care îi salvează viața evreului clandestin din „Pianistul' lui Polanski. N.red.).

Am luat chitara și am cântat o melodie lentă, calmă, liniștitoare… „Foarte frumos!' Și din acest moment au scăzut decibelii.

Ce miracol! Să-ți găsești sufletulpereche pe partea cealaltă a planetei! La fel ca Analía și Răzvan…

Și total neașteptat! Sunt foarte recunoscător că am fost atât de norocos s-o găsesc pe Simona! Nu mi-am imaginat niciodată că se va întâmpla așa. Dar când se întâmplă, se întâmplă. Și nu depinde doar de unul.

De multe ori am vorbit cu Analía despre asta. Noi n-am venit aici pentru că n-am fi avut vreun rost în altă parte. Am lăsat în urmă cariere, familii. Am reînceput aici de la zero. Am venit în România din dragoste.

Comunitatea de argentinieni de aici crește puțin câte puțin și aproape toți vin din același motiv: se îndrăgostesc. Dar nu ne-a fost ușor. Am luptat mult, mult de tot ca să fim împreună. Și asta e tot ce contează acum.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Soprana Irina Baianț: Funcționez conform principiului: Laudă-mă și îți voi da și mai mult'

EXCLUSIV AVANTAJE Berti Barbera: Când ai asimilat suficient de mult, ești dator să împărtășești cu ceilalți'

EXCLUSIV AVANTAJE Este patronul uneia dintre cele mai mari firme de turism din România, dar nu călătorește niciodată cu avionul

Autor: Mihaela Serea

Foto: arhiva personala a lui Mariano Castro; Mihaela Serea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Interviurile Avantaje