Actrița Iulia Lumânare: „Am învățat să nu las frica să mă controleze, ci să trăiesc cu ea”. Din Sălăjanul anilor ’90, direct pe covorul roșu INTERVIU

Actrița Iulia Lumânare ne vorbește cu o sinceritate rară despre felul în care arta și viața se oglindesc una în cealaltă. Într-un dialog luminos pentru cititorii Avantaje, Iulia ne poartă printre emoțiile care au modelat-o, de la anii copilăriei în Sălăjan, la drumul prin teatru și film, de la frica trăită și asumată, la frumusețea vârstei și bucuria maternității. Își păstrează misterul, dar nu ascunde fragilitatea. O femeie care a învățat că adevărata forță vine din vulnerabilitate și că frumusețea, asemeni clarității, se construiește clipă de clipă, din interior. Din 26 ianuarie, o vedem pe marile ecrane în pelicula „Catane', lungmetrajul de debut al regizoarei Ioana Mischie.

Iulia, îți mulțumim pentru această discuție despre tine, despre filme, despre viață. Cum te-ai prezenta, cum te-ai descrie, pentru cei care nu te știu decât din filme foarte cunoscute precum 'Ana, Mon Amour' și Pororoca'?

Mulțumesc și eu! Răspunsul e mereu diferit, în funcție de momentul în care mă surprinde. Mi-am dorit să nu fie același toată viața. Să nu rămân pe loc, blocată într-un moment, fie el și cel mai bun de până atunci. Să călătoresc prin mine însămi și să ajung în locurile mai puțin confortabile, mai puțin însorite. Am căutat mereu să descopăr aspecte reprimate ale ființei mele sau care pur și simplu n-au avut ocazia să evolueze, să edulcorez asperitățile (și nu am puține), să cultiv în mine ceea ce mă ajută mai degrabă să construiesc, decât să desființez. Pentru cea din urmă am o propensiune greu de stăvilit. Unde sunt în momentul ăsta? Într-un proces de recalibrare, chiar de reconsolidare, pentru că am trecut prin câteva cutremure de-a lungul timpului. Și, în procesul ăsta, multe credințe și păreri au ajuns la coșul de gunoi.

Citește și...

5 salate pentru talie subțire. Cum se face salata „Ozempic”

Horoscop 7 iunie 2026. Fecioarele au șansa de a înțelege mai bine unde au greșit în relațiile importante, poate au oferit prea mult

Ce amintiri puternice ai din copilărie, din adolescență? Știu că ai crescut în cartierul Sălăjan.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

5 salate pentru talie subțire. Cum se face salata "Ozempic"

Nu ne-ar ajunge decât întinderea unui roman. Pe care, de altfel, îl am în cap, pe to do list. L-am început ca scenariu acum 17 ani, dar nu știu dacă va deveni asta. Toți cei 22 de ani petrecuți acolo au fost puternici. Zi după zi, tot ce am trăit acolo au fost ca niște esențe tari consumate în cantități industriale, pentru că, în Sălăjanul anilor ‘90, ele nu se țineau în sticluțe mici. Pentru mine tragedia greacă nu era ceva vechi de cu cinci secole înaintea erei noastre. Era ceva familiar, prezent, trăit și insurmontabil.

Toate arhetipurile se regăseau acolo, după blocurile gri, pe străduțele pe care te puteai rătăci cu același risc ca-n labirintul Minotaurului. Până și Cerber exista, doar că îl chema Colț. Stăpânul canin al cartierului, care-și avea sălașul pe aleea care ducea la școală. Tot cartierul era înspăimântat de câinele ăla alb, care m-a și mușcat când mergeam pe bicicletă. Ca să aflu, 20 de ani mai târziu, că tata era unul dintre cei care aveau grijă de bunăstarea lui. Pare ciudat că nu știam asta. Dar nimeni nu știa adevărul de pe stradă al celor cu care locuiau în casă. Eu eram doar mândră că lui nu îi e frică de Colț și căutam să îl imit. Chiar și după ce m-a mușcat. Frica era ceva ce n-aveai voie să simți în lumea aia. Eu o simțeam, dar am învățat să disimulez.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Irina Ponta, cu frații la absolvire. Maria, fiica adoptată de soții Ponta, a furat toate privirile. Cum s-a îmbrăcat Daciana Sârbu

VEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Ai absolvit facultatea în 2005, dar când a fost clipa aceea de certitudine, când ți-ai spus, cu toată ființa: Da, sunt actriță?'

Citește și...

Cum arată vila lui Nuțu Cămătaru, din Ferentari. Imagini cu proprietatea unde cresc canguri, cămile și cai de competiție

Horoscop 7 iunie 2026. Fecioarele au șansa de a înțelege mai bine unde au greșit în relațiile importante, poate au oferit prea mult

Nu mi-am spus-o niciodată. Nu din falsă modestie, ci pentru că nu vreau să mă opresc din căutare. Nu cred că sunt desăvârșită. Nici ca om, nici ca actriță. Cu cât un rol e mai bun, cu atât e mai mare pericolul să spui „gata, acum știu cum e!'. Și cred că un actor care își spune asta tocmai și-a semnat sentința la a repeta același act artistic până la sfârșit. Ca un muzician care nu mai cântă decât o singură partitură. Sau le cântă pe toate în aceeași manieră. Ca un pictor care reface același tablou. Sau pictează totul cu aceleași culori. Sunt actriță, și-atât. „Da' e ceva ce spun foarte greu. Cei care mă cunosc sigur zâmbesc când citesc asta.

De-a lungul carierei ai decis să îți păstrezi aura de mister, ești o actriță discretă, care lasă rolurile să vorbească în locul ei. De unde vine această alegere, e o formă de protecție, de modestie sau pur și simplu felul tău de a fi?

Sunt toate trei adevărate. Mă protejez de tot ceea ce ar putea să îmi afecteze viața civilă, pentru că am nevoie de ea așa cum e: civilă. De-acolo îmi trag seva și ca actriță, și ca scenarist și am nevoie să rămân un om care se pierde în mulțime, ca să pot construi personaje credibile. Nu e nimeni autentic atunci când reflectoarele se pun pe el.

Actorul își dă voie să fie cea mai urâtă versiune a lui doar dacă e protejat de costumul unui personaj. De îndată ce atenția se îndreaptă asupra lui ca ființă, începe să mintă, să ascundă. Nu se arată nimeni așa cum e la el acasă. În societate disimulăm. Dacă ești tot timpul recunoscut pe stradă, ajungi încet-încet să devii și în viața civilă un personaj.

Pe de altă parte, și modestia joacă un rol. Mi-am dorit să nu ajung acel om la care locul din care se trage și cei de acolo să nu mai poată ajunge. Dacă mă întâlnesc pe stradă cu cineva din Sălăjan, vreau să mă recunoască pentru că am copilărit împreună, nu pentru că am devenit vedetă. Toate astea sunt rezultatul unui fel de a fi sau felul meu de-a fi m-a adus aici. Cel mai probabil se determină unul pe celălalt.

Totuși, în social media ai lăsat deschisă și o fereastră către familia ta frumoasă. Cum e Universul tău de acasă, alături de Răzvan și Anya? Povestește-ne despre ei, nu avem limită de semne :).

Acasă e întreaga lume. Am fugit în lume căutând s-o cuprind, s-o înțeleg, s-o schimb și abia acum simt că reușesc. Lumea întreagă adoarme în brațele mele în fiecare noapte. Și la prânz. Abia acum înțeleg că lumea are un rost. Și, prin asta, am reușit s-o schimb. Răzvan și eu suntem doi părinți perfect imperfecți, dar care au curajul să admită asta despre ei în fiecare zi. Care își investighează neputințele, care încearcă să le suplinească pe ale celuilalt, căutând fiecare să facă cât mai mult din ce poate mai bine. Suntem tot timpul cu ea și o simțim amândoi ca pe cea mai intensă experiență trăită până acum.

Ne dorim amândoi aceleași lucruri pentru Anya: să fie ea însăși, să nu strivim, fie și din neatenție, nicio posibilitate a ei, pentru că atunci când va putea să aleagă cine vrea să fie, să nu simtă că a trebuie să fie cine avem noi nevoie să fie. Sau oricine altcineva. Ne investigăm proiecțiile și facem eforturi să nu ne atașăm de ele. Vom greși cu siguranță și încercăm să ne iertăm pentru asta. 

Reușești să îți păstrezi un soi de calm și claritate. Ce ai învățat despre frumusețe, cum te raportezi tu la vârstă și la schimbările care vin cu timpul?

Calmul e doar aparent. Nu am fost niciodată calmă. Dar am învățat să nu las frica să mă controleze, ci să trăiesc cu ea. De-aici senzația că aș fi calmă. Poate că asta și înseamnă, de fapt, să fii calm. Și nici nu reușesc tot timpul. De când a apărut Anya a trebuit să iau parcă de la capăt negocierile cu frica, ca și când nu ne cunoaștem una pe cealaltă. Frica și eu. Claritatea, da, pe-asta am căutat-o dintotdeauna. Nu mi-a plăcut mereu, de multe ori am ales haosul, dar asta nu m-a făcut decât să văd mai limpede.

Pentru că nordul era mereu tot ea, chiar și în cele mai tulburi momente. Și tot din claritate cred că rezidă și frumusețea. Din cât de clară e imaginea atunci când te uiți în oglindă, indiferent de normele formale de frumusețe cu care ești măsurat. La 20 de ani eram terorizată de gândul că voi îmbătrâni. La 30 am reușit să fac atât de multe lucruri, încât să nu mai am timp să îmi fie frică de asta. Acum nu îmi mai pasă că îmbătrânesc. Mă bucur chiar că am vârsta pe care o am, pentru că n-aș fi putut fi mama care sunt înainte de 40. Dar a ajuns să îmi pese din cu totul altă perspectivă: a durerii că s-ar putea să nu mai fiu aici când Anya va avea vârsta mea.

Există un ritual sau un obicei care te ajută să-ți păstrezi liniștea, să te reconectezi cu tine, dincolo de scenă și camerele de filmat?

Înainte de apariția Anyei citeam sau vedeam filme. Ore în șir, nu mă opream până când nu reușeam să simt o distanță suficient de mare de ceea ce mă tulbura, astfel încât să pot vedea limpede de ce mă tulbură și cum pot să ies de acolo. Acum nu mai am acest privilegiu, trebuie să găsesc drumul spre mine acum și aici. Anya e foarte receptivă și privirea ei îmi spune când nu o fac. În momentele alea se uită prin mine sau, din contră, cere atenție și nu îi ajunge, chiar dacă simt că i-o dau pe toată. Pentru că, de fapt, nu sunt acolo. În zilele în care sunt în perfectă conexiune cu tot ce sunt, mă lasă să citesc lângă ea și vine doar din când în când și mă ia în brațe. La filme mă uit doar după ce adoarme, pentru că nu o lăsăm la televizor.

În ianuarie vom vedea în cinematografe „Catane', un film care vorbește despre adevăruri ascunse sub birocrație și aparențe. Ce te-a atras cel mai mult la această poveste și cum ai privit lumea satului românesc prin personajul tău?

Înainte de „Catane' a existat un scurt metraj, „237 de ani', regizat de Ioana Mischie, în care o jucam pe Magda. Era o condensare a aceleiași povești, din care Ioana m-a convins să fiu parte. Scenariul era încă în faza de laborator, dar promitea foarte mult, ieșea din sfera realismului și propunea o viziune care m-a sedus. Am copilărit la țară, toate vacanțele le petreceam la bunici, așa încât am putut să rezonez cu atașamentul Ioanei față de lumea asta. Am înțeles de unde vine, pentru că am și eu dorurile mele de lumea aia care nu mai există.

Cine este personajul tău din „Catane'? Cum te-a provocat?

Magda este medic, dar nu practică medicina. A ajuns să lucreze într-o instituție de stat, iar rolul ei este de a investiga dacă oamenii care susțin că suferă, chiar suferă. Are o dimensiune cinică statutul ei, care poate oricând aluneca în cruzime. Dar tocmai asta nu prea îi reușește Magdei, ceea ce o face să fie inadecvată. Și asta e ce m-a atras și m-a și provocat la personaj: lipsa de claritate de care suferă, pe care o cultivă ca mecanism de apărare.

Nu își găsește locul niciunde, este femeia despre care eu aș spune că e o închipuită. Pentru că nu se pricepe să citească realitatea, o închipuie. Și, culmea e că închipuirea ei este chiar realitatea. Ea crede de la început în posibilitatea ca suferințele unui sat întreg, în care oamenii au obținut certificate de handicap, să fie reale. Utopic. Cine poate crede asta? Magda poate. Dar închipuirea asta a ei e realitatea: oamenii ăia chiar suferă. Nu de ce scrie în certificate, ci de ceva mult mai profund: dezumanizarea la care sunt condamnați de un sistem pentru care ei nu există decât ca număr de votanți.

Ai spus cândva că, înainte de a construi un personaj, trebuie să vezi ce trebuie să „dai la o parte' din tine. Ce ai dat la o parte pentru rolul din „Catane'?

A trebuit să nu mai văd. Să nu îmi mai dau voie să gândesc. Să îmi sabotez toate procesele de analiză. Să mă îndoiesc de tot ceea ce întreg arsenalul gândirii critice îmi striga în cap: e absurd, tu nu vezi că… ?! Și să îmi răspund senin: și dacă, totuși…? A fost mult zgomot în capul meu în timp ce filmam. Claritatea te ține departe de inocența de care se face vinovată Magda. Și recunosc că nu mi-a fost ușor să cred lucruri care, în mod evident, nu sunt adevărate. Pentru că nu te poți îndoi doar de ceea ce e în fața ta. Când te îndoiești, te îndoiești mai ales de tine.

Ești și profesor, și director de casting, și scenarist. Ce înveți despre tine când îi vezi pe alții încercând să fie autentici în fața camerei?

Mult. Tot. De fiecare dată când sunt în poziția de profesor mi-e teamă să nu fac rău. Să nu trimit pe cineva pe o pistă falsă, să nu îl deraiez de pe traiectoria lui. Caut, cu fiecare student în parte, să descopăr cine e și să îl sprijin în a o face și el, îmi doresc să își descopere propriile gânduri și adevăruri, felul unic în care vede și înțelege lucrurile, pentru că doar de acolo poți crea. E ingrată meseria asta, pentru că ești mereu în universul altcuiva, de fiecare dată trebuie să înveți nu doar un text nou, ci o limbă nouă.

Pentru că fiecare regizor vorbește altă limbă, are alte credințe, vede și te vede altfel. Și tu trebuie să iei forma fiecărui univers pe care îl întâlnești. Dacă nu ai o voce a ta, care să îți spună unde e nordul tău, te poți pierde. Când ajung de partea cealaltă, a celui care face propuneri și alegeri pentru un rol, mă simt mereu vinovată. Pentru că sunt una dintre ei. Nu pot rămâne exterioară procesului. E o dedublare acolo de care nu mi-e niciodată dor, dar pe care am ajuns să o tot fac, pentru că regizorii cu care am co-scris au vrut de fiecare dată să fac și castingul filmului.

Înțeleg de ce, pentru că niciun director de casting nu poate înțelege despre ceea ce caută regizorul câte înțelege cel care a scris cu el. Cineva care și-a bătut capul luni de zile creând personajele alea. Pentru că un personaj nu e doar ceea ce stă scris pe orizontala unei coli de hârtie. Ci, mai ales, ce rămâne nespus, ascuns și viu. Resorturile inconștiente care îl fac să acționeze sau să fie în felul în care o fac și sunt. Ce învăț de-aici? Cât de subiectivă este meseria asta și cum nu-i poți face față dacă nu accepți asta. Și asta e încă ceva cu care caut mereu să îi deprind și pe studenți. E o chestiune de reziliență, fără de care te poți pierde în lupte de ego și dezamăgiri.

Cât privește poziția de scenarist… a devenit favorita mea. Uneori cred că îmi place mai mult să scriu decât să joc. Pentru că în scris nu trebuie să las nimic la o parte. Tot ceea ce sunt și știu îmi e necesar. Și, de fiecare dată, trebuie să învăț și să descopăr și altele. Trebuie să mă adaug, nu să mă scad. E o ecuație în care ființa mea se simte complet acceptată. Dar mi se face mereu dor de platou, de momentul în care nu mai trebuie să îmi muncesc mintea și pot doar să fiu, adică să joc.

Dacă ți-ai imagina un film despre tine, despre Iulia Lumânare, cum s-ar numi și ce emoție ai vrea să lase spectatorului la final?

Am lucrat deja la unul, Ilinca, în Familiar, al lui Călin Netzer. Am co-scris, am făcut castingul și am jucat. M-am jucat, pentru că personajul Ilincăi este inspirat din realitate, ca întreg filmul, de altfel. Dar, sigur că nu e filmul meu și nu e filmul pe care l-aș face despre mine. Acolo sunt un personaj în universul altcuiva.

Mă tot gândesc să îi scriu Anyei o carte, în care să îi vorbesc despre tot ceea ce am fost și despre că mă face ea să devin. Despre ce am descoperit că înseamnă, de fapt, să iubești pe cineva și cum mă tulbură și mă realcătuiește asta în fiecare zi. Nu știu ce film ar putea asta să devină, pentru că abia a început. Și poate că doar asta va rămâne: un nesfârșit început. Nu știu cine s-ar uita la filmul ăsta și nici cine l-ar finanța. Nu are plot point-uri, nu are climax, nimic din ceea ce se întâmplă nu se vede. Doar se simte. Poate că ăsta ar fi și titlul filmului: doar se simte. 

„Catane' va avea premiera pe 26 ianuarie, în cinematografele din România

O comedie savuroasă, cu umor inteligent și poezie vizuală, așa se anunță „CATANE', lungmetrajul de debut al regizoarei Ioana Mischie, care va avea premiera în cinematografele din România pe 26 ianuarie 2026, distribuit de Forum Film.

Inspirat din fapte reale, filmul spune povestea a trei inspectori trimiși într-un sat izolat de munte, unde toți localnicii primesc ajutor social. În acest colț uitat de lume, sătenii și-au creat propriile reguli pentru a supraviețui. Ceea ce pare inițial o simplă inspecție se transformă într-o aventură plină de ironie, descoperiri transformatoare și adevăruri aparent contradictorii, care gradual converg înspre solidaritate, toleranță și empatie.

Scenariul filmului are o istorie aparte: Ioana Mischie l-a scris prima dată în timpul facultății, în cadrul UNATC și, timp de peste un deceniu, l-a dezvoltat, rescris și perfecționat. Povestea a fost apreciată în numeroase programe internaționale prestigioase, de la Berlinale Talents – Script Station și Sundance Workshop, până la Cannes International Screenwriters Pavilion, Eastweek Screenwriting Workshop for New Talents sau Les Arcs Film Schools Village. A primit multiple premii importante pentru „Cel mai bun scenariu' încă din etapa dezvoltării, oferite de Manaki Script Lab și FEST New Directors | New Films Pitching Forum.

În rolurile inspectorilor îi vom vedea pe Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota, alături de o distribuție care îmbină actori consacrați și localnici neprofesioniști, aducând pe ecran autenticitatea savuroasă a lumii rurale.

Imaginea filmului este semnată de George Dăscălescu („Un pas în urma serafimilor'), scenografia și costumele, de Cristina Barbu („Moartea domnului Lăzărescu'), muzica originală este adusă la viață de Emiliano Mazzenga, iar muzica live este asigurată de Taraf de Caliu.

„CATANE' este printre primele producții românești realizate după principii de producție verde, decoruri refolosite, materiale locale și o abordare sustenabilă menită să reducă amprenta de carbon. Filmările au avut loc în 2023 și 2024, în Munții Apuseni, în mai multe sate pitorești.

Acest interviu a fost publicat în numărul de decembrie al REVISTEI AVANTAJE

Cele mai vândute colecții!

Audi Quattro - ediția nr. 11 (Mașini de neuitat) 27.99 RON Cumpără acum

Titanic - Ediția nr.132 52.9 RON Cumpără acum

Cocosatul de la Notre Dame- Ediția nr. 72 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Bunul Dinozaur - Ediția nr. 71 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Clopotica si secretul aripilor - Ediția nr. 70 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Intors pe dos - Ediția nr. 69 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Lepidolit - Ediția nr. 40 (Descoperă Mineralele Pământului) 34.99 RON Cumpără acum

SURSE: Forțele române încă patrulează după cele trei drone ucrainene din Marea Neagră. MAI confirmă că „zona e sub monitorizare'

Citește și următorul articol:

Cele 5 reguli de aur după care se fac și mobila, și mâncarea. Interviu exclusiv cu Daniel Yngvesson, Global Food Designer IKEA, omul care dă gustul final