Ioana Cosma, de la lumina reflectoarelor, la lumina faptelor bune: „Acum suntem în casă, pe lângă bipezi, 9 suflete cu patru sau trei lăbuțe” INTERVIU

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jurnalist, voluntar, iubitoare de animale și de oameni, Ioana Cosma și-a rescris povestea după un moment de răscruce. Cu o energie molipsitoare și o voce sinceră, a transformat pierderea într-un nou început, iar compasiunea într-o misiune. Astăzi, prin proiecte sociale, podcasturi și ONG-uri, dovedește că succesul nu se măsoară în cifre, ci în inimile atinse. Haideți să o redescoperim în acest interviu, care ne arată cum e să muți munții din loc, atunci când scopul tău este BINELE.

AVANTAJE: Ioana, pentru început, spune-ne cum arată agenda ta și ce ai mai adăugat în CV? Jurnalism sportiv, caritate, voluntariat, podcast, moderator de evenimente, mi-a scăpat ceva?

Ioana Cosma: Când le punem pe foaie sunt multe. Am scris și un capitol într-o carte despre branding pentru sportivi, Performanța în sport, o carte scoasă de cei de la Egoal, un ONG care susține sportivii. Dar, una peste alta, e cam ce ai enumerat deja: jurnalist de 31 de ani, de peste 10 ani în voluntariat, de peste 3 ani și mai implicată în voluntariat, acum membru fondator al ONG-ului Dreptate pentru Animale, prezentator de evenimente, voi începe și un curs de public speaking, realizator al podcastului Stai s-auzi!, scriu la Petscats.ro, ajutător de oameni și animale, mai zic în glumă.

Fotografii MILONA HRISTOV, arhivă personală

ioana-cosma (6)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 10)

Care dintre activitățile de mai sus e cea mai apropiată de sufletul tău și de ce?

Cea legată de ONG-uri. Mi-am dat seama că e mare nevoie de implicare în această zonă. Colaborez cu SOS Satele Copiilor de ani buni, am fost și am ajutat la construcția de case cu cei de la Habitat for Humanity, iar pe partea de protecția animalelor tocmai am înființat, împreună cu câțiva prieteni, un ONG care se numește Dreptate pentru Animale, ne găsiți pe Facebook, Instagram și TikTok.

La Dreptate pentru Animale vrem chiar să le facem dreptate animalelor abuzate și aparținătorilor lor care sunt victime, adică noi strângem fonduri ca să putem acoperi asistența legală, practic să plătim avocați care să îi reprezinte în instanțe. Visez la ziua în care noi vom avea un site interactiv, iar dacă ești din Iași, spre exemplu, și ai nevoie de un avocat pentru că ți-a lovit cineva cățelul, pisica sau purcelul, să apeși pe un buton și să ai o listă cu 2, 3, 4 avocați care să te ajute, iar noi să acoperim costurile.

Apoi, mai visez ca în 2-3 ani să recrutăm tineri de la Drept, care să aprofundeze jurisprudența de specialitate, cea pe bunăstarea animalelor. Apoi, să facem educație, pentru că e nevoie de educație. „Pasărea mălai visează', e o vorbă românească, și nu mă refer la „mălai' în sensul de bani. Dreptate pentru Animale îmi doresc să fie nu doar un ONG, ci o mișcare la care să adere și cei care nu iubesc animalele, dar le respectă și le privesc cu demnitatea pe care o merită orice ființă.

A fost un declic care te-a făcut să alegi voluntariatul și să te implici activ în proiecte sociale? Poate o făceai și în trecut, dar acum ești mult mai vizibilă în zona aceasta.

Da, cei de la SOS Satele Copiilor mi-au deschis ochii. Ei fac acolo niște lucruri absolut minunate, evident, nu doar ei. Dar eu pe ei i-am cunoscut prin intermediul unei foste colege de la PRO TV, Laura Vasile, care lucrează acolo. Un proiect plecat dintr-o idee a prins viață, Naționala SOS, care acum e sprinjinit și de FRF. Apoi, i-am cunoscut pe cei de la Habitat for Humanity. Și apoi, jobul mi-a scos-o în față pe Hilde Tudora. Și mi-a dat restaurant', ca în jocul Fazan, de pe vremuri. O fată care m-a inspirat, mi-a zguduit universul, mi-a arătat că poți face foarte multe lucruri dacă îți propui. Nu există „nu pot', există „nu fac'. Sigur că nu obțin eu pacea în Ucraina sau în Orientul Mijlociu, dar mi-am dat seama că la noi, în pătrățica noastră, dacă vrem să facem lucruri și ne zbatem pentru ele, putem realiza multe.

Știm că ai fost foarte apropiată de acțiunile Adăpostului Speranța și nu numai, iar casa ta a devenit cămin pentru multe suflete abandonate. Prezintă-ne un recensământ actual. Câți prieteni necuvântători ai în prezent?

Când spun Adăpostul Speranța spun, ca o mamă foarte mândră, Norocel, un cățel în 3 lăbuțe, pe care l-am adoptat de la ei. Acum, suntem în casă, pe lângă bipezi, 9 sufletele cu 4 sau 3 lăbuțe: Norocel de la Speranța, Brâncușa de la Târgu Jiu, adoptată imediat după masacrul din 2024 (60 de câini eutanasiați într-o noapte), Max, cățelul străzii noastre, luat de hingheri, preluat cu acte în regulă de noi, Cora, cea mai bătrânică, 14 ani, două mogâldețe în foster, Ciocolata și Păpușica. Asta e pe partea canină. Pe felină suntem: Alba, luată de pe stradă, Bobiță, luat din curte de la PRO TV, și Șumudică, luat de la fostul meu coleg, Vadim Vîjeu. Din păcate au fost mai mulți, dar s-au dus. Crontzy s-a dus cel mai recent și a fost sufletul meu. I-am promis că nu plâng, dar tot îmi încalc promisiunea.

Crontzy a plecat anul trecut, cu o mare parte din sufletul Ioanei

Dar prieteni oameni? S-au mai cernut între timp, mai ales după schimbarea profesională din 2023, și anume despărțirea de PRO TV?

Nicidecum. Că s-au mai rărit întâlnirile, da, pentru că în orașele mari te vezi mai greu. Prietenii îți sunt prieteni indiferent de situații. Uneori se schimbă perspectivele, locațiile, orânduielile, dar ceea ce ai trăit cu cineva nu se poate schimba.

Ultimii doi ani îi vezi ca pe o renaștere personală?

Știi cum îi văd? Ca pe un cadou! Da, sigur, o să vină să râdeți, dar nu. Faptul că am plecat din PRO TV a fost un cadou pe care l-am primit. Așa trebuia să se întâmple, ca să pot să mă dezvolt în partea aceasta de lume, să devin „ajutător'. Dacă eram mai tânără, poate aș fi intrat în politică, să schimb legi, să mut munții din loc. Dar am locul meu, de care sunt atât de bucuroasă că nu își închipuie multă lume. Spre exemplu, când merg la un târg de adopții și un cățel își găsește o familie, am o prietenă de la Protecția Animalelor CJ Ilfov, Anca Stoenescu, cu care plâng de bucurie de fiecare dată. Păi, cât de frumos e să plângi de bucurie? Și eu sunt un om care a fost în Ucraina, în 2014, și am avut pistolul la cap, dar nu mi-a fost frică. Și văd o coadă fericită și plâng. Așa a vrut Universul sau Dumnezeu, sau cum vreți să-i spunem.

Ce înseamnă pentru tine succesul astăzi? E definit tot de audiențe, cifre, engagement, targeturi atinse?

E prin mustăți și codițe fericite, prin campanii care se desăvârșesc. Strângem semnături pentru interzicerea eutanasierii în România. www.respectpentruanimale.ro e o platformă pe care începem să strângem semnături pentru 10 modificări legislative la care am lucrat în această vară. Dacă vreți să nu se mai eutanasieze în România, să sterilizăm și să microcipăm, să ne aliniem legislației sănătoase la cap care privește animalele, vă rămân datoare dacă ne ajutați cu o semnătură. Prin acțiuni unde interacționez cu oameni care au aceleași visuri, aceleași dorințe. Prin lucruri bune făcute. Task-urile de azi se cuantifică la mine prin fericirea altora.

Care e cea mai recentă acțiune de care ești foarte mândră și care a avut un impact social puternic? 

Faptul că ne-au ieșit actele ONG-ului Dreptate pentru Animale. E meritul unei echipe — cu Georgiana, Ciprian, Hilde, Corina, Tudor, Remus — nu sunt singură, dar aceasta este acțiunea. Impactul sper să îl vedem peste 1-2 ani.

Există o cauză în care ți-ai pus toată energia și pe care ți-ai dori să o faci și mai vizibilă? Destul de recent ai moderat „Caravana: România fără violență!'. Care e feedback-ul?

Este un subiect extrem de dureros. Nu luați ad litteram, dar vreau să privim un pic mai amplu. Femeia e văzută în anumite medii ca un bun, iar corecția aplicată e privită ca ceva minor. Ce face Alina Gorghiu mi se pare impresionant. E realmente necesar să scoatem bătaia de sub preș, să nu o mai acoperim. Până se ajunge la bătaie există abuzul emoțional, apoi cel fizic, e groaznic.

Victimele nu au curaj să vorbească cu familia, cu prietenii, cu oamenii din jur, îndură. Uneori sunt crescute în spiritul „trebuie să taci și să înduri'. Doar să ne imaginăm, pentru 5 minute, că ne e frică să ne trăim propria viață. Că cineva vine acasă și, dacă are capsa pusă, putem fi puse la zid. Femeile trebuie să iasă din rând, să iasă în față și să vorbească, fără rușine, pentru că nu e eșecul acelei femei, e mai degrabă al societății.

Dar trebuie să punem STOP abuzului de orice fel. Și sunt foarte multe pârghii, chiar dacă nu se cunosc. În Ilfov există cazare pentru ele, terapie gratuită, sunt multe lucruri pe care le pot accesa. Iar cine are nevoie de ajutor, să sune la 0800 500 333 — e o linie de urgență dedicată special. Mi-am salvat și eu numărul în telefon, doar ca să fie, invit pe toată lumea să îl salveze.

Ai întâlnit multe femei puternice în cariera ta, dar ne poți da câteva nume pe care le admiri și care te inspiră?

E prea lungă lista, prefer să îmi țineți semnele pentru un alt răspuns, glumesc. Nu vreau să se supere cineva. Dar, dacă declar femeia anului, o aleg pe Hilde Tudora, Protecția Animalelor CJ Ilfov.

Ce mesaj ai transmite femeilor care simt că au pierdut direcția sau curajul, femeilor care trec printr-un restart profesional care le sperie?

Ușa închisă e o fereastră deschisă. La mine a fost mai simplu, pentru că eu visam să fiu voluntar în Africa, cred că de-aia sunt implicată atât de mult în activități de voluntariat. Nu sunt în măsură să dau sfaturi publice, doar pot spune să facă ceea ce n-au putut să facă atunci când aveau un alt job. Și dacă au un filon artistic, să meargă în zona aia: lumânări parfumate, canvas, desene, felicitări, buchete de flori. Dacă sunt alte sectoare de activitate, să meargă pe urmele pasiunii. Universul ne ajută, în felul lui, să ne găsim steaua sau calea.

Tu cum te încarci atunci când ești pe low battery'? Care sunt activitățile tale preferate pentru minte, suflet și trup?

E greu cu șase căței și trei pisici să intri în modul low battery', dar când sunt căzută, cum a fost și la plecarea lui Crontzy, mă gândesc câți alți Crontzy mai sunt pe pământ. Și când nu mai poți, mai poți puțin. Sau, dacă e cazul, ies din oraș. Prietena mea, Alina, are grijă să mă scoată din București, conduce minunat și are idei absolut fantastice.

10 întrebări și răspunsuri-fulger cu Ioana Cosma

Prima amintire din televiziune?
Proba pe care am dat-o ca să intru în televiziune. Am învățat un text și m-am prefăcut că sunt o actriță. Habar nu aveam ce am făcut. Mi-a schimbat viața.

O carte care ți-a schimbat perspectiva?
Bel Ami, cartea tinereții mele. Chiar când am ajuns în vacanță la Paris am fost în cimitirul Père Lachaise, să îi spun lui Guy de Maupassant cât de mult mi-a plăcut Bel Ami, cu toată valoarea aia a tinereții. Am recitit-o de vreo 10 ori, văzând-o cu alți ochi. Chiar dacă cimitirul e un fel de muzeu, cu alei numerotate și hărți, nu l-am găsit pe Maupassant. Dar am ajuns la Ionesco și Eliade. I-am salutat și le-am mulțumit. Lui Eliade pentru Maitreyi. Sunt multe cărți. Și e bine că sunt.

Cel mai prețios sfat primit?
L-am primit de la un copil din India. Nu e chiar un sfat. Am mers să vizitez Dharavi, probabil cea mai mare mahala din lume, e la Mumbai. Și aveam un măr în geantă, luat de la hotel, din hol. Din ăla frumos, mare, verde, zemos. Și am ajuns într-un loc în care sărăcia e un lux. Într-o mulțime de copii de 12-13 ani care râdeau fericiți, un băiat de vreo 8 ani zâmbea ca un înger. L-am chemat și i-am dat mărul. Și a venit întrebarea dezarmantă: „Doamnă, tot mărul e pentru mine?'. Am încremenit, la propriu. Realmente, mă urmărește această întrebare. Așadar, lecția mărului meu e mai tare decât lecția mărului lui Steve Jobs.

Desertul preferat?
Nu sunt fan deserturi. De fapt, dacă dispare zahărul de pe planetă, voi afla abia peste 6 luni.

Un obicei mic care îți aduce liniște?
Bach. 

Cum îți începi dimineața, în zilele fără filmări?
Cafea multă.

Ultimul lucru pe care l-ai cumpărat doar pentru tine, din impuls?
Telefonul. 

Vacanța visată pe care încă nu ai bifat-o?
Marea migrație a animalelor în Africa! Adică, eu iubesc marea și aș sta numai pe plajă undeva, dar Kenya, Africa de Sud sunt pe bucket list-ul meu. Ah, și mai e ceva, insula Kiribati, aia care intră prima dată în noul an. Înțeleg că peste câteva decenii ar putea fi înghițită de ape. Ideea e că sunt mai degrabă disperată să călătoresc într-un loc plin de istorie, să văd 2, 3, 4 muzee, să văd cum trăiesc localnicii, să interacționez cu ei, decât să merg într-un resort de 5 stele.

Care este parfumul care te definește?
Ceva cu citrice, mosc, vanilie și scorțișoară. Pe lista mea scurtă e un parfum primit de la prietenele mele, Un Jardin à Cythère, Hermès.

Care e piesa vestimentară preferată?
Adidașii, întotdeauna.

Acest interviu a fost publicat în numărul de noiembrie 2025 al REVISTEI AVANTAJE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Interviurile Avantaje