Irina Baianț s-a născut pe 9 februarie 1990, în București. Este soprană doar pentru că, uneori, se întâmplă lucruri rele din care ies lucruri foarte bune. Dacă n-ați ajuns încă la Operetă s-o vedeți, iată câteva indicii: 2014, „Vocea României', „Fantoma de la Operă', împreună cu Tiberiu Albu.
Vărsătorul este cu un pas înaintea vremii sale, are multă energie și nu dă niciodată înapoi. Dar cere de la ceilalți mai mult decât pot da. Te recunoști în această descriere?
Mă regăsesc cu siguranță! Sunt o persoană care își testează constant limitele și cred că autodepășirea este cel mai important pas spre evoluție. Asta nu înseamnă că sunt teribilistă, însă recunosc că, atunci când ajung la acel punct în care îmi spun că nu mai pot, abia de atunci începe distracția pentru mine.
Cât despre cei din jurul meu, îmi place să mă înconjor de oameni capabili și de minți rezistente, iar cei ce nu intră în această categorie, fie țin pasul, fie renunță.
Când ai decis să urmezi o carieră muzicală? Ai avut muzicieni în familie? Și cum ai ajuns să optezi pentru muzica vocală?
Sunt muzică dintotdeauna! La 3 ani am început studiul pianului la alegerea mea și am trecut prin mai multe ramuri artistice (balet, dans sportiv), însă am rămas mereu fascinată de limbajul plin de emoție pe care muzica îl transmite. Nu începutul a fost greu, ci parcursul, care a fost unul plin de suișuri și coborâșuri.
El m-a pus de multe ori pe gânduri, însă iată-mă: îmi testez în continuare limitele și rămân fidelă acestei vocații. Nu am avut muzicieni în familie, din ce știu. Atât părinții, cât și bunicii mei au avut meserii îndepărtate domeniului artistic, însă m-au susținut cu admirație și asta m-a ambiționat enorm.
Eu funcționez pe principiul: „Laudă-mă și îți voi da și mai mult' :). Am ajuns să cânt printr-o întâmplare nefericită la acel moment, care, iată, s-a dovedit a fi deschiderea unui drum la care nu m-aș fi gândit niciodată. Eram elevă în clasa a XI-a la Liceul „George Enescu', printre tinerii pianiști care promiteau foarte mult, cu multe concursuri câștigate, cu performanțe remarcabile și am hotărât să fac o mutare la clasa altei profesoare, care la vremea aceea era una dintre cele mai bune din țară, dar cu un renume de temut pentru cum se purta cu elevii și cât le împingea limitele performanțelor.
Unde era loc de adrenalină și exigență, era inevitabil să fiu și eu. Am făcut această mutare foarte fericită de alegerea mea și, pentru prima oară, am clacat. După 3 ani și ceva. Profesional, am învățat enorm de mult de la ea, dar am colapsat pur și simplu, neînțelegându-i nemulțumirea și exigența nejustificată. Era un om pe care nu l-am putut mulțumi în toată această perioadă de colaborare și efectiv am cedat nervos și i-am spus mamei că, dacă nu mă mută din liceu, eu fug de la toate orele până mă vor exmatricula, dar la pian nu mă mai duc.
Am decis să merg la o audiție la una dintre cele mai mari soprane pe care România le-a avut în epoca de aur a artiștilor lirici, Liliana Dumitrache, iar mama a venit a doua zi cu mine la școală ca să înțeleagă exact despre ce vorbesc și atunci am auzit fraza care mi-a marcat din acel punct viața: „Doamna Baianț, voci de operă nu se nasc pe toate drumurile. Unii muncesc ani mulți ca să dobândească instinctele pe care fiica dumneavoastră le are. Nu putem lăsa o voce nativă cu un potențial enorm să se piardă'.
Cu această frază în minte, cu lacrimi în ochi și cu sufletul plin de speranță am început, la clasa doamnei Dumitrache, drumul minunat pe care sunt astăzi și îi mulțumesc pentru că atunci când totul părea că se prăbușește în jurul meu, m-a ghidat cu dăruire și încredere și nu a renunțat niciodată să o facă.
Spre deosebire de alte profesii, a ta nu se poate practica decât în forma fizică maximă. Ca să poți urca pe scenă în ziua și la ora hotărâte cu mult timp înainte, trebuie să fii mereu într-o stare excelentă. Cum reușești asta?
Așa este! Un cântăreț de operă se poate compara cu un sportiv de performanță. Rezistența fizică, tonusul muscular, limpezimea minții și focul care te însuflețește nu au voie să lipsească niciodată.
Infinitele ore de studiu, exercițiile fizice și de respirație, antrenamentul memoriei și starea de bine din interior pe care trebuie să ți-o găsești de fiecare dată când intri în sala de studiu sunt elementele care mă ajută să pot mereu accesa acel cod de performanță pentru spectacole sau concerte.
Te atrag, experimentezi și în alte genuri muzicale?
Îmi plac aproape toate genurile muzicale. Ascult orice, deși de multe ori prefer liniștea, pentru că, la un moment dat, îmi dau seama că analizez structurile particulare din piese sau interpretări ale diferiților artiști și devin critică. Ca exemplu, îmi place mult fado (muzica populară portugheză). Ador să dansez, de asemenea, și asta se întâmplă de cele mai multe ori pe muzica din mainstream de la radio.
Care sunt cele mai solicitante momente în viața ta? Dar care sunt cele mai plăcute?
Cel mai greu îmi este când trebuie să învăț mai multe partituri simultan. De exemplu, acum pregătesc un recital de lied românesc contemporan, dar am și premiera cu „La Boheme' în noiembrie, la Cluj și „Marius et Fanny' în decembrie, în Marsilia, iar toate acestea, între alte concerte și evenimente care, anul acesta mai mult ca oricând, aproape că se suprapun.
Cele mai plăcute momente sunt cele în care pot sta seara cu tata la televizor, când îi povestesc peripeții din călătoriile pe care le-am făcut, când vorbim despre sport sau modă (tatăl meu are 88 de ani și discuțiile despre modă sunt cele mai amuzante), când mă trezesc la prânz și pot ieși cu o prietenă la o cafea în liniște și când se termină un spectacol și aud cel mai frumos sunet din lume: ropotele de aplauze! În acel moment pot să mor și să renasc instantaneu.
Probabil că ai călătorit mult. Care parte a lumii te atrage cel mai mult? Unde ți s-ar părea ideal să trăiești?
Nu am fost încă în toate locurile în care îmi doresc, dar e timp. Sunt atrasă în mod special de Franța și tot ce ține de cultura și tehnica franceză de cânt. În acest moment spun foarte hotărât că, dacă ar fi să mă mut mâine undeva, aș face-o la Paris.
Ce alte pasiuni ai în afară de muzică? Ai timp pentru ele?
Am multe pasiuni și îmi fac mereu timp pentru ele. Dacă îți dorești cu adevărat ceva, vei face. Într-adevăr, poate nu atât de des pe cât mi-aș dori, însă găsesc timp. Joc tenis de câmp, îmi plac tirul cu arcul, călăria, deseori gătesc, ador să fac curățenie și, la final, am lăsat cireașa de pe tort – shoppingul.
În bucket listul personal pe primul loc tronează realizarea unui vas din lut, pe al doilea loc să plutesc cu balonul cu aer cald în Cappadocia etc. A, și iubesc. Asta se pune? 🙂
Citeste si
Povestea Andreei Soare, o tânără soprană de succes peste hotare
Autor: Mihaela Serea
Foto: ZIA VEY