Cele mai populare dulciuri din lume
Probabil că bucuria gustului dulce a fost experimentat de om atunci când a descoperit mierea de albine. Între acel moment și prezent se află o întreagă istorie a dulciurilor. Deserturile au devenit o obișnuință abia în Evul Mediu și erau o combinație de jeleuri și foi mai mult sau mai puțin crocante, amestecate cu fructe exotice, nuci și unt. Cel mai comun preparat era untul amestecat cu un ingredient dulce, zahăr sau miere, colorat sau infuzat cu diferite mirodenii. Primele rețete de plăcintă cu mere datează din 1380, în timp ce pentru turtă dulce, primul mod de preparare a fost scris după anii 1400, dovadă că evoluția dulciurilor a fost complicată și a depins de contextul istoric, de revoluția tehnologică, de imaginația bucătarilor, dar și de întâmplare.
Vedeta din Veneto
Undeva în cursul anului 1960, într-un restaurant din Veneto, Italia se prepara pentru prima dată un tiramisu. Roberto Linguanotto, proprietarul restaurantului „Le Beccherie', este considerat și azi părintele acestui dulce special, fin și aromat. Invenția a fost un succes uriaș și reteta de tiramisu a ajuns rapid în cărțile de bucate din anii 1970. Unii susțin că Roberto Linguanotto a avut inspirația de a reinterpreta un desert realizat cu mult timp înainte, undeva la finele secolului al XVII-lea, în orașul Siena, în onoarea marelui duce Cosimo al III-lea.
Există, de asemenea, dovezi ale unui desert semi-înghețat cu numele de „Tiremesu' servit de restaurantul Vetturino din Pieris, tot în Italia, în 1938. Cert este că variante de tiramisu (combinație dintre o cremă fină spumoasă, aromată, cu sau fără alcool și biscuiți crocanți) au fost realizate și în Torino, dar și în Lombardia.
Dacă paternitatea desertului este disputată, originea italiană este certă, fapt confirmat și de înscrierea rețetei pe lista produselor tradiționale din regiunea Friuli-Veneția Giulia din nord-estul Italiei.
Tortul reginei Victoria
Probabil una dintre cele mai cunoscute prăjituri ale englezilor este tortul reginei. Desertul care a făcut istorie are și o legendă: aceasta spune că a fost realizat ca să satisfacă spiritul pragmatic al Reginei Victoria (1819-1901). Numit și sandviciul Victoriei, tortul este o prăjitură simplă, care era servită la ceaiul tradițional de după-amiază. Pentru că Regina a considerat că totul trebuie să fie simplu și ușor de realizat, a cerut să-i fie aduse prăjituri lejere.
Cofetarii au gândit o soluție de compromis și au făcut două blaturi de tort, fiecare coapte separat, pentru prepararea cărora au folosit unt, ouă, zahăr și făină, plus multe mirodenii, pe care le-au îmbinat ca un tort, punând la mijloc un strat gros de gem de căpșuni, peste care se așază o pătură generoasă de cremă făcută din smântână, foarte probabil o frișcă densă. Regula spune că tortul nu trebuie ornat, ci prezentat simplu, doar pudrat cu zahăr.
Rețeta secretă
Tortul Doboș este cunoscut azi de toată lumea. A fost creat de cofetarul maghiar József C. Dobos pentru a îndulci invitații de la Expoziția Națională Generală ce a avut loc la Budapesta în 1885. Tortul a fost prezentat și în cadrul expoziției ca fiind o creație autentică. Rețeta tortului și câteva detalii importante au fost ținute secret vreme de peste 20 de ani. În anul 1906, când Dobos Jozsef a decis să se retragă din activitate, a dezvăluit modul de preparare membrilor Asociației Cofetarilor din Budapesta, cerându-le ca detaliile să fie utilizate doar de aceștia. Condiția a fost respectată un timp, după care rețeta a fost publicată, iar tortul a devenit un bun universal.
Tortul are șase blaturi subțiri, între care se află o cremă de unt și ciocolată. Tortul a fost gândit astfel încât să se păstreze timp îndelungat fără să se altereze, dat fiind faptul că la momentul în care a fost realizat singura sursă de frig erau bucățile de gheață, peste care se puneau paie și sare. Realizarea tortului durează câteva zile. Mai întâi se face blatul, apoi crema și, după aceea, tortul asamblat trebuie lăsat un timp, astfel ca blatul și crema să se „împrietenească', iar strict înainte de a fi servit se realizează învelișul caramelizat.
Un accident memorabil
Tarta Tatin a fost creată în urma unui accident în bucătăria hotelului Tatin din Lamotte-Beuvron, în anii 1880. Hotelul era condus de două surori, Stéphanie și Caroline Tatin. Se pare că într-o zi Stéphanie, care trebuia să pregătească o plăcintă cu mere, a lăsat merele să se gătească prea mult timp în unt și zahăr. Pentru a salva situația, a inversat ordinea lucrurilor și a pus aluatul peste merele gătite prea mult, nu sub acestea, așa cum era normal. A copt plăcinta și a servit-o răsturnând tarta din tigaie direct pe un platou.
Accidentul a fost considerat un deliciu și a devenit prima plăcintă Tatin. Conceptul de tartă cu fructele sub aluat nu era unul nou. Cu toate acestea, modul în care au fost coapte merele, în amestecul caramelizat de zahăr și unt, a fost inedit.
Mult timp, tarta Tatin a fost făcută doar cu mere, dar azi se prepară cu pere, gutui, piersici, ananas, roșii, chiar și ceapă.
Sunt multe alte dulciuri care au în spatele lor povești interesante, experiențe ratate sau care sunt rezultatul unor banale accidente.
Sursă foto: unsplash.com
(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Arctic