Trebuie să încerci și tu: Dulceață de lapte

Este o cremă delicioasă, care poate fi folosită pentru prăjituri, torturi sau o poți consuma ca atare. Iată cum se face dulceața de lapte – pe care spaniolii o numesc  'dulce de leche' :

dulce-de-leche

foto dulce de leche Shutterstock

* 1 borcan de 350 ml * timp de preparare > 2 h

INGREDIENTE

1 litru lapte gras

400 g zahăr

1 baton de vanilie

¼ linguriță bicarbonat de sodiu

MOD DE PREPARARE

1. Pune laptele pe foc mediu la fiert, într-o oală neaderentă. Adaugă zahărul și amestecă din când în când cu o lingură de lemn, până ce acesta se topește. Adaugă și batonul de vanilie.

2. Când laptele începe să fiarbă, adaugă bicarbonatul de sodiu și îl lași să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când – o dată la 10-15 minute este de ajuns. Când începe să se lase, scoate batonul de vanilie.

3. O să se închidă la culoare tot mai mult și scade, îngroșându-se. Tu alegi cât de mult să-l ții pe foc, după consistența dorită.

Poftă bună!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din creme, spume si sufleuri