Pentru cei care încă se mai îndoiesc: iată una din minunile Sfântului Vasile de Ostrog

Sfantul Vasile de Ostrog

Trăim vremuri în care, din păcate, credința oamenilor este greu încercată și pare că părăsește tânara generație. Dar poate că mărturiile celor care au trăit minunile pe propria piele mai pot salva ceva… Iată una din minunile Sfântului Vasile de Ostrog:

Multe astfel de mărturii au fost strânse în cartea „Sfântul Vasile de Ostrog – Minuni contemporane (după anul 1968)', apărută în urmă cu doi ani la Editura Egumenița. Am ales una dintre ele, pe care vi-o oferim nu cu intenția de a vă convinge de existența miracolelor ci pentru a reflecta asupra lor.

„Vindecarea unei catolice de consecințele hemoragiei cerebrale

În anul 2003, Anna Cik, născută la 10 noiembrie 1949, din Bajmok, Voievodina, care era catolică, unguroaică, a mărturisit în scris, cu respect și credință, starețului Mânăstirii Ostrog, despre vindecarea săvârșită după rugăciunea la sfintele moaște (ale Sfântului Vasile de Ostrog):

În anul 1996 m-am îmbolnăvit. Medicii au constatat o hemoragie cerebrală, toată partea stângă a corpului a paralizat. Îmi era foaret greu să mă mișc și deja mă obișnuisem cu ideea că voi merge doar cu ajutorul cârjelor. Astfel au trecut trei ani grei.

În anul 1999, nepoata mea, Branka Emez, m-a convins să mergem împreună la Ostrog, să ne rugăm Sfântului Vasile de Ostrog. Am acceptat cu greu, pentru că boala mea nu permitea să mă mișc normal, dar am sperat că Sfântul mă va ajuta. Tocmai această credință m-a adus la Sfântul, în ciuda distanței mari.

După întoarcerea de la Ostrog s-a petrecut minunea și am aruncat cârjele. Le țin acum de suvenir – atârnă de perete și îmi amintesc permanent de vindecarea mea minunată. Drept recunoștință adusă Domnului și Sfântului Vasile de Ostrog, în fiecare am merg la Ostrog, pentru a mulțumi și a mă ruga. Acum, în anul 2003, mă simt sănătoasă și fac treabă pe acasă fără probleme.

Sunt recunoscătoare în principal organizatorului acestor pelerinaje la Ostrog, lui Dragan Komazeț, din Stanișci, care a făcut posibile pentru noi aceste călătorii la Sfântul de la Ostrog și a povestit multe minuni și vindecări care s-au petrecut zilnic în toate grupurile pe care le-a dus.'

Sfântul Vasile din Ostrog este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai sârbilor, mânăstirea care îi poartă numele și în care se află sfintele sale moaște aflându-se în Muntenegru.

Foto: Facebook

Citește și:

Harta alunițelor de pe corp. Ce prevestesc ele?

Ce spunea părintele Arsenie Boca despre suferinţă? Uite care era rostul ei în viziunea acestuia

Rugăciunea de dimineață a părintelui Arsenie Boca, cea mai scurtă cale către liniștea sufletului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate