Pâinea cu banane, desertul care te cucerește de la prima îmbucătură
Pâinea cu banane este, de fapt, un chec fals, foarte gustos, sățios și, mai ales, hrănitor. Este destul de ușor de preparat, așa că merită s-o încercați și voi dacă nu ați făcut-o până acum.
O puteți consuma alături de o ceașcă de ceai, de cafea sau de lapte, dar și ca desert.
Ce beneficii aduc ingredientele principale sănătății
Banana, ingredientul de bază al acestei rețete, este plină de vitamine și minerale, iar virtuțile sale terapeutice sunt bine cunoscute. Astfel, acest fruct luptă împotriva anemiei, depresiei, previne grețurile matinale și ameliorează tulburările intestinale.
Un alt ingredient important din compoziția pâinii cu banane îl reprezintă semințele de floarea-soarelui. O jumătate de ceașcă de semințe asigură 100% din nevoile zilnice de vitamina E, un antioxidant care protejează pielea și celulele. De asemenea, semințele de floarea-soarelui sunt bogate în vitamine și minerale, în proteine și acid linoleic, substanță care favorizează sănătatea cardiacă.
Ingrediente necesare preparării pâinii cu banane
Pentru pâinea cu banane vei avea nevoie de:
– Jumătate de pachet de unt
– 3 cești de făină
– 6 ouă
– 2 cești de piure de banane
– Jumătate de ceașcă de lapte degresat
– ¾ de ceașcă semințe de floarea-soarelui
– O ceașcă de zahăr
– Jumătate de linguriță de coajă de lămâie rasă
– O linguriță și jumătate de praf de copt
– Jumătate de linguriță de sare
– 5 picături de esență de vanilie
Cum prepari pâinea cu banane
Înainte de a începe prepararea pâinii cu banane, aprinde cuptorul. Apoi unge forma în care vei coace pâinea cu unt și tapeteaz-o cu făină.
Mixează zahărul cu untul și esența de vanilie până obții o spumă. Adaugă, apoi, albușurile și continuă să mixezi.
Într-un vas separat, amestecă praful de copt cu făina și cu sarea. Adaugă apoi acest amestec peste spuma de albușuri. Încorporează ușor, după care adaugă laptele și amestecă până obții o pastă.
Amestecă piureul de banane, semințele de floarea-soarelui și coaja de lămâie, apoi adaugă această pastă peste spuma de albușuri. Toarnă compoziția în forma de copt și introdu-o la cuptor, la foc mediu, pentru 50-60 de minute.
La finalul procesului de coacere, pâinea cu banane va trebui să aibă o culoare aurie. De asemenea, pentru a verifica dacă este gata, apelează la trucul cu scobitoarea: introdu o scobitoare în pâinea de banane. Dacă este perfect curată după ce o scoți înseamnă că pâinea este gata. Scoate-o din cuptor și las-o să se răcească înainte de a o consuma.
Opțional, poți adăuga în compoziția checului fals nuci sau stafide.
Ai încercat până acum pâinea cu banane?
Sursa foto: 123rf.com