Lucruri mai puțin știute despre Bobotează
Anual, pe 6 ianuarie, se prăznuiește una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, Botezul Domnului sau Boboteaza. Dincolo de semnificația și de tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorii, care cu siguranță ne sunt cunoscute tuturor, există și o serie de lucruri mai puțin știute despre Bobotează.
Sărbătoarea face referire la primirea de către Mântuitor a botezului de la Sfântul Ioan în apele Iordanului. Botezul în Iordan, un râu plin de semnificații duhovnicești, era considerat un semn al pocăinței. În rândurile următoare, ne vom opri însă asupra unor lucruri mai puțin știute despre Bobotează, așa cum ne sunt ele dezvăluite de site-ul www.crestinortodox.ro
Despre Bobotează
Iisus Hristos a primit botezul în apele Iordanului la vârsta de 30 de ani, vârsta maturității la evrei. Abia după acest moment, Mântuitorul a început să propovăduiască și să facă minuni. Cu alte cuvinte, odată cu botezul, Iisus S-a descoperit lumii.
După cum cei mai mulți dintre noi știu, prin botez se obține atât creștinarea, primirea darului Sfântului Duh, cât și lepădarea și iertarea de păcate. Botezul lui Iisus nu a vizat însă iertarea de păcate, de altfel inutilă întrucât El era însuși Dumnezeu, ci sfințirea creației, readucerea Duhului Sfânt în oameni, căci prin păcatul originar, aceștia Îl pierduseră pe Sfântul Duh. Apele Iordanului au fost, așadar, purificate, sfințite, odată cu intrarea lui Hristos în ele.
Odată cu Botezul, Mântuitorul a îngropat omul păcătos, pe vechiul Adam, și a dat naștere omului nou. Totodată, sfințirea râului Iordan de către Mântuitor simbolizează taina botezului prin apă și prin Sfântul Duh, în numele Sfintei Treimi.
Citește și Semne că e momentul să mergi la spovedanie
Practici populare de purificare specifice Bobotezei
- Cunoaștem, cu siguranță, o mulțime de tradiții și obiceiuri de Bobotează, cum ar fi obiceiul punerii sub pernă a busuiocului de către fetele mari în scopul visării ursitului în noaptea dinaintea Bobotezei sau cel al întrecerii înot a bărbaților pentru a recupera din ape o cruce aruncată de un preot.
- Puțini știu însă că, în anumite zone al țării, această sărbătoare este momentul în care au loc anumite practici de alungare a duhurilor rele și de purificare a spațiului.
- Spre exemplu, în unele zone din Bucovina, purificarea aerului se face prin foc, imediat după sfințirea apei de către preoți. Astfel, după ce pleacă de la Sfânta Liturghie, tinerii se retrag în locuri mai înalte și aprind ruguri. În jurul acestora, băieții și fetele de măritat cântă și dansează. Când flăcările se domolesc, sar peste foc, având credința că doar așa vor fi ocoliți de boli.
- La plecare, iau cărbuni încinși cu care afumă casele, ogrăzile și grădinile, pentru ca acestea să fie ferite de primejdie, de pagubă, iar pomii să fie rodnici.
Citește și Cum se scrie corect un acatist. Elemente componente obligatorii
Tot în Bucovina, unde Boboteaza ține 3 zile, vecinii se colindă reciproc, iar tinerii mascați în babe și moși colindă casele unde știu că se află fete de măritat. Acest tip de colind este o reminiscență a unor practici fertilizatoare.
Ce alte tradiții și obiceiuri specifice Bobotezei mai cunoști?
Sursa foto: 123rf.com