Obiceiuri de Sfântul Dimitrie. Ce trebuie să faci pe 26 octombrie dacă vrei să ai noroc tot anul

obiceiuri sfântul dimitrie

Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie, care mai este cunoscut și sub numele de Izvorâtorul de Mir. Acesta a trăit în perioada împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și a fost martirizat în anul 306.

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie reprezintă un moment foarte important pentru creștini, praznicul dedicat lui fiind considerat ultimul mare eveniment important al toamnei. După această dată, în credința populară se consideră că natura începe să își piardă din vitalitate și să se pregătească pentru venirea iernii. Astfel, frunzele copacilor încep să cadă, iar plantele să se usuce.

Obiceiuri de Sfântul Dimitrie

Fiind o sărbătoare cu însemnătate, credincioșii sunt obișnuiți să urmeze o serie de obiceiuri și tradiții, care să îi protejeze de rele.

O tradiție ce este respectată cu sfințenie în preajma acestei sărbători face referire la aprinderea focurilor. Mai exact, cu o zi înainte de sărbătoare, pe 25 octombrie, în anumite zone din țară se aprind focuri și se crede că cei ce reușesc să sară peste acestea vor fi feriți de boli întreg anul. În plus, cei care sar peste foc primesc din partea gospodinelor covrigi, struguri, nuci sau pâine. După ce focul se stinge, bătrânii iau un cărbune și îl aruncă în grădină, pentru ca solul să fie roditor în anul ce urmează.

În trecut, sărbătoarea Sfântului Dimitrie îi ajuta pe ciobani să afle cât de dură va fi iarna. Tradiția spune că fiecare cioban trebuie să își așeze cojocul în mijlocul turmei de oi. Dacă pe haina de blană se așează o oaie neagră, înseamnă că iarna va fi blândă, iar dacă o oaie albă se va așeza pe cojoc, acesta este semnul care le arată ciobanilor că iarna va fi dură și cu temperaturi foarte scăzute.

Foarte multe superstiții din această zi sunt legate de vreme. Se spune că dacă va fi lună plină și cerul va fi acoperit de nori, iarna va fi foarte aspră și geroasă.

În ziua de Sfântul Dimitrie, stăpânii de cai tineri trebuie să țină cont de un obicei foarte important, asta dacă vor ca animalele lor să fie cele mai frumoase. Coama cailor care nu au mai mult de trei ani va fi tunsă, pentru ca aceștia să aibă un păr frumos.

Bianca Hriscu
Foto: pixabay.com
Citește și:

Este bine sau nu să intri în Biserică atunci când ești la menstruație? Părerile preoților sunt împărțite

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate