Interviurile Avantaje, DENISE RIFAI: „Eu sunt un om foarte simplu, credincios…”

În fața camerelor de luat vederi nu-i plac ezitările, rigiditatea și regulile fixe iar când îți vorbește are ceva care îți dă încredere în tine. În viață nu suportă locurile comune și banalitatea vopsită în gri. Pentru ea viața e colorată în albastru. Albastrul magic al ecranului de televiziune. Un dialog cu Denise Rifai „copilul teribil' al talk-show-urilor despre o aventură teribilă, pe care puţine femei o trăiesc sau au îndrăzneala de a o trăi.

Mai întâi cine ești tu Denise? Cine ești, dincolo de prestigiu, de succes, de camerele tv, de vorbe și de prejudecăți. Și ce nume e ăsta: Rifai? Are descendență ilustră, regală? Presimt ceva enigmatic aici?
Rifai e numele tatălui meu, care este de origine iordaniană; e un nume arăbesc. De regulă, în limba arabă, toate numele au o anumită semnificație. Rifai înseamnă și este un nume des întâlnit în lumea bună arabă, este specific unei clase sociale înalte. Eu sunt un om foarte simplu, un om credin­cios, curat emoțional, și îmi doresc foarte mult să las ceva în urma mea.
Pentru asta muncesc în fiecare zi, în fiecare minut al existenței mele, cred că este menirea noastră să lăsăm ceva care să ne ateste trecerea prin această lume. Eu așa îmi trăiesc viața.

Familia a fost de acord să lași ASE-ul pentru jurnalismul de televiziune? De ce nu arhitectura, ca și tatăl tău?
Nu am talent la desen absolut deloc, dar mi-ar fi plăcut să fiu arhitect. Am însă bun gust, simț estetic și, dacă aș fi avut talent la desen, aș fi făcut ceva în materie de design. Presa este pasiunea vieții mele. Am dorit, provenind dintr-o familie clasică, să am o facultate, am fost crescută în ideea că trebuie să am o profesie, că trebuie să mă pregătesc pentru ceea ce îmi doresc să fac.
Îmi doream să fiu specialist în studii islamice, o specializare ce nu există în România; nici în Europa nu sunt foarte mulți specialiști. Eu sunt vorbitoare de limbă arabă, însă nu am putut să îmi împlinesc acest vis. Am ales să fac o facultate de comerț exterior la vremea respectivă, la ASE, pe care am urmat-o patru ani, integral. Dar fiecare om are drumul lui, presa a fost marea mea pasiune, așa că, imediat după facultate, am urmat un curs de jurnalism și de acolo a început totul.

Pentru tine jurnalismul a fost o tentativă de experiment, o sfidare a convențiilor sau poate o revoltă stilistică?
Nici una, nici alta. Toată viața am avut un vis, acela ca vocea mea să îmi ducă numele mai departe, să se audă. Recent, am făcut o emisiune cu Ion Cristoiu, după părerea mea cel mai mare jurnalist pe care îl are România, care mi-a zis că a vrut să fie ziarist ca să fie vedetă. Eu nu am dorit să fiu vedetă, dar am dorit să am putere ca prin vocea mea să fac lucruri, să rezolv lucruri, să ajut oameni; și asta fac.

Noua emisiune de la Kanal D a fost cumva un nou debut' căruia poate unii nu-i dădeau multe șanse. Audiențele îi contrazic. Proiectul îți împlinește așteptările? Ce le-ai oferit în plus telespectatorilor și ce ai adus nou față de ceilalți competitori?
A fost o decizie de a spune Da unui proiect de televiziune care era similar cu ceea ce făceam înainte, însă așezat în unei televiziuni generaliste și respectând un format internațional cu reguli foarte clare. Lucrăm o săptămână întreagă pentru o emisiune; docu­mentarea este extrem de importantă în economia acestui format.
40 de întrebări cu Denise Rifai' este, cu siguranță, o nouă etapă în cariera mea și sunt foarte fericită că lucrez la un asemenea proiect, unic pe piața media din România. Acum am timp la dispoziție să mă documentez în legătură cu fiecare invitat și sunt aceeași Denise pe care o știe publicul, foarte bine informată, care dorește să afle de la invitați lucruri bine tăinuite sau nespuse până la acest moment. Îmi fac treaba cu tot sufletul pentru publicul Kanal D și telespectatorii au primit foarte bine mutarea mea în această mare familie, Kanal D, și le mulțumesc din tot sufletul pentru asta.

Cum se vede Realitatea Plus dinspre Kanal D? Ce regreți, ce vrei să schimbi, ce încerci, ce reușești?
Nu îmi dau seama dacă am sau nu regrete, dacă ceea ce simt pot să încadrez în această categorie, probabil îmi voi răspunde la această întrebare peste niște ani. Pot spune că Realitatea a fost pentru mine locul unde m-am format ca jurnalist, unde am primit foarte multe șanse, unde am reușit să mă afirm ca jurnalist și să confirm pentru publicul larg. Dacă nu ar fi fost Realitatea, nu ar fi fost Kanal D, iar eu îmi asum trecutul și îl iubesc, pentru că trecutul meu se reflectă în prezent. Nu cred că aș fi renunțat niciodată la profesia pe care o am, – îmi plăcea politica, talk-show-ul politic- , dacă nu aș fi fost obligată să fac acest lucru. Am renunțat pentru ca să-mi păstrez demnitatea de jurnalist și libertatea editorială. Proiectul Kanal D este cea mai mare realizare de până acum, pentru că am reușit să pun aici, în această emisiune, tot ceea ce am acumulat ca experiență la Realitatea și sunt bucuroasă pentru asta.

Ești un bun jurnalist economic, de ce ai trecut la moderator de talk-show?
E vizibilitatea mai mare sau e o încercare a puterii?
De când am intrat în presă, am dorit să fac politică. Pentru că în branșă nu erau foarte mulți jurnaliști economici, absolvenți de ASE, niciun șef nu m-a lăsat să intru pe domeniul politic. Într-o zi a trebuit să fiu pe post în locul unei colege care intrase în concediu maternal. Pur și simplu am intrat la emisiune, în miez de zi. Cu tot backgroundul meu economic am reușit să fac față, cu mari emoții.
Emisiunea a mers din ce în ce mai bine, am păstrat elementele economice, dar în lume politicul dictează inclusiv sfera economică. Emisiunea a împletit cele două sfere, care sunt dependente, și asta a fost rețeta succesului meu.

Ești o jurnalistă din două lumi': arabă și europeană. Nu e un conflict acolo? Cultural, religios, politic, tradițional…
Nu este niciun conflict, este însă o provocare foarte mare, care deschide foarte mult orizonturile. Am fost așezată de copil între două lumi antagonice, asta mi-a dat multă deschidere, am asimilat foarte multă informație, am învățat să iau tot ce e mai frumos și util din ambele lumi.

Ce modele ai în televiziune sau hai să nu zicem modele, ci personalități pe care le admiri?
Ion Cristoiu este jurnalistul de la care eu învăț în fiecare zi, este un om care, deși are atât de mulți ani de presă, savurează cu modestie și plăcere întâlnirea cu fiecare invitat în parte, se simte onorat, deși invitații lui ar trebui să se simtă onorați de prezența lui. Este acel ziarist care își iubește profesia cu pasiune și care, de când se trezește și până se culcă, trăiește pentru presă. Este un exemplu pentru noi toți, și eu sunt onorată că mă apreciază foarte mult. În materie de realizatori de talk-show-uri, mi-au plăcut Marius Tucă, Robert Turcescu… În ceea ce privește prezentatorii de Știri, cap de listă este Andreea Esca.

Există niște calități indispensabile pentru a fi un realizator de emisiune TV de succes?
E important să îți iubești profesia, ceea ce faci, să fii corect cu tine, cu publicul telespectator și cu invitații tăi. Să nu te vinzi și să nu te pierzi pe tine, indiferent de cât de multă faimă și putere îți aduce această profesie.

Știu că la emisiune nu te mulțumești doar cu rolul de moderator. Cât de mult te implici în alegerea subiectelor?
Mă implic total, sunt un om de echipă și discut cu cei din jurul meu. Sunt realizatorul acestei emisiuni și mă bazez pe oamenii mei, discut cu ei și dacă decizia mea nu este cea corectă și există altă idee mai bună, o accept. Fac ceea ce trebuie pentru a oferi telespectatorilor un produs de calitate. Sunt implicată sută la sută în tot ceea ce înseamnă această emisiune.

Dacă sunt invitați față de care ai rețineri, ce faci?
Nu există invitați față de care să am rețineri. Deontologia acestei profesii mă face să fiu corectă cu toată lumea, obiectivă. Cele mai bune interviuri le-am realizat cu oameni față de care aveam, în sinea mea, niște rețineri. Dacă ai un invitat care îți este drag, poate ai tendința să-l aperi, ești mai blând, nu ești suficient de dur; nu mai ești un bun barometru al propriei emisii. Îmi impun să îi tratez pe toți invitații la fel.

Au existat invitați care te-au pus în încurcătură de-a lungul timpului?
Au fost invitați care mi-au lăsat un gust amar și au fost momente în care au încercat să mă pună în încurcătură, unii au și reușit. Așa este viața, înveți și din momente plăcute și din cele mai puțin plăcute. La un moment dat m-am supărat, eram mai tânără… Privind în urmă, mi-au prins bine acele momente, am învățat multe lucruri, mă poziționez altfel, cunosc posibilele reacții, pot să . Am devenit stăpână pe mine însămi.

Spune-mi despre un moment dificil din emisiune și despre cum l-ai depășit.
Este o atmosferă aparte, masa este foarte mică și sunt atrasă de energia invitatului. Îi simt, îi văd cum se încarcă cu fiecare întrebare. Am momente când îmi este teamă că se vor enerva, că vor avea o reacție necontrolată, sunt momente în care îi simt că se enervează, chiar dacă aceste lucruri nu sunt percepute, poate, de telespectatori. Pentru public îmi doresc ca invitatul să răspundă la cele 40 de întrebări, este șansa lui de a se poziționa cum îi dictează conștiința.

Dar unul haios de care îți aduci aminte și acum cu hohote de râs.
Un moment haios e acela când musafir nedorit este o muscă, care se insinuează între mine și invitatul meu, în acel spațiu mic dintre noi…

Moment de sinceritate! Care-i adevărul despre iubirea ta?
Cel mai frumos cadou de la Dumnezeu este să ne trimită pe lumea asta un partener alături de care să parcurgem această călătorie numită viață. Eu am iubit la viața mea și sunt foarte bucuroasă ori de câte ori am șansa să iubesc. Mi se pare cel mai frumos dar al vieții.

Uzezi de feminitate? Te-ai simțit vreodată pusă în dificultate de faptul că ești femeie aflată într-o poziție profesională, să recunoaștem, de invidiat?
Da, mă folosesc într-un mod elegant de feminitate. Ajută să aflăm ceea ce ne interesează de la un invitat, un moderator plăcut face emisiunea să fie dinamică, plăcută pentru telespectatori, pentru invitat, fie că este femeie, fie că este bărbat. Sunt foarte drăguță cu invitații mei, chiar dacă întrebările îi pun uneori în dificultate.

Ce îți reproșezi ca realizator tv?
Câteodată sunt repezită, mă înfurii uneori, dar am învățat că se reglează aceste lucruri. Sunt propriul meu barometru și sunt foarte atentă la ce fac, mă analizez după emisiuni. Învăț să mă controlez și să fiu mai calmă.

Unii spun că nu fac niciodată compromisuri pentru propria lor carieră. Tu ai face? De ce? Când?
Depinde ce înțelegem prin compromis, dar cred că toți facem compromisuri. Există compromisuri mai mici sau mai mari. Nu mi-aș călca niciodată pe demnitate, nu aș face lucruri care să contravină onoarei mele. Sunt o femeie de cuvânt, ceea ce spun așa se întâmplă. Compromisuri mai mici facem toți, chiar dacă puțini au curajul să își asume.

Ce ți se pare cel mai greu la acest gen de emisiune? Dar cel mai ușor?
Cel mai greu este faptul că nu poți să îi pui invitatului mai mult de 40 de întrebări, este regula impusă de acest format internațional. În secunda în care îi adresez o întrebare și văd că se nasc altele din răspunsul invitatului, sau observ că invitatul minte, și aș dori să îi aduc aminte niște elemente, dar trebuie să mă abțin, sunt momente grele; îmi este greu să tac, dar o fac. Cel mai ușor mi se pare că pot să  fiu eu însămi.

Cât de mult te lași influențată de părerea celor din jur? Avizaţi şi neavizaţi.
Când eram mai tânără, nu conta părerea celor din jur. După ce am trecut prin mai multe experiențe, am învățat că orice părere, oricât de nesemnificativă ar părea, contează și trebuie să te gândești, măcar un pic, la ea. Sunt o femeie foarte puternică, determinată, știu cine sunt, ce vreau, și greu mă las influențată. Dar sunt atentă la toate părerile în acest punct al carierei mele, le cântăresc și întotdeauna pun în mine, adaug ceea ce consider că este corect în părerile pe care le aud.

Spune-mi despre cel mai frumos moment pe care l-ai trăit în viață.
Prima mea emisiune de maturitate, de Prime Time, când am început Legile puterii'; este emisiunea al cărei nume eu l-am așezat, al cărei concept eu l-am creat. Este emisiune care m-a reprezentat cel mai bine și sunt mândră de mine. I-am mulțumit lui Dumnezeu să îmi văd visul împlinit. Este important să reușesc ce mi-am propus.

De unde iei energia pentru emisiunile tale?
Din profesia mea îmi iau energia. Îmi iubesc foarte mult profesia, este modul în care îi sunt utilă acestei lumi, în acest moment. Sunt foarte fericită în timpul emisiunii și după aceea. Când se aprind becurile roșii la camerele de luat vederi atunci sunt eu, până atunci sunt fiică, iubită, angajată, jurnalist. În secunda în care s-a dat REC, atunci simt că îmi fac menirea.

Unde îți afli liniștea?
În plimbările mele lungi, în prietenii mei, în discuțiile cu prietenele mele pe care le iubesc foarte mult, în filme frumoase, în cărți ce îmi plac, în discuții cu oameni pe care îi apreciez și care mă stimează. Pentru mine, prietenia este foarte importantă și unul dintre marile cadouri pe care ni le poate face Dumnezeu este să ne trimită oameni aproape de noi, prieteni.

Ce ai schimba în alegerile vieții tale dacă ai putea? 
Am făcut tot ce am putut la momentul respectiv, pentru că la acel moment nu se putea alege altceva. Dacă aș fi avut puterea de azi, evident că aș fi făcut alte alegeri în trecut. Aș fi plecat, în anul în care am început ASE-ul, într-o țară arabă și mi-aș fi îndeplinit visul acesta de a fi devenit specialist în lumea islamică. Sper ca într-o zi să se și îndeplinească acest vis, să pot locui într-o țară arabă 1, 2, 3 ani, să mă specializez exact în această zonă, deși, cumva, este în mine. E un mare regret de-al meu, dar la acel moment a trebuit să acționez pragmatic și să iau decizia care a trebuit, în limita puterilor mele de atunci.

Crezi în destin, simți că viața ta are un drum trasat, un beneficiu special?
Te consideri o norocoasă a vieții?
În arabă este o vorba: Ce e scris este scris, dar nu întotdeauna ce e scris este și frumos!'. Cred că noi ne alegem unde și când venim pe lume pentru că trebuie să trecem prin niște experiențe; acestea au menirea să ne ajute să aflăm dacă reușim să ducem lupta respectivă și cum ne definim ulterior ca indivizi maturi.

Ce te-a înfrânt și ce te-a înflorit în viață?
Nu suport trădarea, minciuna, nu înțeleg oamenii care mint. Iubesc oamenii și sunt foarte atentă; când te legi emoțional de cineva și ești atent, observi anumite lucruri, este atât de dureros… Cearta cu o prietenă, de exemplu, m-a îndurerat foarte tare. Realizările, aprecierea oamenilor sunt semnele că eu sunt pe drumul corect și că eu fac ce trebuie, acestea s-ar înscrie în bucuriile mele.

Care e locul tainic unde stă pitită copilăria ta?
În sufletul meu, în inima mea, în amintirile mele, în mintea mea și în fotografii.

Care e greul cel mai mare al unui realizator tv. Dar bucuriile sale?
Să treci peste eșec, peste invitații care te dezamăgesc, peste ziua în care nu ai subiecte; pentru că nu în fiecare zi ai subiecte. Pe noi, jurnaliștii, ne ține în viață adrenalina, dar sunt momente când nu ai parte de aceasta, așa că este important să te energizezi bine.

Deci trăiești azi clipa la maximum sau te păstrezi' pentru momentul unei împliniri viitoare (în viața personală sau în carieră)?
Încerc să fac tot ce este mai bun în fiecare zi, ca și cum e ultima. Eu nu las niciodată  pe mâine ce pot să fac azi. Nu mă grăbesc, încerc să fac maximum în tot ce pot și atunci când pun capul pe pernă să știu că în ziua aceea am dat totul.

Ce ți-a adus jurnalismul tv: bani, faimă, distracție, cunoștințe, prieteni, dușmani, întâmplări…?
Tot! Eu mi-am dorit foarte mult să fac jurnalism și Dumnezeu mi-a dat șansa asta, pentru care îi sunt recunoscătoare. Mi-a dat ceea ce i-am cerut eu, să reușesc să trăiesc ceea ce eu îmi doresc; și în relația de iubire, și în toate celelalte aspecte ale vieții mele. Asta i-am cerut eu, să trăiesc.

De ce te consideră lumea o nonconformistă?
Nu mi-a spus nimeni niciodată că aș fi o nonconformistă. Într-adevăr, sunt un om foarte deschis la minte, înțeleg tot, dar în același timp îmi plac regulile. Am un sistem de valori foarte bine definit. Nu cred că acest cuvânt m-ar descrie foarte bine, nonconformist; în schimb, pot afirma că sunt empatică, rezonez foarte bine cu oamenii, le înțeleg trăirile, supărările, iar eu pe mine nu mă pierd, eu știu cine sunt și ce îmi place, și ce nu îmi place.

De ce se teme Denise Rifai?
Mă tem de Dumnezeu, atât! Nu îmi place să pierd oameni, mă înnebunește ideea asta.

Ce etichetă te enervează cel mai tare?
Mulți spun că sunt înfumurată, mă înnebunește chestia asta. Uite, un răspuns pe care aș vrea să îl lămuresc. Oamenii nu înțeleg că atunci când ești mai cunoscută decât restul nu ai cum să vorbești cu toată lumea, chiar dacă ți-ai dori asta. Sunt un om foarte bun și recunoscător lui Dumnezeu, sunt un om cald. Sunt foarte strictă în ce fac, foarte disciplinată, iar timpul meu este extrem de limitat…

Simți mereu nevoia să faci ceva nou?
Nu, deloc. Îmi place aceeași mâncare, îmi place același tutun, îmi place marea și nu o schimb. Nu mă plictisesc niciodată. Și îmi place ceea ce fac, nu mi-aș schimba niciodată profesia.

Ce poți să faci acasă, dimineața, în fix zece minute?
Cafea!

Îți place mai curând să întrebi sau mai curând să răspunzi?
Îmi place să și întreb, să și răspund.

Spune-mi ceva fără de care chiar nu poți să trăiești pe lumea asta.
Cafea.
Se zice că scrii o carte. Adevărat sau fals?
Fals. Dar voi scrie.

Ești o orgolioasă care adoră să câștige mereu? Visezi să câștigi orice luptă?
Nu. Mi se pare o prostie, numai proștii fac chestia asta.

Să numărăm lucrurile care te scot din sărite la ceilalți. Ia să vedem, ai curaj? Dar cele care te enervează la tine însăți? Fii și nițel autocritică, adică.
Prostia, pentru că vine cu niște limite incredibile, prostia te sufocă. Nu suport oamenii fără coloană vertebrală, nu suport oamenii lași și mincinoși.

Matematica pentru un economist: 
trei lucruri pe care le detești și trei de care ești îndrăgostită.
Îmi place să merg la conferințele Băncii Naționale, m-aș angaja la Ministerul de Finanțe, chiar purtător de cuvânt. Chiar mi-ar plăcea și o funcție în Guvernul României, tot așa, pe partea de comunicare.

Cum arată viața ta dincolo de sticlă'? E grea, complicată, bogată, frumoasă, liniștită, jucăușă, fragilă, responsabilă…
Este o viață bogată, profundă, curată. Dar este o viață tumultuoasă.

Denise Rifai, prezentoare de la Kanal D, are în prezent vârsta de 38 de ani, fiind născută pe 26 septembrie 1985.

Foto> PR

Citeste și:

Interviurile Avantaje, CORINA CARAGEA: „Îmi pare rău că nu am studiat în străinătate, asta am visat mereu'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Interviurile Avantaje