Interviurile Avantaje, CORINA CARAGEA: „Îmi pare rău că nu am studiat în străinătate, asta am visat mereu”
Are un program de muncă riguros, însă niciuna dintre zilele ei nu se aseamănă următoarei. Cu toate acestea, jurnalista aduce noile vești din sport întotdeauna cu zâmbetul pe buze.
Dincolo de seriozitatea jobului ei, Corina Caragea are un umor bine conturat și se adaptează cu ușurință oricărei împrejurări.
Află din rândurile de mai jos care este sportul ei preferat, ce o inspiră, ce o motivează, dar și care este talentul ei secret.
Interviurile Avantaje, CORINA CARAGEA:
„Îmi pare rău că nu am studiat în străinătate”
Cum îți începi zilele? Respecți întotdeauna aceeași rutină?
Nu, nicio zi nu seamănă cu alta. În primul rând, din cauza jurnalului – uneori prezint jurnalele de dimineață și mă trezesc la 4, alteori îmi permit să lenevesc, căci mă duc după prânz în redacție, să pregătesc jurnalul de seară, alături de colegii mei.
Alteori, am o săptămână întreagă în care fac doar muncă de redacție și atunci încep munca la ora 11:00. Nu intru în rutină. Apoi sunt weekend-uri în care mă pot trezi la prânz și weekend-uri în care plec la ora 5 către muncă.
Este haotic, știu, nu am o organizare ca la carte, poate v-ați fi așteptat să spun că mă trezesc zilnic la 6 dimineața să prepar un mic dejun sănătos și să alerg în parc înainte de a începe ziua de muncă. Ei bine, la mine fiecare zi este altfel, mă organizez pe loc, în funcție de jurnale, ședințe foto, evenimente și alte treburi personale.
La sfârșitul anului acesta vei împlini 38 de ani, simți că ai realizat tot ce îți propuseseși până la acest moment?
Păi nu mi-am propus nimic. Poate iar sună atipic, însă niciodată nu mi-am pus un plan pe hârtie, nu am visat să devin ceva anume, să îmi cumpăr/permit ceva sau să ajung undeva.
Tot ce am făcut a fost să îmi văd de treabă cu seriozitate și plăcere, totul a venit cumva normal, nu aș spune din noroc sau întâmplare, dar nici nu am forțat vreodată nimic, iar timpul a zburat cu o viteză uimitoare. Parcă ieri făceam 28 de ani … când am clipit și s-au făcut 38?
Pentru aniversarea ta, ai ceva special plănuit?
Ha-Ha-Ha! Din păcate, toate planurile noastre, ale oamenilor, au fost șterse cu buretele de acest virus, iar 2020 parcă a fost un an paralizat. Dacă nu suntem, din nou, în carantină, mi-aș dori să mă găsească noul an undeva pe o insulă, stând la plajă și privind palmierii. Dar nu îndrăznesc încă să plănuiesc ceva, important este să fiu sănătoasă.
Care sunt alimentele care nu-ți lipsesc niciodată din frigider?
Lactatele. Sunt mare fan, poate și datorită faptului că în partea de copilărie petrecută la țară le aveam pe toate în curte.
Care sunt regulile de la care nu te abați în privința alimentației?
Nici aici nu am o regulă, un regim pe care să îl urmez, dar am un echilibru. Știu în teorie toate regulile, însă nu urmez niciuna. Nici nu am un corp perfect. Mănânc orice am poftă, dar am grijă să nu exagerez. Sunt mare fan paste, pâine și dulciuri, nu renunț la ele, căci nu sunt de acord cu frustrările, dar ponderez porțiile.
Ne poți detalia puțin meniul tău? Poți oferi câte două alternative pentru mic dejun, prânz și cină?
Mic dejun cu un bol de iaurt cu fructe de pădure, banană și cereale sau mic dejun cu ou fiert, avocado și rucola și o felie de unt și gem. Prânz cu somon și orez sau vită la grătar și sparanghel tras în unt. Cina – o supă cremă de legume sau o salată cu pui și legume.
Care este desertul tău preferat?
Tiramisu.
Activitatea fizică preferată? De ce?
Îmi place snowboardul. Pentru libertate. Am impresia că plutesc, că zbor pe pârtie în liniștea muntelui, printre copacii îmbrăcați în zăpadă. Nu sunt vreo profesionistă în acest sport, dar îmi place mult.
Privind în urmă, ai schimba ceva din parcursul tău profesional?
Îmi pare rău că nu am studiat în străinătate, asta am visat mereu. Apoi, profesional, au fost trenuri pe care nu am vrut să le prind, de teamă și nesiguranță, dar și pentru că știu că ce vine ușor, pleacă ușor.
Sigur, acum era totul foarte diferit. Dar așa am decis atunci și nu aș schimba nimic. Am avut pași înceți, dar siguri și munciți și prefer așa, în locul unei celebrități venite ca o avalanșă peste noapte.
Care crezi că sunt calitățile care te-au ajutat să ai succes în acest domeniu?
Îmi râde fața – acesta este motivul pentru care șeful meu m-a chemat aici, așa i s-a părut lui. Dincolo de asta, cred că pregătirea din școală – Jurnalism – și educația de acasă.
Mereu mi-am văzut de treabă, mi-am respectat colegii, telespectatorii și munca și am rămas cu picioarele pe pământ. Nu știu alții cum sunt, dar eu am făcut totul din plăcere și apoi au venit și cărțile de muncă și apariția pe sticlă și „followerșii” de pe social media în număr foarte mare.
Niciodată nu am fost genul care forțează, îl dai afară pe ușă, intră pe geam. Când o ușă mi s-a închis, alta mi s-a deschis.
Ce sfat ai pentru cei care visează la o carieră în jurnalism?
Să le placă, în primul rând. Să nu facă asta ca să îi vadă mama la TV sau să fie bine plătiți, că așa au auzit ei că ar fi. Pentru că dincolo de sticlă sunt ore de teren, de producție, montaj, nopți lungi sau dimineți nemiloase, când tot orașul doarme, iar când se trezește trebuie să te găsească acolo zâmbitor și pregătit deja cu tot ce vrea să știe.
Indiferent de ceea ce ți se întâmplă pe plan personal, tu trebuie să îi înseninezi ziua, să îi livrezi informația, să îl ții lângă tine. În al doilea rând, să fie curioși, informați, obiectivi, să verifice bine informațiile, să nu se vândă pentru click-uri, like-uri, cifre.
Și în al treilea rând, să nu renunțe ușor, căci vor fi, ca în orice meserie, și trepte greu de urcat, însă dacă e drumul pe care l-a ales cu sufletul și nu pentru salariu, celebritate, la sugestia rudelor sau mai știu eu ce, vei avea puterea să treci peste.
Care este ultimul film vizionat, filmul preferat și un film pe care oricine ar trebui să îl vadă?
Am multe filme preferate sau revăzute de multe ori. Ultimul film vizionat la cinematograf este Mulan. Acasă este un serial – Homeland. Închisoarea îngerilor, Viața lui Pi, The Notebook, Equalizer, sunt multe, acestea mi-au venit acum în cap.
Care este ultima carte citită, cartea preferată și o carte pe care oricine ar trebui să o citească?
Fluturi – Irina Binder
Singur pe lume – Hector Malot, dar și Biografia lui Andre Agassi.
Micul Prinț
Dacă viața ta ar fi o carte, cum s-ar numi?
O să fiu sinceră, habar nu am!
Din punctul tău de vedere, care este secretul unei relații fericite?
Încrederea și comunicarea. Dar prima, ar fi chimia.
Care sunt calitățile pe care le cauți într-un partener?
Lejeritatea, încrederea în propriile forțe fără să aibă nevoie să impresioneze, respectul față de mine, dar și față de cei din jur, puterea și blândețea amestecate în doze potrivite.
Ai vreun obicei de care ți-ai dori să scapi?
Să nu mai întârzii.
Cum faci față stresului?
Sunt destul de zen, relaxată și stăpână pe situație. Îmi păstrez calmul și mințile în orice situație. Așa îi și enervez pe unii. Nu fac risipă de energie. Îi las pe alții să se streseze.
Ce ți-ai dorit dintotdeauna să faci, dar ți-a fost frică să încerci?
Multe, din păcate. Să dansez, să cânt, să înot și peste toate – să trăiesc în altă țară.
Ce/cine te inspiră?
Natura.
Cine te motivează?
Publicul.
Ai vreun un talent sau vreo pasiune secretă despre care nu ai vorbit până acum sau pe care ai descoperit-o recent?
Desenez frumos, spune lumea. În adolescență aveam multe schițe pe care îmi pare rău că le-am lăsat la biblioteca liceului. Îmi plăcea să fac și portrete, dar și schițe de modă. Am abandonat desenul când am intrat la facultate.
Care este întrebarea pe care o primești cel mai des?
Cu ce te speli pe păr de lucește așa?
Dar cea care îți displace cel mai mult?
Când te măriți/faci copil?
Care este cea mai frumoasă țară, cel mai frumos oraș sau cea mai frumoasă locație pe care ai vizitat-o până acum? De ce?
Hawaii a fost un vis împlinit. Spania este țara în care m-aș muta pentru tot ce are ea – muzică, relief, mâncare, arhitectură, stil de viață. Și Bali este locul pentru suflet datorită oamenilor buni și primitori.
Cum ești când nu te privește nimeni?
Leneșă, prăbușită pe canapea, cu o cafea în mână și râzând la clipuri de pe Tik Tok.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată? Din partea cui?
De la mamaie – să pun seara capul pe pernă, împăcată.
Ești o persoană pozitivă. Cum reușești să-ți păstrezi optimismul în momentele dificile?
Par. De fapt, sunt pragmatică, îmi calculez riscurile, analizez bine orice pas. Cu timpul, am învățat să văd lucrurile mai relaxat însă, să mă bucur că sunt sănătoasă și asta e mai important decât orice.
Totul se rezolvă cumva, iar ce nu mi-a ieșit poate chiar nu era pentru mine, nu era momentul potrivit și așa trebuia să fie. Timpul le rezolvă pe toate și nimic nu este veșnic, totul trece – și momentele fericite, dar și cele mai puțin fericite.
În ce mod ți-a schimbat pandemia de coronavirus viața?
Libertatea de mișcare. Mi-a tăiat marea pasiune – călătoriile. Mi-e dor de un aeroport, de făcutul bagajului, de trântit seara în pat cu dureri de picioare, după o zi în care am luat tot orașul la pas.
O parte din colegi nu i-am mai văzut din martie și mi-e dor de ei. Altfel, încerc să iau partea bună – am stat mai mult cu mine, mi-am văzut țara mai bine, am cunoscut câțiva oameni mai bine.
Am avut, în sfârșit, timp de un serial, mi-am făcut cont de Tik Tok – nu credeam – și sper să rămânem, după perioada asta, cu regulile de igienă și digitalizarea forțată.
În ciuda evenimentelor recente, pentru ce ești recunoscătoare în 2020?
Că nu am luat COVID încă. Nici apropiații mei. Că suntem sănătoși și avem locuri de muncă, încă.
Ai obiective pe care îți dorești să le atingi până la încheierea acestui an?
Să plec într-o vacanță exotică de ziua mea.
Interviu realizat de Adelina Duinea
Foto: Pro TV
Citește și:
Exclusiv AVANTAJE: Ilinca Vandici: „Am apelat la ajutor de specialitate pentru a-mi trata depresia”