Interviu cu Octav Ginghină, doctorul care operează cazuri grave de cancer

Octav Ginghină

Cu o modestie străină de aceste vremuri, o voce gravă dar blândă, cu degete care taie în carne vie, dar doar pentru a ne curăța de imperfecțiunile care-și fac cuib în trupul nostru plămădit să fie perfect, doctorul Octav Ginghină, știe în sufletul lui că războiul nu e pierdut. Se pregătește constant și neîntrerupt. CV-ul care-l recomandă e lung și trădează o luptă neobosită cu un dușman la fel de bine pregătit ca și el. Are multiple competențe în chirurgia oncologică, laparoscopică, operează cu succes metastaze hepatice și colo-rectale. Tinerețea trebuia să-i fie arma cu care iese la luptă cu bisturiul în mână. Însă ultima frază din acest interviu, însumează anii tuturor pacienților salvați de mâinile acoperite cu mănuși albe ale doctorului Octav Ginghină.

De ce cancerul nu doare? Ce-l face atât de perfid?

Cancerul nu doare în fazele incipiente, adică exact în acele momente când ar fi cel mai probabil curabil. Doare abia când rupe barierele anatomice și invadează țesuturi bine inervate. Vorbim despre niște celule diferite de restul celulelor din corpul nostru, care încep să crească, să invadeze structurile din jur și evident iau din resursele organismului.

Nu vă întreb de ce nu ați rămas la spitalul Universitaire Ziekenhuis Antwerpen din Belgia după supraspecializare. Cred că deja ați obosit să răspundeți la această curiozitate. Totuși, ce au ei și nu avem noi?

Un sistem foarte bine pus la punct, ordonat și foarte bine dotat. Totul este foarte atent gândit, fiecare știe ce are de făcut și în final iese o treabă foarte bună. Am învățat mult în Belgia, am avut niste mentori extraordinari și am avut șansa să lucrez într-o clinică afiliată la Programul Eurotransplant și să particip la intervenții de chirurgie hepato-bilio-pancreatică de top. Am rămas membru al colectivului de acolo și chiar acum o lună la congresul european de chirurgie hepatica si pancreatică ne-am revăzut și am povestit mult împreună. În România, oamenii sunt foarte impresionați când aud de supraspecializări în străinătate, iar dacă un medic din Germania dă consultații în București, lista pacienților lui e automat plină fără mari eforturi. Totuși, formarea mea de bază în chirurgie a fost la București – am plecat doar în anii mari de rezidențiat și după specialitate în Belgia. Cred că școala românească de chirurgie încă are multe de spus și nu pot decât să sper să particip și eu la ea formând oameni bine pregătiți. Și ăsta e doar unul din motivele pentru care m-am întors, ca să răspund parțial întrebării dumneavoastră…

Operați ficatul și pancreasul. Cu alte cuvinte ați ales să escaladați cel mai dificil munte… De ce?

Eu am fost întotdeauna pasionat de chirurgia oncologică și atunci totul a venit de la sine. Am ales chirurgia hepato-bilio-pancreatică pentru că tatăl meu a murit din cauza acestei patologii. Nimic filozofic, e mai mult o chestiune personală.

Aveți o mamă celebră pe scena medicală. Asta înseamnă că destinul v-a fost pecetluit? Ați avut și o altă profesie de rezervă pe lista dorințelor?

Da. Star rock sau sportiv de performanță. Dar nu a fost să fie… Destinul nu a fost pecetluit. Am intrat cu entuziasm la medicină, dar după o perioadă m-am simțit ușor rătăcit. Apoi am descoperit chirurgia și de atunci totul a fost foarte simplu. Când faci ce îți place, nu e nimic greu.

Revenind la cancer. L-ați denumit ca fiind o revoltă a celulelor. Suntem în 2017 și nu există artilerie pentru a înăbuși această revoltă din faza incipientă. Cine nu și-a făcut treaba bine în această bătălie?

Nu mi-e clar cine nu și-a făcut-o. Dar cancerul pare să și-o facă foarte bine. Este foarte greu să găsim cancere în faze incipiente. Este mare nevoie de programe dure de screening. Când spun dure, înseamnă că noi toți trebuie să fim conștienți că trebuie să participăm activ în ele. Lăsând la o parte localizările complexe ale carcinomului, gânditi-vă la melanom – cancerul de piele vizibil – avem atâtea cazuri depistate în faze avansate! La întrebarea de ce nu ne-am investigat din timp, cel mai frecvent răspuns este – nu am avut timp. Este foarte ușor să judecăm pacientul oncologic și să îl condamnăm cu replica – a venit prea târziu. Oamenii nu au timp de ei și atunci cancerul își face el timp pentru ei.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate