Gestul care-l dă de gol că are o relație ascunsă
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2020/05/Gestul-care-l-dă-de-gol-că-are-o-relație-acunsă.jpg)
O femeie isteață simte când partenerul o înșeală și fără să aibă vreun semn. Pur și simplu simte acest lucru. Însă când semnele sunt multe și evidente, nici nu mai încape vreo îndoială că „e ceva putred în Danemarca'. Bărbații nu știu să se ascundă foarte bine și se trădează cu destul de mare ușurință. Iată care este gestul care-l dă de gol că are o relație ascunsă:
Urme de ruj pe gulerul cămășii, un parfum străin pe hainele și pielea lui, starea de permanentă nemulțumire față de parteneră? Oarbă să fii și tot vezi aceste semne. Însă psihoterapeuții au mai identificat un gest aparent inocent, dar a cărui descifrare „vorbește' despre trădare. De când îl știi lasă telefonul prin casă la vedere, cu ecranul în sus. Asta pentru că nu avea nimic de ascuns. Dar dacă brusc a început să îl pună cu fața în jos, așa încât să nu poți observa cine îl sună, îi trimite sms-uri sau mesaje pe whatsapp, acest lucru ar trebui să fie un steag roșu pentru tine, un semnal de alarmă. Iar dacă nici măcar nu mai lasă telefonul din mână sau îl ține în permanență asupra lui, deja este mai mult decât clar că ascunde sau protejează ceva. Cel mai degrabă pe sine. Este părerea psihoterapeutului australian Melissa Ferrari. Și ținând cont de faptul că este femeie, cu atât mai mult avem motive să credem în teoria ei. Mai ales că principala ei activitatea este consilierea cuplurilor care ajung cu relația în momente critice…
Sigur, telefonul mobil este mijlocul numărul unu de comunicare între oameni. Un sondaj online realizat de un site dedicat aventurilor extraconjugale (ei bine, da, în Australia există și așa ceva!) a contorizat răspunsurile sincere ale utilizatorilor săi. Și ce rezultate credeți că a avut el? În primul rând că 56 la sută dintre bărbații infideli își folosesc telefonul mobil atunci când vor să ia legătura cu amantele, în sensul că le sună. Și totuși nu este singura metodă de a se afla în legătură. Mai sunt și altele, și ele se realizează tot cu ajutorul telefonului. Astfel, 44 la sută trimit emailuri, 20 la sută comunică pe site-urile de întâlniri și 20 la sută folosesc rețelele de social media. O categorie aparte sunt „isteții' – într-un procent de 11 la sută – care au încă un telefon, secret. Un fel de… „firul roșu', precum președinții de state. Așa că a ascunde telefonul de parteneră are sens! În cadrul aceluiași sondaj au fost și bărbați care au spus că a pune telefonul cu fața în jos nu înseamnă neapărat că ascund ceva. Noi credem că cei care contestă această teorie sunt cei care se ascund cel mai bine! Nu crezi?!
foto: 123rf
Citeste și:
Așteptări nerealiste de la partener din cauza cărora ajungi la terapeut
Totul despre orgasm. Cum îl atingi și de ce?
Teama de căsătorie, boala unora dintre noi. Ce e de făcut?