Cum se simte cu adevărat un nodul la sân când ar putea fi cancer?
Cancerul de sân este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer din întreaga lume. Pentru a-l preveni, suntem învățate cum să ne verificăm sânii pentru a detecta orice modificări, inclusiv noduli.
Potrivit canceruldesan.ro, una din nouă femei din Europa poate face cancer la sân, însă aceste date diferă de la stat la stat. Din nefericire, în România sunt descoperite anual 6.000 de cazuri noi.
Poate fi greu de știut cum se simte cu adevărat un nodul dacă este canceros. Să ne verificăm este imperativ, deoarece cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât mai repede poate fi tratată și cu atât mai multe șanse de supraviețuire există.
Mulți oameni se pot simți confuzi atunci când își fac verificările obișnuite și ar putea ignora un nodul dacă nu este dureros, însă un medic a spus că s-ar putea să nu fie așa.
Dr. Arif Kamal, șef al departamentului pentru pacienți din cadrul Societății Americane de Cancer, a declarat că, în cele mai multe cazuri, un nodul se simte adesea ca o umflătură rotundă și tare.
Expertul a spus că aceasta poate fi fie adânc în țesut, fie spre pielea însăși.
„În mod obișnuit, nu este dureros. De obicei, nu este ușor de mișcat, ci de multe ori este fixat într-un anumit spațiu, ceea ce înseamnă că nu își schimbă locația atât de ușor. În ceea ce privește forma, este de multe ori rotundă, dar uneori poate fi puțin mai neregulată decât atât”, a declarat el pentru HuffingtonPost.
În ceea ce privește experiențele din trecut, Dr. Kamal a spus că mulți oameni au spus că nodul lor s-a simțit ca o mazăre într-o păstaie, sau chiar ca o mazăre înghețată. Un alt expert, profesor asistent de radiologie la Ohio State University Wexner Medical Center, Dr. Alyssa Cubbison, a adăugat că aceste umflături pot fi dificil de mutat dintr-o parte în alta.
Cancer de sân: Cele 7 semne pe care trebuie să le știi
Dacă observați oricare dintre semnele de mai jos, ar trebui să vă programați la medicul de familie
- Un nodul sau o umflătură la nivelul sânului, în partea superioară a pieptului sau la axilă
- Modificări ale pielii, cum ar fi încrețituri sau denivelări
- Schimbarea culorii sânului, acesta poate părea roșu sau inflamat
- O schimbare la nivelul mamelonului, poate părea inversat
- Erupții sau cruste în jurul mamelonului
- Scurgeri neobișnuite de pe mamelon
- Modificări ale mărimii sau formei sânului
Potrivit The Sun, un specialist a explicat cum se verifică sânii.
„Când vine vorba de verificarea sânilor, strict vorbind, nu există un mod corect sau greșit. Cel mai important este să o faceți în mod regulat, în mod ideal o dată pe lună, pentru a vă cunoaște sânii și pentru a ști ce este normal pentru dumneavoastră.
Doar dacă suntem familiarizate cu normalul nostru
, putem identifica dacă există o schimbare. Așadar, indiferent dacă îi verificați în pat, la duș sau în vestiarele de la sala de sport, nu contează. Cu toate acestea, este important să știți ce căutați, a spus ea. Priviți sânii, în mod ideal atât din față, cât și din lateral, căutând orice schimbare de formă sau de dimensiune, sau orice noduli, modificări ale pielii sau modificări ale pielii sânului sau ale mamelonului. De asemenea, este important să simțiți tot țesutul mamar', a declarat specialistul.
Foto: 123RF