Cum poți ajuta o femeie care are cancer la sân. Mărturiile supraviețuitoarelor

Oricât de puternică se dovedește a fi o femeie pe parcurusul vieții sale, oricâte piedici ar fi trecut și oricâte bariere ar fi spulberat, există situații în care poate simți că pământul îi fuge de sub picioare. Când crede că lupta în care este nevoită să intre este atât de dură încât nu îi va putea face față. Cel puțin nu singură…

Diagnosticul de cancer la sân îi poate întoarce Universul cu susul în jos, o poate face să își anuleze toate planurile de viitor. Boala asta joacă un joc murdar, făcându-te să te simți învinsă înainte de a începe lupta. Nu-i face jocul!

Majoritatea femeilor diagnosticate cu cancer la sân sau aflate în timpul tratamentului sunt afectate psihologic și psihosocial. Nivelul de suferință variază de la femeie la femeie. Adesea variază și ca intensitate a afectării, pe parcursul procesului de diagnosticare sau al tratamentului.

O astfel de suferință psihologică interferează inevitabil cu confortul și calitatea vieții persoanei și chiar cu capacitatea de a lua decizii în privința tratamentului adecvat și de a-l urma.

Este lesne de intuit cât de tare afectează cancerul de sân pacienta, în plan fizic. Mai puțin se vorbește, însă – deși este la fel de important -, despre modul în care boala afectează în plan psihologic pacientele aflate în tratament dar și supraviețuitoarele.

În cazurile în care există deja un istoric în ceea ce privește sănătatea mentală, un diagnostic de cancer la sân agravează situația sub acest aspect. Rigorile tratamentului, chiar dacă au ca scop salvarea vieții, sunt atât de dure
încât le deprimă pe paciente, care de cele mai multe ori au sentimentul că sunt singure în această luptă.

Cum poți ajuta o femeie care are cancer la sân

În niciun caz manifestând față de ea milă. Nu, nu are nevoie să vadă așa ceva! Nu încerca să o faci să înțeleagă că trebuie doar să își accepte diagnosticul și orice va fi să fie în viitor, că trebuie să se împace cu ideea. Sună demoralizant și este ultimul lucru de care are nevoie.

Tonul cu care îi vorbești, până și privirea ta, îi pot face rău. Are nevoie de suport, de încurajări sincere, de real ajutor, nicidecum de tânguieli. Da, poate fi dificil să găsești cea mai bună abordare, când nici nu ești psiholog de profesie. Dar nici nu este o scuză ca să intri cu bocancii în sufletul celei care, oricum, este devastată sub povara diagnosticului primit.

Nevoile pe care le are o femeie diagnosticată cu cancer la sân nu le poate ști nimeni mai bine decât o fostă pacientă. De aceea am adunat în cele ce urmează mărturiile unor supraviețuitoare, spre a fi îndreptar celor care vor să fie de folos dar nu știu cum.

1. „Învață să mă asculți'

„Cel mai mare ajutor pe care l-am simțit a fost cel al unui prieten care nu a făcut absolut nimic altceva decât să mă
asculte. Îi spuneam efectiv ce aveam de gând să fac în continuare sau ce trebuia să fac. Sub diverse aspecte. Niciodată nu a încercat să mă combată, niciodată nu mi-a spus că greșesc. Cel puțin nu așa, direct, în față.

Nu atunci, nu în momentele în care simțeam că trebuie să mă descarc și să îi spun lucruri. Când a trebuit să iau o decizie extrem de importantă, la fel, m-a ascultat. A recunoscut și admis că situația era foarte dificila la acel moment. Nu a încercat să mă liniștească, să mă încurajeze că va fi bine.

Cunoscându-mă de suficient de mult timp, știa că la mine nu țin falsele asigurări, cele fără un fundament solid, făcute doar de dragul de a fi făcute. Știa că sunt un om rațional, chiar și în fața cancerului. Faptul că de fiecare dată m-a ascultat, fără să îmi dea sfaturi pe care oricum nu le ceream nimănui, m-a făcut să am încrederea și deschiderea de a-i spune tot ce aveam în suflet și în minte. Și asta îmi făcea mie bine.' (Cornelia M. 61 ani)

2. „Fii «asistentul» meu'

„Când am fost diagnosticată cu cancer la sân, copiii mei aveau 12 și respectiv 15 ani. Aveam nevoie de toată puterea mea pentru a mă concentra asupra lor și a găsi cea mai bună cale să le spun ce se întâmplă. De câte ori mergeam la medicul oncolog, nu eram în stare să mă concentrez și asupra a ceea ce îmi spunea el.

De fiecare dată mergea cu mine cumnata mea – fosta cumnată – care era ochi și urechi, își nota totul. Mi-a fost de mare ajutor. Mai apoi m-a însoțit și la ședințele de chimioterapie. La toate. Cu ea alături nu mi se mai părea că sunt singură. A contat enorm efortul ei și toată energia pe care și-a cheltuit-o cu mine.' (Florina B, 56 ani)

3. „Nu-mi spune cum să mă simt'

„Nu este niciodată înțelept să presupui cum ar trebui să se simtă cineva care se luptă cu cancerul de sân, indiferent de stadiu. Nici măcar la sfârșitul tratamentului sau după intervenția chirurgicală. Dacă era ceva ce mă irita cumplit, erau amicele care îmi spuneau că trebuie să fiu fericită sau să mă consider norocoasă pentru că am intrat în remisie.

Aș fi apreciat dacă mă întrebau doar cum mă simt, iar la întrebare să răspund eu, care știam cel mai bine cum mă simțeam.' (Magdalena N., 41 ani)

4. „Ajuta-mă în bucătărie'

Pentru că atunci când urmezi un tratament împotriva cancerului de sân (și de fapt a oricărui alt tip de cancer) habar nu ai cum o să te simți mâine, dacă o să te poți da jos din pat sau o să poți mânca, este de mare ajutor ca cineva să îți gătească ori să îți aducă „ceva bun'.

Pare un lucru minor dar nu este așa, pentru mine a contat enorm acest tip de ajutor. Mi-a fost de folos și atunci când prietenele mele veneau să mă ajute să gătesc familiei. Bucătăream împreună, stăteam de vorbă, mai și râdeam. Mai și uitam, chiar dacă pentru câteva momente. Erau ca un medicament acele momente. Ore, de fapt…' (Lucica S., 49 ani)

5. „Nu uita de mine când mă simt mai bine'

Cancerul de sân este o luptă de cursă lungă, de la stabilirea diagnosticului și până după intervenția chirurgicală. Oamenii au tendința ca, la început, când ești sub șocul aflării veștii, să te înconjoare cu grija și ajutorul lor. Mulți se înghesuie la început. Dar pe măsură ce trece timpul, tot ei obosesc să mai poarte grija unui om bolnav. După o lună sau două încep să se îndepărteze, ușor-ușor…

Nu sunt de condamnat, au și ei viețile lor. Au și ei problemele lor. Iar un om bolnav sigur că nu este cea mai plăcută companie. Dar de când mă simt mai bine, interesul prietenilor mei a scăzut și mai mult. Când câte unul dintre ei mă sună să mă întrebe ce mai fac, pe cuvânt că îmi produce o mare bucurie…

Acesta este sfatul meu: nu uitați de cea care a trecut prin bătălia cu cancerul la sân, după ce a depășit cea mai urâtă perioadă. Știți de ce? Pentru că ea se gândește permanent la faptul că poate exista o recădere. Cel puțin așa gândesc
eu.' (Anastasia V., 58 ani)

6. „Ajută-mă să înțeleg că am nevoie de ajutor'

„Am vrut să-mi duc povara singură. Să nu deranjez pe nimeni. Să nu întristez pe nimeni. Să nu împovărez pe nimeni.
Cancerul meu de sân era o chestiune privată pentru mine. Am crezut că sunt suficient de puternică pentru a ieși din
acest calvar cu moralul cât de cât bun.

Măcar nu la pământ… Am ridicat în jurul meu ziduri de apărare și am refuzat politicos orice ajutor, cât de mic. Am
vecine de palier care se ofereau să îmi facă și mie cumpărăturile zilnice, colege de servici care să preia din norma mea
de lucru. După un timp, nu foarte îndelungat, am ajuns la capătul puterilor, și-așa slăbite.

Am acceptat ajutor abia atunci când mi-am dat seama că mi-am atins limitele. Dacă m-ar fi făcut cineva să înțeleg că am nevoie de ajutor și că nu e o rușine să îl primesc…' (Maria L., 59 ani)

Ajutor specializat

Cancerul de sân provoacă o anxietate severă în cele mai multe dintre cazuri, iar o astfel de tulburare poate persista timp îndelungat și se poate acutiza. Chiar și după un tratament de succes al cancerului, teama de recurență întreține tulburarea.

Mai mult, anxietatea poate evolua și se poate instala depresia. În astfel de cazuri este necesară intervenția de specialitate, respectiv cea psihoterapeutică. Unele studii ale cercetătorilor americani indică lucruri alarmante: femeile care suferă de cancer la sân și în același timp de depresie, prezintă un risc de mortalitate mai mare.

La cele vârstnice, acesta este chiar dublu! Reciproca: cele care beneficiază de consiliere psihologică și de psihoterapie
prezintă un risc mai scăzut atât de deces cât și de recurență. Aceste constatări întaresc ipoteza potrivit căreia starea
psihică are o influență semnificativă asupra celei fizice.

Citeste si

EXCLUSIV AVANTAJE Dr. Cristian Gabriel Viișoreanu, medicul care salvează femeile de la moarte

EXCLUSIV AVANTAJE Dr. Valentina Iordache, medic specialist chirurgie generală, competență în chirurgia oncologică: „La vârstele tinere, cancerul este mai agresiv decât la vârstele înaintate

Cancerul de sân. Semne care anunță instalarea bolii

Foto: shutterstock