DANA VIIȘOREANU (Institutul Sânului): „Toată viața mea am prioritizat dorințele celorlalți, mi-am dorit să-i mulțumesc pe toți din jurul meu”

O femeie în managementul unei instituții medicale, în lumea științei de a conduce și a vindeca totodată, o poziție ce aparținea exclusiv bărbaţilor, este încă, un lucru de mirare. Ca să rezişti acolo îţi trebuie întâi de toate un curaj rar de găsit, apoi încredere, calm şi putere de a îndura, dar peste toate, ai nevoie de o minte mai ascuţită ca briciul.

Lista competențelor Danei Viișoreanu, manager general al Institutului Sânului – locul aflat, zilnic, în prima linie a luptei cu cancerul de sân, cel mai cumplit și perfid inamic al femeii, este lungă și impresionantă: absolventă a Facultății de Economie și Administrarea a Afacerilor la Universitatea din Craiova, master în management sanitar în cadrul Facultății de Sociologie din Universitatea București, certificat profesional în Management în cadrul The Open University, certificat Management Spitalicesc – Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, specializare management și marketing bancar – Institutul Bancar Român și încă altele. Dar după ce te uimești știindu-i realizările, constați că nu e deloc dificil să faci cunoștință cu ea, și că dincolo de rigiditatea funcției, Dana este o femeie, o mamă, o soție absolut obișnuită, căreia însă viața i-a oferit încercări aparte, căci nu este nici simplu nici ușor să trăiești zi de zi, umăr la umăr cu „boala cu o mie de fețe', cum i se spune cancerului. Elegantă și aparent fragilă, are călcătură sigură, elastică, iar umerii drepţi şi aerul ei vesel nu te lasă să-i ghicești vârsta. Doar privirea sclipeşte de amintiri când vorbeşte şi imediat descoperi originalitatea unei femei care a ales un drum prea puţin bătut, deschisă, abrupt de sinceră şi defel timorată în faţa războiului zilnic dus cu boala și moartea.

Care a fost gândul cu care ai plecat de acasă, să cucerești lumea, Dana Viișoreanu?

Nu cred că mi-am dorit vreodată să cuceresc lumea ci poate doar să îmi depășesc limitele de fiecare dată. Am înțeles din clasele primare că a cuceri lumea înseamnă muncă și sacrificii. Cred că atunci, ideea că… nimic nu se obține ușor în viață s-a înfiripat în mintea mea și am realizat că dacă vrei să reușești trebuie să tinzi către perfecțiune și să muncești mult. La 14 ani am știut că vreau mai mult decât ceilalți și, nu în ultimul rând, am știut că trebuie să aleg să fac ceva și pentru cei de lângă mine. Așa am făcut primul meu pas în lumea medicală și am intrat la unul dintre cele mai bine cotate licee de la acel moment. Am plâns când am aflat că eram cel de-al treilea admis și… atât. Nu am savurat prea mult victoria pentru că a trebuit să mă despart de tot ceea ce a însemnat copilăria mea, de familie, de prieteni, de locuri și să plec într-un oraș necunoscut. De atunci parcursul meu a fost ascendent însă a însemnat angajarea într-un prim job după finalizarea studiilor liceale, apoi în paralel facultățile și masteratele, apoi câștigarea experienței la locul de muncă… ani cu 2 – 3 job-uri și program de la 7 – 20.00. Și tot așa până am ajuns la examenul final- care continuă și acum cu testări frecvente- acela de a fi mamă. Sper din suflet să îl absolv și pe acesta fără a rămâne cu vreo restanță …

Care e locul tainic unde stă pitită copilăria ta?

În palmele ocrotitoare ale străbunicii mele, în cuvintele calde ale bunicului meu, în mângâierea tamplelor așa cum mă alina mama, în cuvintele înțelepte ale tatălui meu și în brațele surorii mele în care adormeam. Și mai e ceva care persistă de atunci, din copilărie. Liniștea. Dacă închid ochii și mă gândesc la copilărie parcă aud – liniștea – aceea. Inconfundabilă și reconfortantă.

Ce te-a înfrânt în viață?

De fiecare dată minciuna. Am crezut și cred necontenit în oameni. Oare e bine? Oare e rău?… Nu am să înțeleg niciodată de ce oamenii mint, dureros că o fac din plăcere sau pentru a își atinge obiectivele proprii fără a ține cont de cei din jur. Pot înțelege să ascund ceva în ideea de a-l proteja pe cel de lângă mine, însă minciuna…

Dar ce te-a înflorit?

Cred că m-a înflorit nașterea copilului meu. Și cred cu tărie că asta se întâmplă cu fiecare dintre noi. Și am continuat să înfloresc cu fiecare gângurit al lui, cu fiecare pas, cu fiecare lacrimă. Apoi, daca dau timpul înapoi pot spune că prima întâlnire, ironic poate, pe holurile Institutului Oncologic București, cu cel care avea să îmi fie soț, jumătatea mea, prietenul meu și persoană pe care mă pot baza oricând și în orice condiții. Am terminat a două în promoție și m-am trezit în față unei table pe care erau înșirate locurile disponibile pentru repartizare. Erau atât de multe oportunități iar eu, prima care puteam alege orice, am ales oncologie. Au încercat să îmi schimbe decizia la acel moment însă am știut că această este calea. Și iată-mă de peste 30 ani lucrând doar printre pacienții oncologici și, surprinzător sau nu însă, eu doar aici am înflorit. În zâmbetul fiecărei paciente, în mâinile întinse spre mine, în cuvintele pline de recunoaștere. Aici m-am regăsit. Și pentru că mi-a oferit toate acestea, da, tot acolo l-am întâlnit și pe soțul meu.

Și unde se află liniștea ta?

Liniștea o găsesc și atunci când toți ai mei sunt bine și mai ales, o aflu în ochii copilului meu. Dacă acolo văd fericire, împlinire și mulțumire, acolo este și liniștea mea. În brațele soțului meu și nu în ultimul rând în biserică, undeva într-un colț și fără prea multă lume. Doar eu și Dumnezeu. Așa pot vorbi cu fiecare dintre cei față de care am greșit, așa mă pot sfătui cu El.

Ce te-a împins să mergi mai departe în momentele dificile ale unei profesii unde trăiești umăr la umăr cu atât de multă durere?

Puțină lume știe că să tratezi mai bine sau mai puțin bine este poate la îndemână oricui. După ani de studiu intens, după experiența acumulată reușești să te distanțezi și rămâi să tratezi doar boala. Însă omul, sufletul lui e ceva mult, mult, mai greu. Iar cel mai dificil moment mi se pare acela în care îți întinde un dosar medical, îl consulți, evaluezi și te pregătești să îi dai vestea. Și atunci întâlnești ochii ei sau ai lui care, dincolo de faptul că parcă știe ce te pregătești să îi spui, imploră faptul să îi spui că nu are dreptate, că e doar o impresie, că e o eroare și că totul va fi bine. Momentul acela în care vezi că cel din față ta se prăbușește și ești singurul care îi poți oferi mâna, mi se pare cel mai dificil. Am stat de vorba după acest moment cu foarte multe paciente, am ascultat și am povestit împreună cu ele enorm de mult iar rezultatul a fost de fiecare dată același. Le-am adus acolo unde mi-am dorit, le-am învățat să lupte și să creadă în șansa lor. Le-am arătat că se poate. Dincolo de toate acestea există o mare încărcătură emoțională. După fiecare discuție cu o pacientă trăiesc suferință acesteia și mă întreb și mă învinuiesc că nu pot face mai mult. În femeile pe care le-am întâlnit am găsit atât de multă forță încât nimeni nu s-ar aștepta. Să fii diagnosticată cu cancer mamar, să te operezi și să pleci din spital având capacitatea de a sta la căpătâiul copilului tău care se simte rău și a putea să îl îngrijești ascunzând în același timp tuburile de dren care îți reamintesc prin ceea ce tocmai ai trecut, mi se pare un lucru măreț pe care probabil doar noi femeile, mamele îl putem face…

Cum arata viața ta de dincolo de birou? E grea, complicată, bogată, împlinită, jucăușă, fragilă, responsabilă…

Viața mea este ca a oricărei alte femei. Este una simplă, în care îmi aleg cu mare atenție bucuriile. Sunt o persoană, unii ar spune solitară, eu aș spune selectivă, însă fără oameni în jurul meu nu cred că aș putea avea împlinirea necesară. Sunt mamă deci asta implică a tresări în timpul ședințelor cu un ochi la telefon fără a simți nevoia să mă scuz. Am mai spus-o și am să o repet, pentru că am trecut prin astfel de experiențe. În momentul în care copilul a apărut în viață mea, nimeni și nimic nu va fi mai presus de acesta. Mă gândesc în fiecare clipă că am responsabilitatea primilor lui pași în viață și nu numai și îmi doresc să nu pierd nimic din ce trăiesc alături de el, de la primul lui pas, primul cuvânt, prima zi de școală, prima întâlnire și tot așa. Sunt soție și asta înseamnă sprijin celui de alături, înseamnă planuri împreună… Încerc să nu mă fac extrem de vizibilă, să mă strecor ușor și discret prin viață fără să complic lucrurile. Nu știu dacă este ok să vorbesc atât de mult despre mine, însă am convingerea că povestea mea se regăsește și în a multora dintre femei.

Simţi mereu nevoia să faci ceva nou?

În general privesc oarecum temătoare și plină de suspiciuni la schimbări. (cine știe, poate vine de undeva din trecut…), însa tind mereu către ceva nou. Îmi place să descopăr singură, îmi place să o iau de la capăt de fiecare dată și să pot face lucrurile din ce în ce mai bine. În experiența mea pot spune că am adorat să mă ocup de start-up-urile din domeniul medical. Mi se pare de fiecare dată o provocare să încerci să faci să devină operațional un spațiu medical. Este extrem de solicitant să stabilești niște fluxuri noi, în locuri noi și cu oameni noi, asistente și medici, să îi asculti pe fiecare dintre ei, să poti înțelege potențialul fiecăruia și să stabilești un numitor comun care să asigure confortul necesar angajaților și să devină eficient. Nu în ultimul rând să găsesc soluția să transmit siguranță pacienților atunci când ajung în acea locație medicală.

Ce etichetă te enervează cel mai tare?

Te referi la etichetele pe care le primim fiecare dintre noi de la ceilalți din jurul nostru? Am învățat, cu greu, și încă mai lucrez la asta, că indiferent cât de bine aș face totul, cât de mult aș dărui sau nu, cât de mult m-aș implică sau nu, vom primi etichete care de foarte multe ori nu reflectă nici pe departe realitatea. Am fost considerată nedreaptă, o persoană dură, mult prea insistență și- ciudat că deranjează- însă chiar și o persoană corectă este o etichetă nu prea apreciată de cei din jur.

Uzezi de feminitate? Eşti un manager genul bătăios-băiețos sau ceva mai misterios-melancolic?

Când lucrurile trebuie făcute să meargă, când trebuie să fii roata de la căruță și știi că fără ține s-ar îngreuna situația, atunci las totul deoparte și da, devin o persoană bătăioasă, insistentă chiar, probabil enervantă și exagerată uneori, atât timp cât văd că lucrurile nu se mișcă în direcția în care mi-aș dori. Am folosit nu atât feminitatea cât diplomația de multe ori. În relația cu medicii trebuie să duci această abilitatea la cote maxime. Sunt o entitate aparte, pe care o iubesc și o stimez, pe care o cunosc destul de bine după mai bine de 30 ani trăiți printre ei însă extrem de dificil de înțeles și manageriat. Administrativ însă, de cele mai multe ori a trebuit să mă duc să bat cu pumnul în masă la propriu. Dacă nu stai printre pacienți, printre dorințele, suferințele și trăirile lor nu poți înțelege ceea ce își doresc și atunci devine din ce în ce mai greu să convingi niște persoane ascunse în spatele unor PC-uri că ai nevoie de cu totul altceva că să îți atingi obiectivele. Cred că cele mai bune soluții se găsesc stand printre oameni și nu într-un birou.

Managerul Dana Viișoreanu, ca orice manager de altfel, se teme de greșeli în profesia sa. Dar în viata de ce se teme ea?

O, da. Mai ales când volumul de muncă depășește capacitatea ta fizică, psihică, de a putea avea o imagine corectă asupra deciziilor și când există pericolul să greșești. Am făcut greșeli însă cred că e important că de fiecare dată să ți le poți asuma și îndrepta. Orice, absolut orice are o soluție pe lumea aceasta, important este să încerci să o găsești și să îți dorești să o repari. Mi-este teamă de greșeli dar am convingerea că putem învața din fiecare experiență ceva și mi-e teamă să nu repet aceeași greșeală pentru că atunci într-adevăr ar putea fi o problemă. În viață mi-e teamă să rămân singură și mi-e teamă de momentul în care voi deveni nefolositoare. Toată viața mea am prioritizat dorințele celorlalți, mi-am dorit să-i mulțumesc pe toți din jurul meu, să pot rezolva problemele celor de lângă mine înaintea problemelor mele. Deci, a ajunge în punctul în care nimeni nu v-a mai avea nevoie de mine poate fi destul de descurajator. Mi-e teamă să pierd persoanele dragi de lângă mine.

Ce ai vrea să știe lumea despre tine și eziti să spui?

Sincer, nu cred că aș vrea să știe mai nimic. Dar am să spun, pentru cei care vor să mă cunoască dar și pentru cei care nu au făcut-o dar m-au judecat greșit. Am muncit enorm ca să ajung aici, au fost multe sacrificii, au fost multe lacrimi, am dăruit totul atunci când a fost cazul, nu am ezitat să ajut pe oricine în măsura în care am putut, m-am enervat des, m-am rugat poate nu la fel de des pe cât ar fi trebuit, am râs pe măsură, am suferit dar m-am și bucurat atunci când viața mi-a oferit șansa. Pe scurt…. cred că am făcut ceea ce omenește au făcut și alții, mai mult sau mai puțin.

Teoria spune că cel mai atrăgător lucru la o femeie este vulnerabilitatea ei. Ai simțit asta în viață?

Hmmm, aproape că pot spune că niciodată. Sau cel puțin eu nu am simțit. Mai degrabă am simțit că sunt considerată o persoană puternică și capabilă de a putea duce orice și oricând și dacă se mai poate și ceva în plus.

Spune-mi trei lucruri pe care le detești și trei de care ești îndrăgostită.

Minciuna, aroganța și mândria. Sinceritatea, iubirea și zâmbetul.

Ce poți să faci acasă, dimineața, în fix zece minute?

Să încerc să mă trezesc. Întotdeauna am avut o problemă cu diminețile. Prefer să învăț, să muncesc, să mă plimb, până târziu în noapte, dar să fiu lăsată să profit de acele minunate ore ale dimineții. Deci răspunsul sincer este – mai nimic – în zece minute dimineața, dar înzecit în orele imediat următoare.

Dacă ti-aș cere să așezi în ordinea importanței: armonia vieții, dragostea, cariera, familia, viața publică, prietenii, cum ai face o astfel de „listă'?

Armonia vieții înseamnă dragoste, iar pentru mine dragostea înseamnă familie. Deci pe acestea trei le-aș pune pe un piedestal și le-aș asocia cu liniștea. Dacă un singur element ar lipsi din acestea trei cred că puzzle-ul nu ar mai funcționa, fără a avea capacitatea de a se întregi vreodată. Și ca să îl completăm, dincolo de cele trei, exponențial apar prietenii la fel de importanți. Viața publică? Cred că aș putea trăi și fără ea. Cu siguranță aș putea.

Ai un secret al echilibrului vietii tale? Există tentații pe care le refuzi? Și cum găsești armonia necesară în tot acest „vacarm' al vieții moderne?

Da. Am ales să fac ceea ce îmi place, să mă înconjor de oameni care îmi plac, fără a fi nevoită să îmi cenzurez trăirile și cuvintele în prezența lor, am un soț minunat și un copil asemenea. Sunt mulțumită că pot zâmbi oricând și în orice situație. Mă trezesc câteodată zâmbind chiar și în mașină fără un motiv anume sau intrând în conversație cu persoane necunoscute (dacă ați ști câte povești și câte lucruri înțelepte poți află din poveștile unor oameni întâlniți întâmplător pe stradă…). Cam asta numesc eu echilibru în viață. Îmi cam refuz toate tentațiile, din păcate, însă nu cred că aș putea renunta la aceea de a călători, de a fi printre oameni și de a trăi experiențe noi. Cred că atunci când ajungi să privești pe toți cei din jurul tău prin prisma înțelegerii îți găsești echilibrul interior.

Cum îți petreci timpul liber? Mai ai vreme de hobby-uri, de sport, de lectură, de studiu? Și de fapt, ai și timp liber? Timp liber??? Hmmm parcă îmi spune ceva… Dar mai fur ceva pentru a vedea un film bun, un documentar. Acum ceva vreme, într-una dintre dimineți, m-am oprit brusc din ceea ce făceam și am ascultat ciripitul păsărilor. Era atât de ciudat că trăim cu sunetele lor zi de zi dar câți dintre noi s-au oprit să le și asculte? Pentru mine acela a fost într-adevăr un moment LIBER.

Ai devenit de o vreme, o pasionată a circuitelor de karting. Există, vorba unui personaj tv, o explicație?

Altă întrebare! Vorba altui personaj… Glumesc. A propos de ceea ce mă întrebai mai devreme. Vulnerabilitate la mine?… Dacă ceva implică o doză de risc încă din copilărie, eu eram cea care voiam să testez. M-am cățărat peste tot unde se putea cățără, am așteptat să fac 18 ani și a doua zi mi-am luat carnetul de conducere în speranța că tatăl meu mă va lăsa să îi conduc mășină pe care adoram să o conduc zi lumină, am urmărit și am fost la cât de multe curse motogp și am trăit din plin momentele piloților pline de adrenalină… Deci… la ce altceva mă puteam aștepta de la copilul meu? Fără să îmi dau seama când s-a întâmplat m-am trezit printre motoare, gaze de eșapament și drumuri între circuitele de karting. Și ca să completăm tabloul, parte din echipa noastră medicală are ca hobby acest sport. Deci da, mai nou, vă pot vorbi zile în șir despre motoarele karturilor, despre care sunt traseele mai bune pe pistă, despre pinioane și despre aderența pistei.

Institutul Sânului a pornit inițial ca un portal de sănătate feminină și a devenit un centru medical integrat, de elită, în patologia mamară. Cum ai reușit acest lucru?

Eu doar am pus piesele cap la cap. Suntem o echipă. Eu și soțul meu și toți ceilalți care au ales să ne fie alături. Nu este deloc ușor. Uneori poate suntem considerați niște persoane incomode. Nu este deloc ușor nici să lucrezi în același loc ca familie. Pe de altă parte este destul de simplu atât timp cât îți fixezi ca obiectiv să ai rezultate bune ale tratamentului și o abordare corectă a cazului, mai simplu spus, când îți dorești să te revezi cu pacientele care au fost tratate în Institutul Sanului și peste 10 – 20 ani.

Ce cântărește cel mai mult la o asemenea reușită: munca, profesionalismul, marketingul, convingerile, un anumit gen de educatie…?

Se spune că o pacientă mulțumită aduce după sine alte 5 paciente noi. Ca business, aceasta ar fi egal cu profitul, însă în lumea medicală puțini înțeleg că nu profitul este targetul principal și chiar dacă ar fi, cu greu se poate obține un profit semnificativ în acest domeniu. Pentru noi creșterea adresabilității înseamnă reușită, iar aceasta implică în foarte mare procent munca și profesionalismul dar și dedicarea, pasiunea sau oricum vrei să o numești. Atunci când medicul vine la 6 dimineața în spital și își vizitează fiecare pacientă internată, când găsește timp să spună încă 2 -3 cuvinte în plus pentru că știe că ea are nevoie, abia atunci înseamnă reușită. Când înaintea fiecărui caz, a fiecărei intervenții chirurgicale reiei încă o dată cazul, îl reanalizezi în speranța că vei face tot ce e mai bun pentru pacientă, atunci când îi rezolvi cazul chirurgical dar îi urmărești și consiliezi parcursul următor, asta înseamnă reușită. Echipa noastră a plecat după principiile familiei mele, după convingerile soțului meu de a face totul corect și cât mai aproape de perfecțiune și îmi place să cred că vom lăsa în urmă un sistem solid de tratament al patologiei mamare.

Care e greul cel mai mare când pui pe roate un proiect atât de ambițios?

Oamenii. Să găsești oameni de calitate, oameni care să te poată înțelege și pe care te poți baza. Resursa umană scade de la zi la zi și este foarte dificil să implici într-un astfel de proiect, oameni. Partea financiară a oricărui proiect medical, să dotezi o clinică, un spital, cred că încă e fezabil și realizabil pentru mulți întreprinzători, însă partea dificilă vine abia apoi. Să îl faci să devină operațional și să găsești resursă umană calificată și dispusă să îți ofere calitate la anumite standarde, această mi se pare o provocare.

Conceptul clinicii este unul multidisciplinar. Ce implică asta? Pacientele vorbesc despre un traseu personalizat, despre o abordare originală, holistică, apropiată, cu manager de caz dedicat fiecăreia…

Se dorește a fi un centru de servicii integrate dedicat patologiei mamare. Primul pas este screening-ul- unde începutul a fost făcut tot de doctorul Viisoreanu prin competența obținută în ecografie generală și intervențională- apoi am decis să dezvoltăm acest serviciu prin specializarea echipei și obținerea de competențe în ecografia generală și senologie și extinderea echipei cu alți medici specialiști în Radiologie Imagistică Medicală. Astfel, am ajuns să acoperim partea de screening genito – mamar prin posibilitatea ca pacientele să poată efectua într-un timp extrem de scurt ecografia mamară sau genitală, mamografia sau RMN mamar în funcție de recomandări. Toate acestea pentru obținerea unui diagnostic de precizie într-un timp scurt și posibilitatea de a putea întra într-o Comisie Oncologica ce poate decide strategia terapeutică, personalizată, pentru fiecare pacientă. Ca serviciu principal și cu care ne identificăm, este însă cel de tratament chirurgical al patologiei genito-mamare. Am dezvoltat și format în jurul doctorului Viișoreanu, o echipă specializată în tratamentul chirurgical al leziunilor mamare, cu o experiență de peste 6000 de intervenții la care se adaugă alte 2000 în sfera genitală și a chirurgiei generale. Pe lângă acestea, am inițiat în mediul privat montarea cateterelor intravenoase atât de necesare administrării chimioterapiei și încercăm să implementăm acest protocol de montare a cateterului, tuturor pacientelor noastre care au indicația de tratament chimioterapic, având și susținerea Casei Naționale de Asigurări care decontează acest serviciu. Odată finalizat tratamentul chirurgical, pacientele sunt consiliate de case-managerii noștri până la sosirea rezultatului anatomopatologic de unde vor fi direcționate fie pentru monitorizare anuală ( în cazurile benigne) fie către oncologul sau radioterapeutul nostru pentru continuarea tratamentului. În completarea acestora și poate la fel de important este departamentul nostru de Chirurgie Plastică și Reconstructivă unde medicii echipei vin să sprijine trauma extirpării sânului prin intervențiile de tip reconstrucție mamară în același timp operator sau tardive. Sânul este simbolul feminității, este ceea ce la un moment dat a dat viață, a hrănit pruncul din primele clipe ale vieții lui. Este,fără îndoială, o suferință pe care cu greu treci și pe care probabil încerci să te minți că o depășești. Însă o modalitate de a putea substitui glanda mamară prin reconstrucție este într-adevăr una din cele mai importante opțiuni. De altfel, acum 2 ani, în cadrul Institutul Sânului, am realizat prima intervenție chirurgicală de reconstrucție mamară cu matrice adermica cu rezultate bune și beneficii majore pentru confortul postoperator al pacientei. Experiența, supraspecializarea colegilor noștri și binențeles ultimele inovații în materie de protezare, cum ar fi acea matrice adermică fac ca totul să pară mult mai ușor de depășit, fac ca frumosul să rămână încă în completarea femeii, ea fiind prin definiție tot ceea ce este frumos în jurul nostru (fără să nedreptățesc sau să îmi doresc să atrag comentariile bărbaților). Rezultatele susținute apar și cu ajutorul nutritionistului nostru specializat în nutriție oncologică care asigură consilierea pacientelor imediat postoperator, cea a psiho-oncologului care avizează atât preoperator cât și asigură suportul în ziua sau ulterior intervenției chirurgicale. Ultimul, dar la fel de important este departamentul de balneofizioterapie unde asistentul asigură drenajul limfatic al membrelor superioare sau inferioare (în funcție de tipul intervenției) pentru prevenția limfedemului. Din fericire pacientele noastre au o rată extrem de scăzută (de aproximativ 0,01%) de apariție a acestuia, motiv pentru care punem în continuare accentul pe efectuarea acestui tip de drenaje începând chiar cu a doua zi postoperator și continuarea în următoarea perioada. Rămânem aproape de pacientele noastre postoperator și nu numai, pe o perioadă nedeterminată cu ajutorul case managerilor noștri, special pregătiți pentru a putea consilia indiferent de situație.

Dana și Gabriel Cristian Viișoreanu – INSTITUTUL SÂNULUI
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Cancerul de sân