Cui îi este frică de sală

Când singurul lucru care te împiedică să faci mișcare este propria nesiguranță, este timpul să treci peste!

cui ii este frica de sala

Într-o zi de marți, cu câteva săptămâni înainte de sărbători, colega mea Florentina Mușat, editorul de modă al revistei, mi-a propus să ne apucăm de sport. Împărțim același cartier în care locuim, aceeași revistă la care scriem, de ce nu și aceeași sală de sport?

Fără să mă gândesc prea mult, am început să deschid lista scuzelor cu celebra deja „nu am timp, poate de la anul.

Obișnuiesc să merg mult pe jos, pe munte, din când în când și pe bicicletă, nu m-a speriat niciodată ideea de mișcare „disciplinată, însă până acum tentativele de a merge la o sală nu s-au concretizat, din permanenta lipsă de timp, spuneam eu.

Și nu sunt singura, îmi explica Andreea Pavel, Personal Training Manager în cadrul World Class România: „Există multe pretexte pentru care femeile refuză mersul la sală, dar predomină două: teama de a fi judecate pentru kilogramele în plus și lipsa timpului.

Majoritatea femeilor declară: „Vreau să merg la sală, dar mai întâi vreau să slăbesc sau vreau să mă antrenez puțin înainte și abia apoi voi începe antrenamentele la un centru de fitness”.

Acestea sunt doar scuze în care, de fapt, se reflectă teama – teama de eșec și, de cele mai multe ori, în cazul femeilor, frica de a nu fi judecate.

Acest lucru este confirmat de un studiu recent realizat de Sport England, conform căruia femeile participă într-un număr semnficativ mai mic la antrenamentele din sală, față de bărbați, principalul motiv fiind frica de a fi criticate pentru felul în care arată sau teama de a nu fi capabile să realizeze corect instrucțiunile antrenorilor de fitness.

Astfel, apare decizia de a renunța și pierderea încrederii în sine.

Ce ne împiedică să facem mișcare?

„Suntem tentate să alegem varianta în care rămânem în zona noastră de confort, pentru că ne este mai simplu așa.

Însă într-un club de fitness, prezența altor oameni, a altor femei care au același scop ca tine, care înțeleg beneficiile mișcării, la care se adaugă faptul că petreci o oră-două într-un loc în care se discută despre cum să ai un mod de viață cât mai sănătos, toate acestea nu pot decât să îți ofere foarte multă susținere în etapele transformării tale, continuă Andreea Pavel.

Așadar, dacă încă te gândești la cât de activă ți-ar plăcea să fii în 2016, alege-ți un sport care crezi că ți-ar plăcea și treci la treabă, fără frică!

De ce la sală, și nu acasă?

Cele două modalități de a face mișcare nu se exclud una pe cealaltă, dimpotrivă! Însă totul depinde foarte mult de felul tău de-a fi. Există persoane autodidacte care pot respecta programul pe care și-l impun, chiar și la ele acasă.

Există însă și persoane care nu funcționează așa și care au nevoie de un imbold, fie din partea instructorului, fie din partea unei persoane apropiate cu care alege să meargă la sală.

Ce echipament ai?

„O pereche de pantofi sport cu talpă moale, flexibilă, cu o pereche de colanți și un tricou lejer luat peste o bustieră constituie un echipament grozav, care s-ar potrivi oricărei femei, indiferent de vârstă, greutate corporală, condiție fizică și programul de antrenament pe care intenționează să îl urmeze, explică Andreea Pavel.

„Echipamentul sportiv, pe lânga confort, trebuie să asigure și păstrarea unor reguli de igienă corporală și de etică într-un loc public.

Cine se scuză se acuză?

Una dintre cele mai frecvente motivații când vine vorba despre sport este cea a lipsei timpului. Cât este de justificată această motivație? Antrenoarea explică: „În ultimii ani, aceste motive sunt din ce în ce mai puțin acceptate.

Am observat, de-a lungul timpului, că cine își dorește mult o transformare și e conștientă de beneficiile sportului face tot posibilul să urmeze un program regulat de antrenament. Cele care folosesc scuza timpului limitat încă nu au înțeles importanța unui stil de viață sănătos.

Cum alegi ce ți se potrivește

Dacă până acum ai stat departe de sport și nu știi cu ce să începi, gândește-te la cum îți place să petreci timpul liber:

„În alegerea sportului contează foarte mult și experiențele din copilărie, personalitatea, dar și motivația intrinsecă, adică acea emoție care stă în spatele deciziei de a începe un program de antrenament, explică Andreea, subliniind și importanța instructorului, care te poate îndruma în direcția activității fizice potrivite atât personalității tale, dar mai ales corpului tău.

De ce să nu renunți după prima oră?

Prima ședință poate fi dificilă, dar asta nu înseamnă că așa vor arăta toate orele. „În prima fază este important să frecventezi clasele care te stimulează și îți oferă o stare de confort, explică Andreea, „urmând ca pe măsură ce se acomodează cu antrenamentele să încerce programe noi și complexe.

Corpul și mintea au nevoie de stimuli noi pentru a putea progresa. Atât sentimentul pe care îl au când participă la clasele de grup, cât și cunoștințele de specialitate pe care le transmite instructorul, dar și felul în care se simte corpul sunt extrem de importante pentru revenirea în sală.

Autor: Cătălina Ioancea

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sanatate