Când începe postul Crăciunului 2017?

când începe postul crăciunului

Postul Naşterii Mântuitorului, care mai este cunoscut și sub denumirea de Postul Crăciunului, este unul dintre cele mai importante de peste an și este respectat de majoritatea creștinilor ortodocși. Dacă nu știi cât începe Postul Crăciunului 2017, noi îți dăm toate detaliile.

Când începe și cât durează Postul Crăciunului 2017?

Postul Crăciunului se întinde pe o perioadă de 40 de zile. Postul Crăciunului 2017 începe pe 15 noiembrie și durează până pe 25 decembrie. Chiar dacă prima zi oficială de post este 15 noiembrie, în seara de 14 noiembrie, atunci când este sărbătorit Sfântul Filip, se lasă sec. Dacă 14 noiembrie pică miercurea sau vinerea, postul începe automat cu o zi înainte și asta pentru că miercurea și vinerea sunt deja considerate zile de post.

Postul Crăciunului își are originea în postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legi, potrivit crestinortodox.ro. La fel cum Moise aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, așa și creștinii țin post timp de 40 de zile, așteptând să primească Cuvântul lui Dumnezeu, pregătindu-se pentru Nașterea Mântuitorului.

Această perioadă de post este perfectă atât pentru purificarea sufletului, cât și pentru curățarea organismului. Multe persoane se folosesc de perioada postului pentru a-și detoxifia organismul.

Cum se ține Postul Crăciunului?

La fel ca în toate perioadele de post de peste an, creștinii nu au voie să consume carne, ouă, brânză sau alte produse de origine animală. În plus, în zilele de luni, miercuri și vineri nu trebuie ca în prepararea diferitelor feluri de mâncare să se folosească ulei sau vin. Excepție de la regulă fac zilele de luni, miercuri sau vineri în care sunt sărbătoriți sfinți importanți.

Pe toată perioada postului, credincioșii au dezlegare la pește în zilele de sâmbătă și duminică, până pe data de 20 decembrie. O altă zi în care biserica dă dezlegare la pește este 21 noiembrie, atunci când este sărbătorită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Dacă în timpul postului este sărbătorit hramul unei biserici, atunci credincioșii care merg frecvent în acest lăcaș de cult au dezlegare la pește.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Tradiții, superstiții și obiceiuri care se respectă de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil! Ce nu ai voie să faci în această zi

Pe 4 noiembrie e sărbătoare mare! Tradiții și obiceiuri care se respectă de „Moșii de toamnă”

O pereche de nași, două sau mai multe? Uite ce spune biserica despre alegerea nașilor de cununie

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate