EXCLUSIV AVANTAJE Bianca Mereuță a deschis prima bibliotecă privată din România

20.01.2019, 18:03 . Actualizat 12.08.2020, 16:33

De multe ori, ștergând praful din bibliotecă, ne-am întrebat: „Oare de ce am adunat toate cărțile astea?'. Bianca Mereuță și-a dat mai întâi răspunsul, apoi s-a apucat să adune. Așa a apărut prima bibliotecă privată cu acces public din România.

Într-un moment de răscruce, Bianca s-a întrebat ce-i va lăsa copilului său, dacă va fi să se despartă prematur. Răscrucea aceea a rămas în urmă, dar răspunsul la întrebare continuă să se clădească: o bibliotecă.

În comuna Florești, la 10 km de Cluj, s-au adunat în câțiva ani în jur de 7.000 de volume. Cărți pentru copii, de la cei mai mici la cei mai mari. În paralel, Bianca a inițiat formarea comunitatății virtuale „Ce le citim copiilor', care numără astăzi circa 35.000 de membri. Acum are planuri mari, care includ crearea de biblioteci în localități dezavantajate, dar, de ce nu, și în București.

Cui datorați dragostea pentru carte?

Dragostea de carte e existat dintotdeauna. Amintirile mele sunt cu cărți și gheme de lână. Am crescut la țară alături de bunici și de străbunica mea. Ei munceau de dimineața până seara, dar la prânz se odihneau. Atunci când se odihneau, citeau. Mă urmărește imaginea lor cu cartea în mână. După-amiaza, când mama se întorcea de la serviciu, ne cuibăream amândouă în pat și citeam Ana Blandiana, „Muzicanții din Bremen' sau „Aventurile lui Habarnam', apoi tricotam împreună.

O vreme, mama a fost bolnavă și a stat în spital, iar de acolo îmi trimitea prin bunica mea cărți. Între vârsta de patru și cinci ani și un pic, cărțile erau legătura mea cu mama pe care nu o puteam vedea în fiecare zi. Apoi, mai prin anii de școală generală, mătușa mea, care era profesoară de fizică, venea la țară, în vacanțe, și aducea cu ea multe cărți. Citeam de la ea numeroase cărți polițiste, în special cele ale Agathei Christie.

Citeam atât literatură adecvată vârstei mele (Alexandre Dumas, Jules Verne, Daniel Defoe, Rudyard Kipling), cât și cărți de aventură și polițiste pe care le citea mătușa mea. Apoi, pe măsură ce anii au trecut, am devenit tot mai aplecată spre cartea de referință, spre istorie, spre cartea de specialitate, am citit foarte mult pe domenii clare de interes.

Acum, privind în urmă, știu sigur că dragostea de carte a pornit de la mama. Pentru mine, cartea a însemnat relația cu mama, apropierea de ea.

„Cărți valoroase, cărți de calitate' – cum decideți dacă o carte este valoroasă/de calitate?

Valoarea și calitatea sunt relative. Sunt dependente de experiențele anterioare ale fiecărui privitor, cititor. Cu cât ești expus mai mult, cu atât gradul de înțelegere crește. Apoi mai intervine și factorul emoțional, personalitatea fiecărui receptor de mesaj. Pentru mine, o carte valoroasă poate însemna altceva decât pentru un profesor de filosofie, pentru un muzician, IT-st sau pentru un om cu educație medie și cu o relație de întâlnire sporadică cu cartea.

Dacă aș fi primit această întrebare acum zece ani, vă povesteam despre cultura pop, despre cărți de comunicare, de marketing sau de management. Acum vă pot detalia ce înseamnă pentru mine o carte valoroasă pentru copii. Mă aflu într-o perioadă de relaționare profundă cu cartea pentru copii, cu cartea ilustrată.

O carte valoroasă pentru copii înseamnă o carte cu un subiect incitant, care să ne facă pe mine și deopotrivă pe copil să ne afundăm în ea, să ne dăruiască direcția, calea de a începe crearea unei relații de apropiere, de plăcere, de dragoste, să mă facă să revin la ea. O carte valoroasă pentru copii este aceea care îmi oferă o idee de raportare la lume, la umanitate, o idee transmisă într-o limbă curată, care mă face mai bogat și îmi trasează direcția spre multiple moduri verbale de a exprima un concept sau de a-mi dărui gândurile celor de lângă mine.

O carte valoroasă pentru copii este cea care îmi oferă ABC-ul frumosului, îmi aduce ilustrație care mă ajută neinvaziv să îmi pun bazele raportării la culoare, formă, perspectivă, la ordine vizuală, la diversitate de stiluri, care îmi dăruiește mediul pentru a-mi imagina dincolo de ceea ce văd, care mă ajută să construiesc în minte și în inimă mai departe. O carte bună este cea care îmi provoacă memoria și care îmi rămâne ani și ani în mine prin ceea ce mi-a oferit.

Dincolo de partea emoțională, cum îi spun eu, o carte poate fi valoroasă și prin grija cu care a fost adusă în lume, prin raționalul ei. Unui conținut bun îi șade bine pe o hârtie care să echilibreze relația cu subiectul și cu imaginea, să fie legată cu grijă, să fie copertată cu dăruire și, dacă conceptul general artistic o cere, să îi fie aplicate și tehnici speciale de producție care să o valorizeze. O carte valoroasă poate să fie doar alb-negru și cu trei cuvinte, dar să servească cu totul întregului, unui concept care să o facă unică și, să nu uităm, să o facă iubită.

O carte valoroasă le are pe toate acestea la modul ideal, dar cel mai mult cred eu că valoarea unei cărți vine din felul în care aceasta trăiește în noi și din puterea ei transformatoare.

În afară de bibliotecă și platforma online „Ce le citim copiilor', desfășurați și activitate profesională?

Gestionarea unei comunități cu aproape 70.000 de membri presupune o muncă pe care foarte puțini și-o pot imagina. Alăturat acesteia mai vine biblioteca unde periodic vin copii și părinți cu care dialogăm pe îndelete și aceasta înseamnă iarăși timp.

Am creat comunitatea „Ce le citim copiilor' în urmă cu mai puțin de trei ani, într-un moment de cumpănă și de căutare personală. Atunci încă mai gestionam propria companie de comunicare, însă pentru că totodată îmi doream o apropiere de educație, am început să evaluez ce ar însemna îndepărtarea de mai multe domenii de activitate cărora le serveam pentru a merge pe un singur drum, cel al educației.

Munca în comunitate încă se desfășoară voluntar, după aproape trei ani. La începutul acestui an am fondat asociația „Versus', care desfășoară proiecte educaționale având ca obiectiv alfabetizarea, inclusiv cea vizuală a copiilor. Această asociație, cu tot ceea ce construim și proiectăm acum în ea, presupune un alt timp important dedicat muncii și creației.

În plus, de curând am fondat o editură de carte pentru copii, SIGNATURA, care își propune să aibă un discurs curajos pentru piața din România, prin selecția foarte atentă a cărții și a colaborărilor, dar, cel mai important, să facă totul pentru copil și să ajute la crearea unei relații armonioase a acestuia cu lumea.

7.000 de volume – au costat o avere. Cum ați reușit să vă finanțați?

Dincolo de a fi mamă și mare iubitoare a copiilor, eu sunt antreprenor. Am creat o companie de comunicare și marketing în al doilea an după ce am ieșit de pe băncile facultății. Asta era acum cincisprezece ani. Am operat atât pe piața românească pentru companii de top din domenii de activitate profitabile, pentru care am creat procese strategice de comunicare și, totodată, am avut colaborări solide cu companii din afara României.

Munca a fost însă foarte amplă, fiind nevoie să cunosc și să coordonez concepte pentru multiple domenii de activitate alături de un calendar complex de călătorii. Când am decis să devin mamă, am știut că în primul rând sunt mamă și apoi profesionist. Am decis să mă retrag etapizat din relația cu multul și diversul, și incitantul trecut și să o iau pe un alt drum, un drum în care copilul să îmi fie alături și pentru el să mă dedic proiectului de acum.

Finanțarea bibliotecii până la nivelul de 85-90% din volumul total de carte a venit din exitul meu din business, din resursele proprii ale familiei, iar completarea s-a făcut pe parcursul ultimului an din cărți primite de la editurile din România și din afara ei. A investi toți banii cu care am rămas din business într-o bibliotecă a fost o chestiune de alegere, preferând cărțile în locul unor haine, al unei mașini sau chiar al acoperirii creditului la casa în care locuim.

Ați încercat, v-ați familiarizat cu cititul pe dispozitive electronice? Este informația dintr-o carte dependentă de materialitatea suportului?

E interesant. Zâmbesc acum când scriu pentru că eu sunt, deopotrivă, old school, îmi place ca atunci când citesc să simt cartea, hârtia, să mă aplec asupra imaginii, să îi aduc copilului meu în față cartea în forma cunoscută de mine (la aproape șase ani, are acces foarte limitat la tehnologie), la cărțile de referință să îmi iau notițe de mână, dar de curând am scris o carte care îmbină analogicul cu digitalul.

Cred cu adevărat în relația dintre cuvânt și creier sau inimă, în relația dintre imagine și acestea două menționate mai înainte. Dialogul real între oameni se întâmplă atunci când este cel mai puțin mijlocit de diverse medii de expresie colaterale, când avem ocazia să receptăm cartea din primă sursă, să o primim în noi autentic și natural, așa cum a fost creată de către cel care a avut bunăvoința să ne-o aducă în față după ce a creat-o.

Acum însă ne aflăm în ani de schimbare, se va schimba orânduirea socială, totul se transformă, viitorul va fi diferit de ceea ce știm noi acum. Tehnologia o putem privi cu reticență sau cu îngăduire.

Eu iubesc hârtia și culoarea, iubesc să văd artistul cum creează cu mâna pe un suport fizic cald, nu sunt un fan al tehnologiei, dar dacă o privim și pe aceasta cu optimism, cred că printr-o inteligentă utilizare a ei vin deja în lume, și vor veni mai departe, concepte complete care să ne mai aducă nouă, oamenilor, și o cantitate de umanitate și de simțire.

Citește și

Rona Hartner: În 2018, nu am putut controla nimic, iar viața mea a luat o cu totul altă direcție'

Berti Barbera: Când ai asimilat suficient de mult, ești dator să împărtășești cu ceilalți'

Este patronul uneia dintre cele mai mari firme de turism din România, dar nu călătorește niciodată cu avionul

Autor: Mihaela Serea

Foto: arhiva personală a Biancăi Mereuță

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro