EXCLUSIV AVANTAJE Povestea unei supraviețuitoare a cancerului de sân: “Am avut două șocuri puternice. Tumora îmi mânca efectiv sângele”

Se spune că e o boală care nu doare decât în stadii avansate. Uneori este diagnosticată târziu, tocmai pentru că simptomele sunt greu de recunoscut şi se aseamănă cu numeroase alte afecțiuni.

Sunt oameni care, la aflarea diagnosticului, şi-ar pune singuri ştreangul de gât, doar-doar vor scăpa de o moarte chinuitoare. În schimb, alți oameni luptă cu toată forța lor cu boala, cu sistemul medical, cu mentalitatea colectivă, având convingerea fermă că se vor vindeca de cancer. Pentru că, da, despre cancer e vorba. Şi dacă nu doare boala, cu siguranță dor neputința, umilința, incertitudinea cu privire la viitor.

Rodica are 58 de ani. Abia acum a găsit în ea curajul să ne vorbească despre ce a însemnat cancerul de sân. Cum i-a fost schimbată viața după cele 6 operații la sân, cum a învățat să trăiască având o gaură imensă în partea dreaptă, dar şi despre puterea ei de a lupta cu „uraganul' şi de a-l învinge.

Citește și...

Vica Blochina susține că Oana Roman l-a bătut pe Marius Elisei: „L-a înjurat, l-a făcut în toate felurile'

Ce a spus bunica lui Bordea despre Livia, după ce aceasta l-a înșelat cu cel mai bun prieten. „Nici nu pot să reproduc'

Când ai observat că este ceva în neregulă cu corpul tău?

La începutul anului 1998, am observat un nodul la sân. Am mers la medic, am fost consultată, apoi operată. Mi s-a făcut biopsie. Rezultatul a ieşit bine. Mi s-a spus că era o dereglare hormonală din cauză că nu am avut nicio sarcină şi mi s-a recomandat să rămân însărcinată cât mai repede, pentru că în acest fel organismul meu se va regla. Ceea ce am şi făcut.

Ce a urmat după această experiență? 

Am rămas însărcinată, dar nodulul s-a refăcut. De data aceasta, diagnosticul a fost clar neoplasm. Ca să încep şedințele de chimioterapie, am fost nevoită să renunț la sarcină la 6 luni şi jumătate. Am suportat intervenția cu anestezie generală. Au urmat şedințe de chimioterapie şi încă 5 operații din luna octombrie a anului 1998 până în luna mai a anului 1999.

Citește și...

Litoralul românesc: O oază de reînnoire pentru corp, minte și suflet

Ce a spus bunica lui Bordea despre Livia, după ce aceasta l-a înșelat cu cel mai bun prieten. „Nici nu pot să reproduc'

După prima operație, trebuia să fac radioterapie. Nu am reuşit să termin şedințele pentru că la jumătatea lor crescuse din nou tumora, operația s-a desfăcut, iar din sân îmi curgea sânge. De fiecare dată era la fel. Mă operau, iar la scurt timp creştea din nou. Am avut 27 de ganglioni cu metastaze.

Experiența ta este uluitoare. Cum te-ai simțit în acea perioadă? 

La început a fost şocul, apoi mi-am zis că eu trebuie să trăiesc. Asta am avut tot timpul în minte. După intervențiile de la sân mi s-au scos şi ovarele prin operație laparoscopică. Când mă uit în urmă, nu ştiu de unde am găsit atâta putere. Credința m-a ajutat foarte mult. În general, oamenii credincioşi simt prezența lui Dumnezeu, dar în asemenea momente, în suferință, El este mult mai aproape.

Mă plimbam pe holurile spitalului şi vedeam persoane noi, speriate. Le spuneam tuturor să nu le fie frică pentru că nu e chiar aşa de înfiorător precum pare cancerul. Se uitau ciudat la mine şi nu înțelegeau de unde aveam atâta tărie. Nu ştiu câți dintre ei mai trăiesc acum…

Ţi-a fost frică? 

Am trecut prin multe stări, dar pe mine m-a ajutat faptul că nu m-am ascuns niciodată. Deşi aveam o gaură mare în sân, purtam maiou vara. Am considerat că e mai bine să vorbesc, decât să țin în mine totul. Asta m-ar fi distrus.

Mergeam la Fundeni cu autobuzul, deşi nu aveam păr. Îmi amintesc cum au venit odată controlorii. Am vrut să le arăt biletul, dar unul dintre ei s-a uitat la mine şi a spus că nu era cazul să le arăt nimic pentru că ştiau că merg la oncologie. Eu am tratat boala asta ca pe oricare alta. Am ascultat sfatul
doctorului Aldea, care m-a şi operat. El mi-a spus să îmi reiau viața exact aşa cum era înainte de cancer, cu alimentație normală, dar mai ales cu
toate viciile pe care le aveam. Am înțeles mai târziu că avea dreptate.

Am încercat să renunț la fumat, dar în mintea mea era ideea că renunțam pentru că aveam cancer, nu pentru că mi-aş fi dorit. Începusem să mă consider un om bolnav, iar asta nu îmi făcea bine. Atunci mi-am amintit de ceea ce a spus doctorul şi am continuat să fumez.

Era un refugiu pentru tine…

Da. Nu am vrut să mă consider un om bolnav. De la chimioterapie nu am avut niciun fel de efecte secundare în afară de pierderea părului. Nu m-a durut nimic, nu am vărsat, nici măcar greață nu am avut. Asistenta care îmi punea perfuziile mi-a zis că, la cât de bine suportam tratamentul, o să trăiesc eu şi o să moară ea înainte.

Aşa a fost. Trei luni mai târziu a făcut infarct în cabinet…

Eşti o persoană puternică, o luptătoare… Ce te-a marcat cel mai tare în această perioadă? 

Am avut două şocuri. Primul a fost când m-am trezit într-o dimineață în salon, la spital, iar când am ridicat capul de pe pernă mi-a rămas absolut tot părul pe ea. Imaginea aceea mi-a rămas în minte. Era ca o perucă, se desprinsese tot părul de pe scalp.

Al doilea şoc a fost înainte de ultima operație. Aveam hemoglobina 2. Era o minune faptul că trăiam. Oricum, în fiecare zi mi se făceau transfuzii de sânge, iar următoarea dimineață, când îmi repetau analizele, hemoglobina era tot 2. Tumora aceea îmi mânca efectiv sângele…

Trebuia să fiu operată urgent. Am semnat înainte să intru în operație că îmi asum riscul în caz de deces. Îmi amintesc cum o asisentă mă ducea spre sala de operație, iar eu mă uitam în spate, pe culoarul acela lung de spital şi nu ştiam dacă o să mă mai întorc. În sală, doctorul Aldea mi-a spus: „Dacă mori acum, o să te am pe conştiință!'. I-am zis: „Nu, domnule doctor, să nu mă aveți! Ați făcut tot ce a ținut de dumneavoastră!'

Rodica, ai lacrimi în ochi când povestești…

Da… M-am trezit câteva ore mai târziu, la reanimare. Nu ştiam dacă trăiesc sau nu. Era incredibil că eram în viață! Ajunsesem să cântăresc 37 de
kilograme.

Au trecut 20 de ani de atunci…

Da. După acea ultimă operație şi extirparea ovarelor nu am mai avut niciun fel de probleme. Dumnezeu mi-a dat puterea să depăşesc acea perioadă. Efectiv, cu mine a făcut minuni! Acum mă stresez pentru orice fleac, dar când îmi amintesc prin ce am trecut, îmi dau seama că nimic nu merită cu adevărat să mă consum.

Dacă ar fi să le dai un sfat femeilor care duc această luptă, ce le-ai spune?

Exact ce mi-a spus doctorul Aldea: să îşi reia viața, cu toate activitățile, cu toate viciile. Să trateze cancerul ca şi gripa sau oricare altă boală. Eu mi-am
impus tot timpul să trăiesc. Îmi spuneam: „Trebuie să trăiesc!'.

Citeste si

După ce a învins cancerul, Ana Moldovan a decis să ajute femeile lovite de această boală. Creează baticuri pentru chimioterapie

Povestea femeii care s-a prăbușit și a renăscut din propria cenușă. Cele 3 lucruri care ne controlează viața

Cum a schimbat cancerul de sân destinul Anei

Autor: Raluca Ignat

Sursa foto: 123rf

Citește și următorul articol:

EXCLUSIV AVANTAJE Mihaela Geoană, preşedinta Fundaţiei Renaşterea, despre programul regional gratuit de screening pentru cancerul la sân

Ce a spus bunica lui Bordea despre Livia, după ce aceasta l-a înșelat cu cel mai bun prieten. „Nici nu pot să reproduc'

Rezultate impresionante la Loto pe 7 decembrie! Numerele câștigătoare și reporturi substanțiale