De ce nu ai venit mai devreme?

Există un tip de antrenament în kickboxing – și în sporturile marțiale în general – numit supraviețuire. Astfel, după câteva runde dure în ring, când ești complet epuizat, intră un alt adversar complet odihnit. Scopul nu este în niciun caz învingerea acestuia, ci pur și simplu supraviețuirea: să mai rămâi în picioare câteva runde.

Este un exercițiu foarte bun de autocunoaștere: fiecare fărâmă de energie trebuie drămuită cu mare atenție, fiecare rundă de trei minute pare a dura ore și fiecare lovitură primită o simți de zece ori mai puternică.
Ce mă ajuta pe mine în acele momente era vocea antrenorului care-mi striga din colț sfaturi și încurajări.
Astăzi mă gândesc deseori la acest exercițiu, atunci când consult pacienți în stadii avansate ale cancerului. Mulți dintre ei primesc foarte târziu diagnosticul sinistru sau chiar atunci când boala poate fi considerată în stadiu final. Momentul în care afli îți rupe inima. Și ca un fulger, îți despică viața în două. În înainte și după… Și în cap îți pornesc scenarii cumplite.

Și vin întrebări fără capăt: De ce eu? De ce acum? Ce simptome am ignorat?

De ce nu ai venit mai devreme?

Cea mai frecventă întrebare rămâne, însă: de ce nu am venit mai devreme? Cancerul nu e o dramă personală, căci schimbă viața și traiectoria tuturor din familie. Prietenii uneori pleacă. Rămân puțini. Cancerul cerne, triază, împarte, dezbină, mutilează. Schimbă destine. Fiecare clipă câștigată, pe care uneori nu o prețuiai, e un dar. Un lucru mărunt devine măreț. Iar ce era înainte valoros nu mai are însemnătate.
Întrebarea „De ce nu am ajuns mai devreme la medic?' – adresată în mod obsesiv de rude, prieteni, vecini și, nu în ultimul rând, de personalul medical în frunte cu medicii – este însă cea mai demotivantă și inutilă întrebare din lumea oncologiei. Timpul nu poate fi adus înapoi. Și e urmată de altă replică fatalistă: „Ați venit târziu…'
Și, ridicând din umeri, ne punem la adăpost de toată ineficiența unora dintre tratamentele pe care le avem astăzi la îndemână.
Și asta pentru că noțiunile de devreme și tardiv în oncologie sunt extrem de relative. În cancer nu există: „Ai venit prea târziu!'.
Dar, la fel cum în cancerul de sân și în cancerul colorectal avem astăzi soluții chiar și în stadiul IV, în cancerul de pancreas asistăm, fie și în puținele cazuri diagnosticate în stadii incipiente, la evoluții nefavorabile, în ciuda operațiilor spectaculoase și a tratamentelor aplicate conform studiilor.
Dar, ca să vedem partea plină a paharului, astăzi în oncologie există soluții din ce în ce mai eficiente chiar dacă ne raportăm la formele avansate ale cancerului.
Așa că revin la întrebarea inițială: dacă scopul pacientului în stadiul IV este să supraviețuiască, să răspundă bine la tratament și să ajungă într-un stadiu în care, în cel mai bun scenariu, vom reuși să învingem boala, cât de important e să îl susținem, să-l încurajăm? Până la urmă, el este acolo singur în ring cu adversarul. Și oare câți pacienți pierdem pentru că ei înșiși cred că au venit prea târziu, că nu se mai poate face nimic sau pur și simplu tratamentul e prea greu pentru a fi dus la capăt de un singur om?

DR. OCTAV GINGHINĂ – CHIRURG ONCOLOG

Citește și:

Rețeta care te scapă de constipație și previne apariția cancerului de colon

Ce se întâmplă cu implantul mamar în cazul unui cancer de sân?

Implanturile cu silicon pot declanșa cancerul de sân?

Andreea Bălan rupe tăcerea. Ce spune despre prieteniile din showbiz. „Este foarte, foarte greu'

Citește și următorul articol:

Ce sunt carbohidrații și cum alegem carbohidrații buni?