Legătura dintre ură, invidie și cancer. Oamenii de știință nu se mai feresc s-o recunoască

Da, s-a demonstrat: există o legătură între ură, invidie și cancer. Cei mai mari gânditori ai momentului au teoretizat-o în lucrările lor.

Cei mai mari oameni de știință au ajuns cu toții la o concluzie pe care omul modern pare că o ignoră cu desăvârșire: stresul și gândurile negative reprezintă o traumă afectivă, iar supărările de tot felul sunt un declanșator al bolilor în organism.


De la celebrul profesor Jordan B. Peterson până la medicul neurolog și psihiatru Dumitru Constantin Dulcan, concluziile marilor gânditori ai vremurilor moderne nu mai lasă loc de interpretări: „Ura este opusă iubirii şi este unul dintre motivele de cancer', spune tranşant experimentatul profesor Dulcan.

Cu toții am auzit afirmația „gândul poate ucide.'  Ei bine în lumea medicală aceasta este o realitate și nu doar o metaforă.

Emoţia distructivă este aceea în care îţi faci rău ţie şi celuilalt, pentru că gândul negativ se multiplică şi el infestează toate acele creiere care emit pe aceeaşi lungime de undă. Vine la tine înapoi de n ori şi îţi provoacă nenorociri. De aceea, cel mai bun lucru pe care trebuie să faci este să îndepărtezi gândurile rele. Şi să ierți', ne spune profesorul Dulcan.

Să persiști într-o stare negativă sau să porți ranchiună, este iarăși o capcană în care poți cădea și odată cu tine toate mecanismele funcționale ale organismului. „Schimbă-ţi gândul, starea afectivă, cu altceva, cu o emoţie pozitivă, citeşte o carte, vezi un film care îţi place, socializează. Dar nu cu cei care plâng mai rău ca tine sau cei care îţi critică orice acţiune şi nu îţi fac deloc bine, socializează cu cei care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine', sunt sfaturile expertului.

Starea de bine înseamnă o chimie favorabilă pentru sănătate, în sensul în care atunci când suntem mulţumiţi, odihniţi şi bucuroşi, apar acei hormoni care fac atâtea miracole pentru om. Ura, invidia, persistența gândurilor negative de rău și de neșansă aduc o nefericire profundă. Iar de aici până la boală, până la cancer este un pas infim.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Cum poate fi redus riscul de deces la femeile diagnosticate cu cancer de sân?

A aflat că are cancer după ce a observat un semn pe unghie. Cum arăta manichiura ei?

Meseria care îți poate pune viața în pericol. Cei care lucrează în acest domeniu au șanse mari să dezvolte diferite tipuri de cancer

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Cancerul de col, uter și ovare