Vinul – o placere (ne)vinovata?

13.05.2004, 23:59 . Actualizat 21.08.2013, 17:02

Homepage / Alimente

Prezenta la toate marile evenimente din viata omului, fie ele mai vesele sau mai triste, aceasta bautura da savoare oricarei mese festive.

Consumat pentru calitatile sale gastronomice, vinul este apreciat si pentru virtutile sale terapeutice, care sunt invers proportionale cu cantitatea de vin absorbita.

O bautura complexa

Componentele principale ale vinului sunt apa, zaharul si alcoolul, insa calitatea acestuia este asigurata de aproape 400 de factori, care dau aroma, gustul, culoarea. Culoarea vinurilor asa-zise albe variaza de la galben-pai pana la cafeniu.
Vinurile pot fi dulci sau seci. Vinurile dulci au un continut ridicat de zahar, la cele seci continutul fiind foarte scazut ele sunt si mai acide.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Destăinuirea emoționantă a lui Teo Trandafir: „Dacă îl chem acum, vine fără să întrebe de ce”. Cine este singurul bărbat din showbiz pe care se bazează oricând

Vinurile se pot clasifica in doua categorii (dupa criteriul metodei de producere): vinuri de masa si vinuri speciale (spumante, aromatizate, alcoolizate sau de desert). Vinurile de masa pot fi rosii, roze sau albe, cu un continut de alcool intre 7 si 15%. Vinurile spumante sau efervescente sunt de cele mai multe ori albe, dar pot fi si rosii si roze, si au un continut de alcool asemanator cu cel al vinurilor de masa.

Vinurile de desert contin un adaos de coniac sau rachiu, pot fi albe sau rosii, si au un continut de alcool intre 16 si 23%. Vinurilor de desert li se adauga uneori arome (plante aromatice si mirodenii cum ar fi: scortisoara, cuisoare, coriandru, pelin, maghiran, coaja de portocala sofran), devenind astfel vinuri aromatizate (de ex. vermutul).

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Horoscop Urania: 5 zodii ajutate de Jupiter să adune bani și să rezolve probleme acute în luna iulie

Vinurile dulci cu adaos de chinina sunt vinuri-aperitiv.

Dintr-o recoltare prematura rezulta un vin slab alcoolizat, pe cand o recoltare tarzie este garantia unui vin cu continut ridicat de alcool, dar mai putin acid.

Vinurile rosii sunt foarte bune dupa 8-23 ani de la productie si pot ramane neschimbate pana la 50 ani. Vinurile albe seci sunt bune dupa 1-2 ani; vinurile albe dulci sunt bune dupa 3 ani, foarte bune dupa 10 ani si pot dura 30 ani.

Cum recunosti un vin de calitate

Caracteristicile generale ale vinurilor sunt date de culoare, claritate, aroma (si buchet la vinurile invechite), finete, continut de zahar, continut de alcool, aciditate, gust.

Etichetele vinurilor de calitate superioara fac referire la anul recoltei – un indiciu important despre valoarea vinului, deoarece calitatea recoltei difera de la an la an, in functie de factorii meteo din anotimpul respectiv (seceta, ploi abundente). Vinurile care sunt amestecuri din mai multe recolte nu poarta etichete datate.

Valoare nutritiva
Alcoolul etilic are o valoare energetica de 7kcal/gr. Vinul contine zahar si de aceea este purtator de „calorii goale”, adica „nu tine de foame”. In general, nu contine vitamine si nu este indicat consumul de vin atunci cand se urmeaza o dieta.

Vinul potrivit la meniul potrivit

La supe, creme, ciorbe, borsuri nu se recomanda vinuri, cu exceptia unor ciorbe concentrate din peste si crustacee, la care se pot servi vinuri albe seci, tari.
La preparate din peste si crustacee se recomanda vinuri albe seci; cu cat pestele este mai gras, cu atat vinul trebuie sa fie mai acid.
La antreuri se recomanda vinuri albe demiseci si vinuri roze (Cotnari, Dealu-Mare, Alba Iulia, Murfatlar); la ciuperci se recomanda vinuri demiseci.
La preparatele de baza se recomanda, in general, vinuri rosii: cu buchet, usoare, fine – la carnurile albe; puternice, tari – la carnurile rosii; la vanat – vinuri rosii seci, vechi, fine pentru vanatul cu pene, mai tari la vanatul cu blana.
La branzeturi se recomanda servirea vinului de la preparatul de baza. In mod obisnuit, telemeaua de oi se serveste cu vin roze sau chiar alb, din aceeasi regiune ca si branza.
La desert se recomanda vinuri dulci, licoroase si parfumate (Murfatlar, Pietroasele, Alba Iulia); la prajiturile cu ciocolata si fructe nu se recomanda vinuri.
La cafea se recomanda bauturi digestive: coniacuri, lichioruri fine, rachiuri fine de fructe.
Sampania se poate servi la o masa de la inceput pana la sfarsit.
Daca la pregatirea unui fel de mancare s-a folosit vin, se recomanda servirea aceluiasi vin la masa.
Vinurile rosii se servesc la temperatura camerei, iar atunci cand sunt pastrate in pivnite se aduc la temperatura camerei cu cateva ore inainte de masa; vinurile albe se servesc intotdeauna reci. Cu cat vinul este mai vechi, mai dulce, mai licoros ori mai spumant, cu atat se serveste mai rece.
Vinurile noi se servesc inaintea celor vechi.
Vinul sec se serveste inaintea celui demisec si dulce.
Vinul rosu se serveste dupa vinul alb sec si demisec.
Vinurile vechi se recomanda iarna, indeosebi cele rosii.
Pentru a pune in valoare calitatile unui meniu deosebit se recomanda servirea a doua vinuri, primul alb si al doilea rosu.

Scurt istoric

Istoria vitei-de-vie dateaza din timpurile biblice; Noe este primul cultivator si beneficiar (dar si prima victima) al vinului, despre care relateaza Geneza (9:20).

In Grecia antica vinul era consumat cu apa, consumul nediluat fiind considerat un semn de desfrau. Vinul se pastra in amfore de ceramica si in butoaie astupate cu carpe inmuiate in ulei, pentru a impiedica continuarea fermentatiei.

Romanii au plantat vita-de-vie pe tot teritoriul cucerit, acolo unde clima permitea: in Africa de Nord, Spania, Galia, Britania, Iliria. In Evul Mediu, datorita nevoii de vin pentru serviciul comuniunii, cultivarea vitei-de-vie revine clericilor, iar obtinerea unor soiuri superioare se datoreaza eforturilor depuse de calugari si preoti.

Geto-dacii erau harnici cultivatori de vita-de-vie si consumatori de vin pe masura, asa incat regele Burebista, sfatuit de marele preot Deceneu, dispune desfiintarea culturilor de vita-de-vie. In ciuda acestei masuri, vita-de-vie era foarte raspandita la sosirea romanilor in Dacia, acestia aducand noi sortimente si o tehnologie de taiere si vinificatie mai avansata.

Precaritatea mijloacelor de transport a determinat amplasarea si dezvoltarea podgoriilor de-a lungul albiilor unor rauri: Rinul, Loara, Garona.

Catre sfarsitul sec. al XVII-lea, a devenit comuna folosirea sticlelor si a dopurilor de pluta, o contributie in acest sens avand si Dom Pierre Perignon (1638-1715), creatorul sampaniei. Podgoriile europene au fost infestate in 1863 de un daunator adus intamplator din America – phylloxera – care a distrus numai in Franta aproape 1 milion de hectare de vie. Culturile au fost refacute prin altoirea unor soiuri de vita-de-vie rezistente la acest daunator, importate din California.

Desi avea drept rezultat o licoare savurata de-a lungul a mii de ani, procesul transformarii strugurilor in vin a fost explicat stiintific de abia pe la mijlocul sec. al XIX-lea.

Chimistul francez Louis Pasteur a descris procesul fermentatiei si a identificat microorganismele care o produc. El a recomandat o metoda de incalzire prin care se distrug bacteriile de fermentatie, ceea ce ajuta la mentinerea calitatii produsului, prin stoparea reactiei de fermentatie. Ulterior, metoda a fost denumita pasteurizare.

Pe teritoriul tarii noatre se afla sapte zone viticole ce includ aprox. 40 podgorii si numeroase centre viticole.

Text: Constanta Penverne.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro