Tradiţii şi superstiţii de Mucenici. Obiceiurile sfinte pe care trebuie să le respecți în această zi

Pe data de 9 martie, creștinii au în calendar o sărbătoare mare şi anume Sfinţii 40 de Mucenici. Mulţi aşteaptă această frumoasă zi pentru a savura clasicele reţete de mucenici fierți în apă cu mirodenii dulci și aromate sau cei moldoveneşti. Cu toate acestea, este bine să ştim că există o mulţime de tradiţii şi superstiţii legate de Sfinţii 40 de Mucenici.

Tradiţia spune că că mucenicii sunt de fapt cei care au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldaţi care au mărturisit că sunt creştini şi din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru faptul că şi-au mărturisit credinţa în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi la multe chinuri. Mai mult, aceştia au fost scufundaţi într-o apă aproape îngheţată de lângă cetate, potrivit crestinortodox.ro.

Descoperă și: Cea mai bună rețetă de mucenici fierți cu nucă

Tradiţii şi superstiţii de Mucenici

În ziua de 9 martie, tradiţia spune că gospodinele trebuie să pregătească mucenici. Există două reţete celebre de mucenici: cei fierţi în apă care se pregătesc cu nucă, scorţişoară şi coajă de lămâie. Și mucenicii moldoveneşti care se fac din aluat în forma cifre opt, care se coc la cuptor.

Conform obiceiului popular, mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul casei.

De Sfinţii 40 de Mucenici se spune că poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, deoarece în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Se termină zilele Babelor, încep Moșii

În preajma acestei sărbători, în mediul rural se pregăteşte pământul pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare. De asemenea, pe data de 9 martie se încheie „Zilele Babelor' și începe săptămâna moșilor.

Sărbătoarea Mucenicilor începe cu o zi înainte, pe 8 martie cu Focurile de Mucenici, şi se încheie pe data de 11 martie.

O altă tradiție populară care se respectă în anumite zone a țării este cea a aprinderii focurilor rituale în dimineața zilei de 9 martie. Acest obicei simbolizează „incinerarea' spiritului iernii și renașterea spiritului verii. Acest moment este marcat totodată și de echinocțiul de primăvară pe stil vechi.

În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu „botele' (beţele) în foc, iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Mucinci erau considerate purificatoare, întrucât curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou.

Se mai spune că în ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În ziua de 9 martie s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia și Moșilor. Tradiția spune că Baba Dochia moare și se transformă în stană de piatră în ziua de Mucenici, iar Moșii sunt jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Gospodinele pregătesc colaci copți în forma cifrei 8. Colacii se fac din aluat de cozonac și se ung cu miere și nucă. În anumite zone ale țării, în Dobrogea și Muntenia, colacii sunt făcuți tot în forma cifrei 8, dar de mici dimensiuni și nu sunt copți, ci fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă.

În această zi sunt aprinse focuri în curți, grădini, în fața caselor sau pe câmp. Copiii obișnuiesc să sară peste acele focuri pentru a fi feriți de boli. Femeile iau din cenușa focurilor și o presară de jur împrejurul gospodăriei, pentru a o proteja de șerpi.

De Sfinţii 40 de Mucenici se beau 40 de pahare cu vin

Acest obicei de a bea 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminescență a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut astăzi se transformă în sânge şi putere de muncă, pe tot parcursul anului. Dacă cineva nu putea să bea toate cele 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zona – Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.

Iată care sunt cei 40 de mucenici după numele lor: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Foto: libertatea.ro

Citește și:

Obiceiuri și supersiții ciudate despre luna martie! Ce se întâmplă dacă tună şi fulgeră

Mucenici moldovenesti

Mucenici fierti

Vezi şi ce faci când ești deocheat!

Citeşte şi ce înseamnă când spargi o farfurie!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate