În timpul sezonului rece te simți mai obosită decât în mod normal? Uite cum poți trece mai ușor peste aceste stări
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/11/Cum-poți-trece-mai-ușor-peste-stările-de-oboseală-apărute-în-timpul-sezonului-rece.jpg)
Te simți mai obosită decât în mod normal imediat după ce temperatura din termometre a scăzut, iar vremea mohorâtă s-a instalat? Ei bine, o mulțime de persoane se confruntă cu aceste stări neplăcute, însă există câteva lucruri pe care le poți face pentru a traversa mai ușor această perioadă.
În sezonul rece poți întâmpina dificultăți atunci când vine vorba despre trezitul de dimineață, iar pe tot parcursul zilei te poți simți lipsită de energie sau obosită. Pentru ca organismul tău să nu aibă de suferit și pentru a te asigura că reușești să te ocupi de toate responsabilitățile de peste zi, există 5 trucuri pe care le poți pune în practică.
Cum poți trece mai ușor peste stările de oboseală apărute în timpul sezonului rece?
1. Lasă lumina naturală să pătrundă în casă
În timpul iernii, ziua se micșorează, ceea ce înseamnă că ne putem bucura un timp limitat de lumina soarelui. Lipsa acesteia poate stimula creierul să producă mai multă melatonină, acestea fiind motivul pentru care te simți tot timpul obosită. Pentru a permite luminii să pătrundă în locuință, renunță la jaluzele sau la draperii în timpul zilei, iar dacă timpul îți permite, încearcă să faci plimbări scurte în aer liber.
2. Odihnește-te suficient
Odihna din timpul nopții este esențială pentru a începe plină de energie o nouă zi. Asigură-te că dormi 8 ore pe noapte și chiar dacă pare tentant, nu depăși acest interval de timp, potrivit nhs.uk. Cercetările în domeniu au arătat că cu cât vei rămâne în pat mai mult timp, cu atât senzația de oboseală se va accentua.
3. Nu uita de sport
Nu uita de sport în sezonul rece. Câteva exerciții fizice făcute seara te pot ajuta să reduci oboseala și chiar pot îmbunătăți calitatea somnului.
4. Relaxează-te
Stresul este un factor care poate duce la apariția stărilor de oboseală cronică. Din acest motiv, este foarte important să te relaxezi și să introduci în programul zilnic exercițiile de respirație, mediație sau yoga.
5. Mănâncă sănătos
Alimentația este importantă în tot timpul anului, dar mai ales în sezonul rece. Alege să mănânci sănătos și asta pentru că problemele legate de greutate pot afecta puternic nivelul de energie și pot cauza stările de somnolență.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Hemoroizii au simptome comune inclusiv cu cancerul