Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită de credincioși pe 14 octombrie
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/10/parascheva-profimedia-0563237639-scaled.jpg)
Despre Sfânta Cuvioasă Parascheva se știe că este protectoarea celor care au probleme grave și că îi ajută pe cei greu încercați să depășească mai ușor perioadele dificile. Cu toate acestea, puțin credincioși cunosc care este cu adevărat povestea acesteia și cine a fost Sfânta Parascheva.
Cuprins
Toți creștinii știu că pe 14 octombrie este o sărbătoare foarte importantă, marcată cu cruce roșie în calendar. Mai exact, această zi este dedicată sărbătoririi Sfintei Parascheva, cu această ocazie foarte mulți creștini ar fi trebuit să facă un pelerinaj la moaștele Sfintei.
Cine a fost Sfânta Parascheva?
Sfânta Parascheva, cunoscută și sub numele de Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Parascheva de la Iași, este una dintre cele mai venerate sfinte în Biserica Ortodoxă, în special în România, Bulgaria și Serbia.
S-a născut în satul Epivat, situat pe coasta de vest a Mării Marmara, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, într-o familie creștină. Încă de tânără a fost atrasă de viața spirituală și de la vârsta de 10 ani și-a dedicat viața lui Dumnezeu. Chiar dacă a crescut într-o familie de oameni credincioși și înstăriți, aceasta a decis să renunțe la viața de familie. Mergând frecvent la biserică, Sfânta Parascheva a auzit un îndemn, „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”. Aceste cuvinte au convins-o să îmbrace niște haine mai sărăcăcioase și să își dedice viața lui Dumnezeu.
Viața Sfintei Parascheva
Viața Sfintei Parascheva este un exemplu de evlavie și dedicare față de Dumnezeu. De la o vârstă fragedă, Parascheva a arătat o mare evlavie. Legenda spune că, în timp ce asculta Evanghelia la vârsta de 10 ani, a fost profund mișcată de cuvintele lui Hristos. Aceasta a determinat-o să își dedice viața lui Dumnezeu.
Înainte de a împlini 20 de ani, aceasta se retrage la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, loc unde rămâne pentru o perioadă de 5 ani. Dorința de a vedea locurile sfinte a dus-o pe Sfânta Parascheva la Ierusalim și după o perioadă petrecută aici, aceasta și-a găsit liniștea la o mănăstire de călugărițe. Cu toate acestea, Sfânta Paracheva nu a rămas prea mult timp nici în acest locaș sfânt și asta pentru că într-un vis, un înger i-a spus să se întoarcă la locurile părintești. Întoarsă în satul Epivat, Sfânta Parascheva moare la 27 de ani, fiind îngropată la marginea mării.
La un interval de câțiva ani de la moartea Sfintei, marea a adus la țărm trupul unui marinar, iar în timp ce oamenii locului săpau o groapă pentru a-l îngropa, aceștia au găsit trupul neputrezit al Sfintei Parascheva. Aceștia nu au dat importanță acestui lucru, însă unul dintre cei care a săpat gropa, pe nume Gheorghe, a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a poruncit să îi așeze trupul la loc de cinste, potrivit crestinortodox.ro.
După moartea sa, moaștele ei au fost inițial înmormântate la Epivat. Cu timpul, acestea au fost mutate în mai multe locuri, inclusiv în Constantinopol, Trnovo și Belgrad. În secolul al XVII-lea, moaștele au fost aduse în Moldova, la Iași, unde au fost așezate în Catedrala Mitropolitană și unde se găsesc și astăzi. Moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse în România în anul 1641, iar de atunci, credincioșii au aflat de puterea acestora și de miracolele ce se petrec după ce moaștele Sfintei sunt atinse. Mai exact, multe persoane au povestit că s-au vindecat de boli grave, asta după ce și-au îndreptat rugăciunile către Sfânta Parascheva.
Unde se află icoana Sfintei Parascheva?
Cei care nu pot ajunge la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva pot merge și în București pentru a rosti o rugăciune către aceasta. Icoana Sfintei Parascheva se află Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și despre aceasta se crede că ar fi făcătoare de minuni. O altă icoană despre care credincioșii spun că are puteri miraculoase este icoana Sfintei Parascheva de la Biserica Târgului, în Târgoviște. Credincioșii au povestit că icoana a început să lăcrimeze, lucru care i-a făcut pe mulți să vină și să se roage aici.
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva
În bisericile ortodoxe, în ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, se oficiază liturghii și slujbe speciale în onoarea ei. În jurul zilei ei de prăznuire, pe 14 octombrie, au loc numeroase obiceiuri și tradiții: fără îndoială, cel mai mare și mai cunoscut obicei este pelerinajul la Iași. Mii de credincioși vin să se roage la moaștele Sfintei Parascheva, care sunt expuse spre închinare în Catedrala Mitropolitană din Iași. Pelerinii vin din toate colțurile țării, dar și din străinătate, formând cozi impresionante care așteaptă să ajungă la racla cu moaștele sfintei.
Este obișnuit ca, în această zi, credincioșii să ofere pomană în memoria celor adormiți și pentru sănătatea celor vii. Acest lucru poate consta în donarea de mâncare și haine celor săraci sau în organizarea de mese comune la care sunt invitate persoanele aflate în nevoie.
În unele regiuni, este tradiție ca gospodinele să împodobească casele cu flori și ramuri verzi în ziua de Sfânta Parascheva, ca semn de respect și venerație.
Credincioșii vin adesea cu speranța de vindecare la moaștele Sfintei Parascheva. În tradiția populară, se spune că Sfânta Parascheva ajută în special pe cei cu afecțiuni oculare sau probleme legate de vedere.
Cine se roagă Sfintei în această zi, în special fecioare și mame, tineri și bătrâni, bolnavi și săraci, primește ajutor grabnic. De asemenea, 14 octombrie este ziua în care țăranii fac prognoze meteo. Ei își dau seama cum va fi iarna după poziția în care dorm oile în această zi. Dacă acestea dorm lipite unele de altele este semn că urmează o iarnă grea. Dacă, însă, oile dorm la distanță unele de altele, iarna va fi blândă.
De Sfânta Cuvioasă Parascheva nu ai voie să mănânci sau să dai de pomană poame cu cruce, nuci, castraveți sau pepene roșu. În schimbi e bine să împarți must sau vin nou, pâine sau lipii.
În această zi, bătrânii de la țară nu fac focul în sobă pentru că astfel ar atrage nenorociri asupra gospodăriilor lor. Mai mult, se crede că fetele care spală și cos de Sfânta Parascheva vor rămâne nemăritate. În plus, cusutul și spălatul în această zi sfântă s-ar face vinovate și de apariția negilor pe mâini.
Totodată, se ştie că Sfânta Parascheva este şi ocrotitoarea apelor. S-a perpetuat credinţa că imaginea Cuvioasei apărea adesea lângă râuri sau fântâni, iar acea apă căpăta astfel proprietăţi tămăduitoare. Din acest motiv, în zilele noastre, cu ocazia acestei sărbători icoana Cuvioasei este așezată lângă fântâni și izvoare.
Blestemul de sub veșmintele Sfintei Parascheva
Atunci când ajung să atingă racla cu moaștele Sfintei Parascheva, credincioșii pot vedea frumoasele veșminte, care sunt croite din catifea albă, pe care sunt aplicate flori brodate. Florile de pe veșminte sunt aceleași cu cele care înfrumusețează baldachinul Sfintei Parascheva. Puțini dintre cei care ajung să atingă moaștele Sfintei Parascheva știu că moaștele sunt îmbrăcate și cu un alt veșmânt sfânt, de care se leagă un blestem foarte puternic. Mai exact, moaștele sunt acoperite de un veșmânt ce datează din anul 1641 și pe care este pus un sigiliu, unde este menționat blestemul domnitorului Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva'.
Foto: 123rf.com
Citește și:
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva! Rostește-l pe 14 octombrie dacă vrei să fii ferit de rele și să ai spor în casă
- Tradiții și obiceiuri de Sfânta Cuvioasă Parascheva! Părintele Visarion Alexa îți spune ce trebuie să faci în această zi ca să ai noroc
Vezi şi cine au fost Iuliu Maniu, Nicolae Bălcescu şi George Enescu!
Citeşte şi despre Rasputin şi Napoleon Bonaparte!
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1456da7b8b8e81e20ef63e7dba167097.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/06/traditii-si-superstitii-de-sanziene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2017/05/Tradiții-și-obiceiuri-de-Rusalii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/05/Moșii-de-vară-tradiții-și-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/06/inaltarea-domnului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2015/05/sfintii-imparati-constantin-si-elena.jpg)