Rugăciunea soţilor, de rostit în Postul Paștelui

Postul Paștelui este o perioadă în care credincioșii merg la biserică, se apropie mai mult de Dumnezeu și încearcă să își găsească liniștea sufletească. Este o perioadă de smerenie în care credincioșii pot să rostească o mulțime de rugăciuni.

Rugăciunea soților

Dacă vrei să ai parte de înțelegere în familie, liniște și bunăstare, rostește această rugăciune. Te ajută să treci mai ușor peste perioadele mai dificile și micile neînțelegeri care pot să apară în cuplu.

Doamne Dumnezeul nostru, cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea ta şi ne vom arăta vrednici de mila ta; caută cu îndurare şi păzeşte de vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi pre soţul meu – soţia mea – pre care mi l-ai dăruit – mi-ai dăruit- o a petrece împreună până la moarte. Păstrează-i totdeauna sănătatea şi deplina înţelepciune, ca să-şi poată îndeplini îndatoririle sale după voia şi poruncile tale. Fereşte-l de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l în dreapta credinţă şi-i deşteaptă dorinţa spre săvârşirea cu dragoste a tuturor faptelor bune, a virtuţilor casnice şi economice, lucrând împreună pentru fericirea noastră a tuturor celor ce ne înconjoară. Că a ta este stăpânirea şi puterea în veci, Amin.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Ce rugăciune poate fi rostită de sute de ori pe zi, în Postul Paștelui

Rugăciunea către Sfântul Apostol Luca te ajută să îți găsești liniștea sufletească și să te vindeci de boli

Rugăciunea care se spune în post

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Spiritualitate