Acatistul Sfântul Spiridon face minuni pentru credincioși

Acatistul Sfântul Spiridon face minuni pentru credincioși

Sfântul Spiridon este sărbătorit în fiecare an pe 12 decembrie, acesta fiind cunoscut pentru minunile pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Acatistul Sfântului Spiridon are o însemnătate mare pentru credincioși și se spune că de fiecare dată când îi sunt înălțate rugăciuni, Sfântul Spiridon își părăsește racla și merge să îi ajute pe cei care au nevoie de el. 

Sfântul Spiridon mai este numit și “Sfântul călător”, având în vedere că acesta pleacă de fiecare dată în locurile unde credincioși îi cer ajutorul. Moaștele Sfântului Spiridon se află într-o biserică din Insula Corfu. Înainte de a-și dedica viața credinței, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi. Aceasta a fost căsătorit, dar pentru că și-a pierdut soția devreme, a decis să urmeze calea credinței și a devenit  episcop al Trimitundei. Minunile Sfântului Spiridon sunt cunoscute în întreaga lume, dar dintre acestea, una este foarte importantă. Sfântul a ținut în mână o cărămidă și imediat după ce a binecuvântat-o, aceasta s-a descompus în apă, foc și lut, Sfântul Spiridon asemănând cărămida cu Sfânta Treime.

Acatistul Sfântul Spiridon face minuni pentru credincioși

Pentru că Sfântul Spiridon îi apără pe cei bolnavi și săraci, rugăciunile închinate lui pot face minuni pentru credincioși, mai ales dacă sunt rostite pe 12 decembrie.

Troparul, glasul al 1-lea

Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Condac 1:

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Icos 1:

Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 2:

Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cân­tarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credin-cioșii, nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5

Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate