Rugăciune Sfinţii Constantin şi Elena – Ajutor pentru cei aflaţi în nevoi
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/05/Rugăciune-Sfinţii-Constantin-şi-Elena-2019.jpg)

În fiecare an, pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Rugăciune Sfinţii Constantin şi Elena 2019 – Ajutor pentru cei aflaţi în nevoi.
Sfinții Constantin și Elena este una dintre cele mai importante sărbători pentru români, sărbătoare ce vorbește despre puterea Sfintei Cruci.
În tradiția populară, Sfinții Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure și poartă denumirea de Constantinul Puilor sau Constantin Graur.
Împăratul Constantin este inițiatorul Edictului de la Milano, prin care creștinismului i se conferea statutul de religie legală în Imperiul Roman. El a adoptat și un număr semnificativ de măsuri în favoarea Bisericii și a preoților.
Mama sa, Elena, a fost cea care descoperit pe Golgota crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Împărăteasa Elena a ctitorit un număr mare de biserici și a fost prima femeie care le-a redat sclavilor libertatea.
Rugăciune Sfinţii Constantin şi Elena 2019 – Ajutor pentru cei aflaţi în nevoi
Rostește această rugăciune de Sfinții Constantin și Elena pentru bunastarea familiei tale, potrivit doxologia.ro.
„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!”.
- Vezi cand nu se fac nunti in 2022, ce sunt praznicele imparatesti si ce inseamna sarbatoarea cu cruce neagra in calendar!
Foto:shuttterstock.com
Vezi si:
-
Rugăciunea care te scapă de orice rău – Rostește-o în fiecare duminică
-
Rugăciune făcătoare de miniuni către Sf. Calinic de la Cernica pe care trebuie să o rostești astăzi
-
Cea mai puternică rugăciune pentru cei bolnavi și suferinzi
-
Rugăciunea zilei de luni. Rostește-o la început de săptămână dacă vrei să ai parte de noroc și spor în toate
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2017/05/Tradiții-și-obiceiuri-de-Rusalii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2018/05/Moșii-de-vară-tradiții-și-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/06/inaltarea-domnului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2015/05/sfintii-imparati-constantin-si-elena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2017/04/pictura-murala-veche-a-sfantului-gheorghe-dintr-o-biserica-ortodoxa-orientala.jpg)