EXCLUSIV AVANTAJE Pianista Alexandra Dariescu reinventează „Spărgătorul de nuci”

25.11.2018, 18:27 . Actualizat 04.01.2019, 19:35

„The Nutcracker and I' este visul Alexandrei pus în scenă într-o manieră care sparge granița dintre fantezie și realitate. În călătoria sa, din Europa în China și Australia, turneul va trece, în această toamnă, și prin România.

La trei ani după ce revista Avantaje i-a decernat trofeul „Femeia anului', ne reîntâlnim cu pianista Alexandra Dariescu, de data aceasta, într-o triplă ipostază. Este autoarea conceptului, producătoarea și solista unui recital inedit, în care muzica live se va întâlni cu baletul și cu animația.

Pare un proiect de lungă gestație. Cum s-a născut?

Ideea a apărut acum vreo trei ani. După un recital, a venit la mine un băiețel și m-a întrebat: „Tu ce-ți imaginezi când cânți?' Întrebarea lui m-a urmărit câteva luni. M-am gândit dacă nu există o posibilitate să arăt publicului mai mult decât pot arăta prin muzică. Și mi-a venit ideea asta.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Alexia Eram, confesiune despre viața ei după ce Mario Fresh a vorbit iar despre despărțirea lor: „Ți se pare că nu sunt bine?”

Pe de altă parte, călătorind peste tot în lume, am văzut că generația tânără nu prea vine la muzică clasică. Și am simțit că este responsabilitatea mea, ca tânăr artist, să fac ceva care să-i aducă aproape pe cei mai tineri dintre spectatori. Scenariul producției, ca și povestea de pe audiobookul pe care l-am editat, este povestea mea. De-asta se cheamă „The Nutcracker and I', adică „Spărgătorul de nuci și cu mine'.

De când eram mică, visul meu a fost să devin o pianistă concertistă. Povestea trece prin toate stările: de dor de casă, de prieteni, de familie, prin legătura cu toți cei care m-au ajutat în carieră. Iar în final, toți ne bucurăm, când eu sunt în sala de concerte.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată fiica cea mare a lui Robert Turcescu și cum își câștigă banii. Taisia are 22 de ani și a studiat în SUA

Nu cred că se putea o alegere muzicală mai bună decât „Spărgătorul de nuci'! Dar știu că nu a fost deloc ușor să puneți așa ceva în scenă.

M-am axat pe muzica lui Ceaikovski, fiind o poveste atât de cunoscută și de îndrăgită de toată lumea. Și am știut de la început că vreau să avem muzică live, dans live și tehnologie. Dar nu eram sigură că va fi posibil așa ceva. Văzusem proiecte asemănătoare, dar care aveau muzica înregistrată. Când ai muzică live, e altceva, pentru că nu cânți de două ori la fel.

Am găsit compania digitală – sunt unii dintre cei mai buni din toată lumea, au colaborat cu Filarmonica din Berlin, cu Filarmonica din Londra. S-a lucrat cu 12 imagini pe secundă. Concertul fiind de 50 de minute, am avut peste 35.000 de imagini desenate. A durat peste zece luni. La început, am avut șase animatori care au desenat zi și noapte, totul de mână, pe tabletă grafică. Până la urmă, am ajuns la 39 de desenatori, din toate colțurile lumii.

Au lucrat în tehnica numită rotoscopie, cu personaje reale filmate în mișcare, peste care se construiesc personajele desenate. Tehnica ne-a permis să introducem în coregrafie mișcări care nu pot exista în baletul normal, de exemplu, personaje zburând, dispărând, praful magic…
Apoi am comisionat muzică, pentru că nu exista toată făcută numai pentru pian. Am căutat balerină, am căutat coregrafă… Și așa s-a creat o echipă de oameni.

Premiera a fost la Londra, la Barbicans Milton Court Concert Hall. După ce s-au pus biletele în vânzare, în mai puțin de 10 ore, s-au epuizat. Am pus un al doilea spectacol în aceeași zi și s-au epuizat biletele în două zile. 35% dintre spectatori au fost sub vârsta de 31 de ani, un procent de 5 ori mai mare față de cel obișnuit în Marea Britanie.

N-a fost greu pentru tine, la pian, să te sincronizezi cu animația?

Aici a fost cea mai mare provocare. Noi am avut zece zile înainte de premieră în care ne-am întâlnit toți și am repetat câte zece ore pe zi. Vă spun sincer, în prima zi, nu am știut dacă va fi posibil să facem totul așa cum era în viziunea mea.

Balerina trebuie să aibă un alt set de abilități pe care să le folosească, pentru că ea dansează foarte aproape de ecran, în spatele lui, interac-ționează cu personajele desenate, dar ea le vede invers, prin transparență, nu cum le vede publicul. Plus că eu, la un recital de pian, am lumina exact pe clape, văd tot. Dar aici, pentru ca balerina să vadă ecranul, are nevoie în partea stângă a scenei de vreo cinci reflectoare mari care îmi bat mie direct în ochi. Și eu trebuie să mă uit și la balerină, trebuie să mă uit și la ecran.

Sunt momente când interacționez cu balerina, sau când dansatorul chinez îmi oferă o ceașcă de ceai, și eu iau ceașca, beau și apoi o arunc… Iar partitura cred că e cea mai grea pe care am cântat-o vreodată. Muzica, toată lumea o știe, pare atât de ușoară, dar aranjamentele în care pianul înlocuiește o întreagă orchestră sunt atât de grele! Și în ziua premierei, a mers absolut minunat.

Dar altceva ai mai putut face în timpul în care ai pregătit acest spectacol?

A fost cea mai aglomerată perioadă din ultimii doi ani. Am avut debutul în Canada, am mers în America, am mers în Emiratele Arabe, în Africa de Sud, în săli prestigioase, în concerte foarte mari. Au fost și momente grele, pentru că, la urma urmei, este extenuant.

Deci, cam asta s-a întâmplat în cei trei ani care s-au scurs de când ai primit trofeul „Femeia anului'… Da, dar nu numai atât.

Am înregistrat un CD cu concertul de Ceaikovski, cu Royal Philharmonic Orchestra. A mai ieșit un disc cu Royal Liverpool Philharmonic, cu concertul pe care Emily Howard l-a scris pentru mine și cu care a câștigat British Composer Award. Este o piesă cât se poate de modernă.

Iar luna viitoare, înregistrez ultimul CD dintr-o trilogie cu preludii integrale de diferiți compozitori. Și aici, iar împing toate barierele. Primul CD a fost integrala preludiilor de Chopin și Dutilleux; al doilea a fost cu Șostakovici și Szymanovski; al treilea va fi cu Messiaen, Fauré și Lili Boulanger. Asta e o carte de vizită, nu neapărat comercială.

Dar important este faptul că o companie de discuri prestigioasă a avut încredere în mine să înregistrez un repertoriu care nu e cunoscut, dar e atât de frumos… Este un proiect pe care l-am început în 2012, iar anul acesta îl termin. Așa că, e bună treaba.

Cum alegi să studiezi o anumită piesă?

Programul meu e făcut inclusiv pentru 2021. Când noi trebuie să trăim în prezent, eu trebuie să dau ce cânt peste trei ani. Și asta e greu, pentru că depinde de atât de mulți factori.

Când am o piesă nouă de cântat, mă apuc de ea cu un an înainte. Pentru că, atunci când pregătești o piesă, nu înveți doar notele și, gata, poți s-o cânți. Trebuie să trăiești cu ea, trebuie s-o lași să se maturizeze, să se decanteze câteva luni și apoi să te apuci din nou de ea. Și, bineînțeles, poți să cânți același concert de Ceaikovski toată viața, dar de fiecare dată va suna diferit. Depinde de starea ta de spirit, depinde cu cine cânți.

Simți nevoia, pentru unele piese, să faci documentare nemuzicală – de istorie, de biografie, de context istoric?

Tot timpul, absolut! Inclusiv de politică, să vezi de ce a scris Șostakovici așa cum a scris atunci. Ce s-a întâmplat în viața lui, câți ani avea, ce făcea, ce interese avea? Așa intri în atmosfera piesei.

În plus, trebuie să asculți – nu numai muzica de pian, ci și muzica simfonică a acelui compozitor și a acelei epoci. Sunt așa de mulți compozitori cu muzică fenomenală care nu au reușit să ajungă la celebritate, să fie cântați după atâția ani.

Ai vreun proiect în viitorul apropiat pentru scoaterea din umbră a unor astfel de compozitori?

Anul viitor, am două concerte noi-nouțe pe care le pregătesc. Promovez muzica femeilor. Nadia Boulanger are o Fantezie pentru pian și orchestră care nu a fost cântată deloc. La fel ca Germain Taillferre, componentă a grupului Le Six. Lumea știe de cei cinci bărbați (Georges Auric, Louis Durey, Arthur Honegger, Darius Milhaud și Francis Poulenc), dar ei sunt „Cei șase', însă despre femeie nu se știe.

M-am uitat în niște cronici și se scria despre ea doar că era înaltă, că avea ochii albaștri și că purta nu știu ce rochie. Nimic despre muzica pe care o compunea. Dar au fost probleme foarte mari chiar acum, în ultimii ani, când anumiți dirijori au spus că femeile nu ar trebui să fie la pupitru. Eu am cântat doar cu două femei-dirijor în toată viața mea.

Cum se poate treaba asta? De ce să fim discriminate? Dar cred că mentalitatea se va schimba și eu am foarte multe proiecte de educație în acest sens. Este scopul meu pentru anul viitor. O să vin cu aceste concerte și în România, alături de diferite orchestre, și mă bucur foarte mult.

Cum este întâlnirea cu un dirijor nou, cu o orchestră cu care n-ai mai cântat?

E o presiune foarte mare. În ultmele două luni, am cântat pe patru continente cu oameni pe care nu i-am mai întâlnit vreodată sau cu prieteni pe care nu-i mai văzusem de mult. E o diferență foarte mare. Când ești pe scenă alături de un prieten cu care ai mai cântat, e totul foarte relaxat. Când e cineva nou, e un fel de speed-dating.

Dacă există magia aceea de la început, nu mai ai nevoie de repetiție, nu mai ai nevoie de nimic. Pur și simplu, curge muzica. Cu unii dirijori poți să mergi la cină, după concert, sau să vorbești în pauză. Altora, trebuie să le respecți și privacy-ul. Unii dirijori ar vrea să meargă la ceai înainte de concert.

Mie îmi place să stau singurică în lumea mea, să mă adun, să mă gândesc exact la starea pe care vreau să mi-o induc înainte de a cânta. Psihologic, te pregătești foarte mult pentru concert și ai dat tot din tine, dar contează foarte mult și cum vii înapoi. Cu cât mai mare e emoția concertului, cu atât mai mult poți să vii crushing down.

Cel mai mult îmi place ca, după concert, să fiu înconjurată de oameni. E frumos când mergi la cină, când nu te duci singură într-o cameră de hotel și atât. Când realizez un recital, deci fără orchestră, călătoresc singură, cânt singură, cinez singură. Probabil și ăsta e un motiv pentru care am început proiectul cu „Spărgătorul de nuci', pentru că voi merge peste tot cu balerina și cu cei care vor face proiecția.

E frumos când colaborezi cu artiști din alte domenii, înveți foarte multe de la ei. Colaborând cu balerina, și cântatul meu în Ceaikovski a devenit diferit. Ai suplețea aceea a baletului, îți dai seama când face săritura și când atinge podeaua, e delicatețea, e farmecul pe care-l are balerina.

Cu acest proiect facem un turneu mondial. Și vom călători împreună. Avem 45 de concerte numai cu „Spărgătorul' în următoarele șase luni. Mergem și în Australia, mergem și în China, și în toată Europa. Sunt programate și câte două concerte pe zi. Neapărat trebuie să țin un jurnal! A fost un drum lung și îmi pare bine că nu m-am dat bătută. Este un exemplu pe care vreau să-l dau tinerei generații, pentru că nimic nu vine ușor. Atunci când ai un vis, dacă te ții de el și crezi într-adevăr, reușești până la urmă. Da, a durat trei ani, dar nu-mi pare rău pentru nicio zi în care am lucrat.

Citeste si

În exclusivitate pentru Avantaje, o dependentă de heroină din România se destăinuie: Mi-a distrus tinerețea, sănătatea. Am început să vând lucruri din casă și să fur, pentru o doză”

Idei de afaceri: Mariana Brădescu Constantinescu scoate bani din piatră seacă

Interviu emoționant cu Iulia, o tânără mămică diagnosticată cu cancer: Cel mai important lucru pentru mine a fost să rămân în viață'

Autor: Mihaela Serea

Foto: Andrew Mason, Nigel Norrington

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro