Persoanele care iubesc câinii sunt mai sănătoase. Uite care este motivul

persoanele care iubesc câinii sunt mai sănătoase

Cercetările în domeniul medicinei au descoperit că persoanele care iubesc câinii și care au un astfel de animal de companie se pot bucura și de o sănătate de fier.

Dacă până acum ai fost în dilemă și nu te-ai putut decide dacă să cumperi sau nu un câine pentru familia ta, acum există încă două motive în plus pentru care ar trebui să faci acest lucru. Cercetătorii au descoperit că între starea bună de sănătate a unei persoane și existența unui câine în familie există o legătură foarte strânsă, potrivit dailymail.co.uk.

Mai exact, studiile arată că o interacțiune cu câinii de la vârste foarte fragede reduce considerabil riscul de obezitate sau de apariție a alergiilor. Oamenii de știință sunt de părere că este indicat ca cei mici să crească în compania câinilor și asta pentru că expunera în fața bacteriilor de la vârste mici întărește sistemul imunitar, iar riscul de a dezvolta probleme de sănătate este redus.

Cercetările au demonstrat că existența unui câine în casă a dus la dezvoltarea a două bacterii în interiorul organismului, mai exact Ruminococcus și Oscillospira, bacterii care au un rol important în apărarea organismului de boli, obezitate sau alergii.  Mai mult, acest lucru împiedică și dezvoltarea streptococului GBS, imediat după naștere, bacterie care produce pneumonia în cazul nou născuților.

Pe lângă toate aceste beneficii, oamenii de știință sunt de părere că petrecerea a câtorva minute în compania unui câine duce la diminuarea anxietății și la scăderea tensiunii arteriale, dar și la creșterea nivelului de serotonină și dopamină, două neruochimicale care induc o stare de bine și de calm.

Un alt studiu realizat de Asociația Americană de Psihologie a arătat că persoanele cu vârsta peste 65 de ani care au un câine fac cu 30% mai puține vizite la medic decât cele care nu au un animal de companie.

Bianca Hriscu

Foto:123rf.com

Citește și:

7 boli transmise de animalele de companie

Virozele respiratorii la animalele de companie

Ce reguli trebuie să respecți dacă vrei să îți iei animalul de companie cu tine în concediu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate