Pe 27 iulie îl prăznuim pe Sfântul Pantelimon! Este sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox

Puțini știu că pe data de 17 iulie, Biserica Ortodoxă română îl prăznuiește pe Sfântul Pantelimon. Este o sărbătoare importantă care este marcată cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox.

Cine a fost Sfântul Pantelimon?

Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284 în oraşul Nicomidia. El a trăit în timpul împăratului Maximian, în perioada anilor 286 – 305, conform crestinortodox.ro. La naştere, el a primit, de fapt, numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic că un leu”, un nume pagân, căci tatăl sau împărtăşea credinţă în zei. Cu toate acestea, mama lui, Evula, era creştină. Aceasta a murit la doar câțiva ani de la naşterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui său, Sfântul Pantelimon a terminat Şcoala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia a făcut-o cu renumitul medic Eufrosin.

Mai târziu, el a aflat de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce a înviat un copil care fusese muşcat de o năpârcă, prin chemarea lui Hristos, Sfântul Pantelimon a cerut să fie botezat. După ce a primit botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.

Sfântul Pantelimon a ajuns după puţină vreme la o cunoaştere desăvârşită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care îi remarcase calităţile, a intenționat să îl ia la palat ca medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunţe la credinţă creştină. Pentru faptul că a refuzat, Sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din trupul său

Sfântul Pantelimon a murit în anul 303, iar de atunci este considerat ocrotitorul medicilor. Pentru că era un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale şi aşezăminte poartă numele său.

Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoţii Bisericii la Sfinţirea Apei şi la Taina Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae şi cu ceilalţi sfinţi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni.

Unde se află moaștele Sfântului Pantelimon?

La Mănăstirea Rusicon din Muntele Athos se află Capul Sfântului Pantelimon. Moaştele lui sunt prezente şi în Catedrala din Constanţa, Catedrala Episcopală din Galaţi, Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea Oasă din Albă Iulia şi în mai multe biserici din Bucureşti, cum ar fi: Biserica Sfântul Stelian Lucaci, Biserica Sfântul Dumitru Poştă, Mănăstirea Plumbuita, Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Alexie, Biserica Sfântul Pantelimon.

Părintele Teofil Părăian a răspun la întrebarea: „Cum putem să ne asemănăm Sfântului Pantelimon?”.

„Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferinţă cu putere omenească, asta o putem face şi noi. Şi dacă facem cele la măsurile noastre, face şi Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Şi atunci, iată că suntem şi noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon,” a spus Părintele Teofil Părăian, conform sursei citate.

Troparul Sfântului Pantelimon

Purtatorule de chinuri, Sfinte şi tamaduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu că să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon

Sfântul Pantelimon este pomenit pe data de 27 iulie și mai este numit și „doctor fără de arginți”. La viața lui, a făcut numai fapte bune fără să ceară nimic în schimb.

Tradiția spune că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna, potrivit libertatea.ro. De asemenea, pe 27 iulie se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii.

O altă superstiție spune că în ziua de Sfântul Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor. În plus, se  spune că oamenii care lucrează această zi sfântă sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă. Ei vor avea parte de parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Foto: crestinortodox.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Rugăciunea pe care trebuie să o spui de fiecare dată când aprinzi candela

Schimbarea la față. Semnificații, tradiții și superstiții

Astăzi este o sărbătoare mare! Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pentru belșug și sănătate tot anul

Pe 25 iulie prăznuim Adormirea Sfintei Ana! Este sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate