Schimbarea la față. Semnificații, tradiții și superstiții

schimbarea la față semnificații

Schimbarea la față a Domnului Iisus Hristos reprezintă o sărbătoare foarte importantă pentru creștinii ortodocși și este celebrată în fiecare an, pe data de 6 august. Schimbarea la față este unul dintre cele 12 praznice împărătești și de această dată se leagă o serie de tradiții și superstiții.

Schimbarea la față – semnificații

Ziua de 6 august este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie și are o însemnătate foarte mare pentru credincioși. Istoria spune că în această zi, Iisus Hristos a urcat pe muntele Tabor alături de Petru, Iacob și Ioan pentru a se ruga. Acesta a fost momentul în care Mântuitorul și-a descoperit dumnezeirea, motiv pentru care această sărbătoare poartă denumirea de „Schimbarea la față” sau Probajenia. Mai exact, chipul lui Iisus Hristos a fost învăluit de o lumină puternică, iar hainele sale s-au făcut albe ca zăpada.

Superstiții legate de ”Schimbarea la față”

Cum această sărbătoare este foarte importantă în popor, de ea se leagă o serie de superstiții. Mai exact, se spune că cei care nu respectă această zi de sărbătoare vor ajunge uscați precum florile, care începând cu această dată își pierd din frumusețe și ajung să se veștejească. Fetele nu ar trebui să se spele pe cap în această zi și nici să își perie părul. Făcând acest lucru, părul lor nu va mai crește.

În ziua în care este sărbătorită „Schimbarea la față” nu este premisă spălarea hainelor. Tradiția spune că cine va face acest lucru, imediat va fi năpădit de păduchi și ploșnițe. În plus, femeile însărcinate care vor respecta această sărbătoare vor avea o sarcină ușoară, iar copiii lor vor fi sănătoși, potrivit bisericasfintiitreiierarhi.md.

O altă superstiție legată de această zi se referă la cei care nu reușesc să își vadă umbra capului în momentul în care soarele răsare. Acest lucru este un semn rău și prevestește moartea persoanei până la sfârșitul anului.

Cei care sunt certați sau care se ceartă în această zi, vor face acest lucru pe toată perioada anului.

Chiar dacă această sărbătoare pică în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă oferă dezlegare la pește în această zi.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Pe 25 iulie prăznuim Adormirea Sfintei Ana! Este sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox

Rugăciunea care te ajută să scapi de depresie

De ce aprindem lumânări în biserică și cum facem acest lucru în mod corect

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate