Obișnuiești să amesteci alcoolul cu băuturile energizante? Renunță imediat la acest obicei

alcool si bauturi energizante

Combinația dintre alcool și băuturile energizante este preferată de foarte multe persoane atunci când aleg să iasă în club sau să meargă la petreceri. Totuși, chiar dacă această combinație are un gust plăcut, poate avea efecte destul de grave asupra sănătății.

Alcoolul este adesea combinat cu tot felul de băuturi care au ca scop să-i reducă tăria și să îi ofere un gust plăcut. Specialiștii spun că ne supunem unor risuri foarte mari atunci când alegem să consumăm alcool alături de băuturi energizante și sunt de părere că de preferat ar fi ca alcoolul să fie consumat singur, fără să fie combinat cu alte băuturi.

Cea mai întâlnită combinație este cea dintre alcool și energizant. Studiile arată că energizantele sunt bogate în cafeină, iar această cafeină reacționează împreună cu alcoolul și îi determină pe oameni să aibă mai multă energie și automat să petreacă mai multe ore în club, potrivit independent.co.uk.

Energizantul maschează efectele alcoolului, oamenii nu sunt conștienți de cât de mult au băut, iar riscul de căzături, accidente de mașină  sau dezvoltarea unui comportament neadecvat este mult mai ridicat. 

Mai mult, cafeina din băuturile energizante poate cauza palpitații, insomnii și senzația de agitație sau tensiune, iar în combinație cu alcoolul aceste efecte se intensifică considerabil. 

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la acest obicei nesănătos al tinerilor de a consuma alcool în combinație cu energizantul și asta pentru că această practică le poate pune în pericol viața, în timp. Persoanele care consumă cocktailuri de acest tip, se pot confrunta cu creşterea tensiunii arteriale, coagularea sângelui, lucruri care duc la apariția bolilor cardiovasculare, cele mai întâlnite fiind atacul de cord şi accidentele vasculare cerebrale.

 

Foto: shutterstock.com

 Citește și:

Caloriile din bauturile alcoolice

Pastă de smochine, curmale şi alcool

Piersici alcoolizate, la gratar

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sfatul Medicului